Dacă-i ordin, e o mare neplăcere! Gogoși proaspete de la Consiliul Județean

Termenul limită pentru depunerea declarațiilor de avere i-a prins pe mai bine de jumătate dintre consilierii județeni vasluieni absolut nepregătiți. Tonul la nerespectarea legii e dat, culmea, de conducere, nici președintele și nici cei doi vicepreședinți nesinchisindu-se să destăinuie ce au mai acumulat în ultimul an. De menționat că printre noii consilieri avem numai săraci: unul nu are casă și e plin de datorii, altul e plin de bani, dar nu are de niciunele… Sunt tineri însă, la început de carieră politică, deci au timp să respecte și legea.

Joia trecută, adică pe 15 iunie, a fost ultima zi în care, potrivit Legii 176/2010, privind integritatea în exercitarea funcțiunilor și demnităților publice, consilierii județeni, alături de ceilalți vasluieni cu ranguri însemnate, erau obligați să scrie și să predea declarațiile de avere și interese.

Cunoscut fiind apetitul scăzut al consilierilor județeni pentru respectarea legii (doar unul sau doi își depun anual rapoartele de activitate), nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni că, dintre cei 33 de aleși, doar 14 au completat rubricile cu “terenuri”, “clădiri” și “active financiare”. Prin urmare, cu 14 voturi pentru lege și 29 împotrivă, “proiectul de hotărâre” privind legalitatea, demnitatea și rigurozitatea Consiliului Județean (CJ) Vaslui a “căzut la vot” într-un mod elocvent pentru modul de lucru al reprezentanților electoratului vasluian…

Culmea, conducerea instituției este cea care a dat tonul la nerespectarea legii, nici președintele Dumitru Buzatu, nici vicepreședinții Ciprian Trifan și Vasile Mariciuc neținând să ne împărtășească din ce au mai strâns de când s-au cocoțat în marile funcții pe umerii responsabili ai electoratului pesedist călit la școala Legii 416.

Dacă există un lucru pozitiv, acesta este că, dintre noii consilieri județeni, cu excepția avocatului pesedist Dan-Eduard Prisecaru (un “legalist”), noii și tinerii s-au prezentat cu documentele la registratură. Partea proastă, de fapt, înduioșătoare este că nu au de niciunele, decât bani…

Consilierul ALDE Sorin Braniște este un astfel de exemplu “dramatic”. Nu are casă, nu are terenuri, are o mașină (în care, probabil, doarme), nu are bani în bancă, nu are nici credite. Ce are este doar un salariu, o indemnizație și un PFA. 8.323 de lei a câștigat anul trecut de pe urma calității de consilier, un mărunțiș de 224 de lei ca membru al Consiliului de Administrație de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și un flecușteț de 1.500 de lei ca apicultor, în cadrul PFA-ului care îi poartă numele. Vacs Albina!

Unora le place valuta

La fostul liberal, actual pesedist Ciprian Feraru, matematica e realmente abstractă: e plin de bani, dar și de datorii, și nu are nici el de niciunele. De fapt, are… o datorie către fratele său, de 20.000 de euro, alta la o bancă, de 36.000 de lei. A realizat însă anul trecut venituri din propria firmă (17.000 de lei), ca profesor (2.700 de lei), din calitatea de consilier local la Bârlad (2.500 de lei) și județean (4.100 de lei).

Piesa de rezistență este propria soție (nicio surpriză aici!), Roxana Miron-Feraru, viceprimărița de la Bârlad, care a primit daruri de nuntă în valoare de 58.000 de lei, în vreme ce bărbatul din casă, poate pentru a lăsa impresia că nu a primit mare lucru, a menționat “doar” 14.000, însă de euro. Cei care au furat mireasa trebuiau să negocieze dur!

Un alt nou consilier, Costel Ciovnicu, are un teren de 1.000 de metri pătrați, două mașini și nimic altceva decât… datorii, în sumă de 91.000 de lei, scadente în 2019. Cum le va plăti cu un salariu anual de 27.000 de lei ca profesor la Liceul “Nicolae Iorga” Negrești și indemnizația de consilier? Este o problemă asemănătoare cu cea pe care o au mulți aleși.

Un alt “new entry” în CJ, liberalul Constantin Turcu, are ce-i trebuie: un apartament de 67 de metri pătrați, două mașini Dacia, dar și o datorie de 30.000 de euro la bancă. Turcu a câștigat anul trecut aproape 41.000 de lei ca inspector școlar și 6.800 de lei ca profesor.

Iată, deci, patru aleși tineri, la început de carieră politică, așa cum au fost în urmă cu prea mulți ani și președintele Dumitru Buzatu, și vicepreședintele Vasile Mariciuc, care au câștigat salarii grele de la bugetele publice, dar acum au uitat să scrie ce au făcut cu banii, ce să treacă în declarații și, mai ales, ce să nu treacă sau să treacă pe alte nume! Primii merită urmăriți cu atenție în viitor, ceilalți, probabil, cu Legea 176/2010.

Leave a Reply