Daniel Dragomirescu: “Întâlnirea cu Cerberul”

DRAGOMIRESCU_copertaÎntâlnirea cu Cerberul este titlul unei colecții de șapte povestiri scurte care ne dezvăluie realitatea crudă a vieții într-un regim totalitar. Unele dintre aceste povestiri ar putea fi autobiografice, deși acest lucru nu rezultă explicit din carte.

Neil Leadbeater

Daniel Dragomirescu este un scriitor, eseist, jurnalist și editor român născut în București în 1952. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, absolvent al Școlii postliceale de secretariat, stenodactilografie și comerț exterior din București și al Facultății de Filologie, Universitatea din București. Între anii 1978 și 1980 a lucrat ca asistent stenograf la Institutul de Lingvistică din București și mai târziu în sistemul de învățământ înainte de a se dedica activităților culturale și literare ca liber-profesionist. Între 2006 și 2007 a fost editor al Adevărului Literar din Vaslui, iar în 2008 a devenit fondatorul și editorul Orizontului Literar Contemporan (Contemporary Literary Horizon), o revistă multiculturală cu contribuții în engleză, spaniolă și română. Printre romanele sale se numără Nimic nou după Cortina de Fier (2003), Deșertul roșu (2004), Întunecatul noiembrie (2005) și Nisipuri mișcătoare (2007).
“Întâlnirea cu Cerberul” este titlul unei colecții de șapte povestiri scurte care ne dezvăluie realitatea crudă a vieții într-un regim totalitar. Unele dintre aceste povestiri ar putea fi autobiografice, deși acest lucru nu rezultă explicit din carte.
În povestirea “La o prăvălie de țară”, o poveste despre lipsa evidentă a bunurilor de bază, sărăcirea devine o metaforă pentru societate. În cele din urmă, cel mai mic membru al familiei reușește să mănânce biscuiții proaspeți doar în urma generozității membrilor generației mai vârstnice, care au rezistat unei perioade de austeritate forțată și-și doresc acum o viață mai bună pentru copiii lor.
“Ciorba de pește” este povestea unui conflict între generații. Este un protest împotriva unei vieți disciplinate și rigide care este trăită cu o fervoare religioasă. Șocul încălcării tabu-ului, al comiterii unei fapte abominabile (în urma căreia personajul, în acest caz, rămâne încă flămând) demonstrează în primul rând imposibilitatea protestului. Ca în povestea anterioară, subiectul nu este mâncarea, ci politica. Mâncarea este doar pretextul literar folosit de Dragomirescu pentru a reda adevărul despre țara sa.
Politica face încă un pas în față în “Arhiva vechiului tribunal”. De data aceasta, metafora este timbrul poștal. Timbrele pot dezvălui multe despre o țară. Edițiile commemorative pot fi extrem de interesante, fie că celebrează evenimente internaționale, o aniversare, o personalitate de prestigiu, sau în anumite cazuri acționând ca un instrument al propagandei. În această poveste, cele mai căutate timbre sunt cele regale, de toate culorile. Acestea au fost emise într-o perioadă când România a fost condusă de regi precum Regele Ferdinand (a domnit între 1914-1927), Regele Carol al II-lea (a domnit între 1930-1940) și regele Mihai I (a domnit între 1927-1930 și 1940-1947). Ele reprezintă dorința de a deține ceva special, indiferent de valoarea lor comercială pe piață. Căutările prin această archivă duc totuși la descoperiri pe care autoritățile se chinuie să le ascundă: „Or din acel munte de documente se întrevedea imaginea unei lumi care nu se potrivea cu ce ni se spunea nouă la şcoală: proprietatea era un drept legitim al omului, statul nu putea pretinde să monopolizeze totul, lumea de dinainte nu fusese un iad … regii României se bucuraseră de preţuire şi autoritate, iar regele Mihai fusese silit să abdice, dar nu pentru că rămăsese ultimul stâlp al claselor exploatatoare, ci pentru că ţara îşi pierduse independenţa şi era dirijată din afară.
Escapadele periculoase ale puștilor care descoperă arhiva reprezintă șansa de a accede, macăr superficial, la adevăr, deschizându-le ochii spre o altă lume.
Sunt două întâlniri cu Cerberul în această colecție. În prima întâlnire Cerberul este numele dat omului de serviciu care păzește arhivele vechiului tribunal. În cea de-a doua întâlnire, Cerberul apare sub înfățișarea unui câine care păzește somnul celor drepți. Amândoi sunt la fel de răi în felul lor.
Cutremurul din București de pe 4 martie 1977, care a fost una dintre cele mai mari catastrofe ale anilor 70 din lumea întreagă este centrul povestirii intitulată “Câteva ore după sfârșitul lumii”. Aceasta este relatarea directă a unui cutremur de 7,3 pe scara Richter, care s-a soldat cu moartea a mai mult de 1.500 de persoane și rănirea altor 11.000. Epicentrul a fost în Vrancea, dar cele mai multe victime s-au înregistrat în București. Peste 35.000 de oameni au rămas fără case și mii de clădiri s-au prăbușit. A schimbat definitiv fața Bucureștiului. Dragomirescu îl aseamănă cu răsturnarea unui regim opresiv: “Cu toţii ne simţeam eliberaţi de ceva care ne apăsase şi ne oprimase. Primele ore după sfârşitul lumii păreau să ne aducă înapoi, printre lacrimi şi suferinţe, libertatea”.
În „Revoluția care n-a mai avut loc”, niște elevi de școală devin victime ale opresiunii atunci când sunt obligați să lase deoparte temele pentru a trudi din greu în curtea unui siloz la începutul vacanței de vară. Resentimentul latent îi îndeamnă la o revoltă care în cele din urmă cedează în fața autorității.
Ultima povestire, „Mașina de scris”, este un expozeu cutremurător al cenzurii și al paranoiei autorităților care ne urmăresc fiecare mișcare.
Un merit aparte îi revine traducătoarei, Roxana Doncu, pentru contribuția valoroasă pe care a adus-o în a face cunoscută opera acestui scriitor publicului vorbitor de limbă engleză de peste hotare. Sper că nu va trece mult și va fi tipărită și o a doua ediție.
 Notă: Neil Leadbeater este un poet și un critic literar britanic din orașul Edinburgh. Colaborează cu articole și recenzii la diferite publicații din Marea Britanie și din Statele Unite.

Leave a Reply