Deja-vu! Amalia Puflea, patru titluri naționale din cinci posibile


Amalia Puflea

Gimnasta Amalia Puflea, din Bârlad, este noua campioană națională a categoriei Junioare II, nivel 3, la individual compus, paralele, bârnă și sol, iar la sărituri a obținut medalia de argint. Prestația sa de la Deva este similară celei din mai, de la Cupa „Andreea Răducan” Bârlad și Cupa „Petrom” Izvorani.

Antrenorii Ana Maria și Liviu Iordache, din cadrul Clubului Sportiv Școlar (CSS) Bârlad, au din nou toate motivele să fie mândri. Una dintre gimnastele pregătite de ei, în speță Amalia Puflea (Junioară III, nivel 2), în vârstă de zece ani, o mare speranță a gimnasticii bârlădene, s-a întors cu o salbă de medalii de la Deva, județul Hunedoara, unde a participat la Campionatul Național Individual al Junioarelor. Nu doar că a avut o prestație excelentă, atât la individual compus, cât și în finalele pe aparate, ci a și reușit să se claseze pe primul loc la numărul de medalii de aur cucerite. Performanța este cu atât mai importantă, cu cât Amalia a concurat la categoria Junioare II, nivel 3, unde sunt incluse sportivele în vârstă de 11 ani, deci mai experimentate.

La individual compus, bârlădeanca s-a clasat pe primul loc, obținând titlul de campioană națională absolută. A fost urmată pe podium de Sabrina Maneca Voinea (CS Farul Constanța) și Erika Leonida (CSA Steaua București).

Tot pe cea mai înaltă treaptă a podiumului a urcat și în finalele a trei aparate, respectiv bârnă, paralele și sol, iar la sărituri a obținut medalia de argint.

Faptul că a cucerit patru medalii de aur din cinci posibile demonstrează că performanțele din luna mai, de la Cupa „Andreea Răducan” Bârlad și Cupa „Petrom” Izvorani (județul Ilfov), când a obținut tot câte patru medalii de aur și una de argint, nu sunt întâmplătoare.

Amalia Puflea cu antrenorii Ana Maria si Liviu Iordache

„Din păcate, din cauza unei ușoare accidentări survenite recent, Daniela Trică, 13 ani, care trebuia să concureze la categoria Junioare II, nivel 4, nu a mai putut participa. În schimb, Amalia Puflea a făcut un concurs aproape perfect, deși a concurat alături de sportive care sunt cu un an mai mari. Suntem foarte mândri de ea pentru că a muncit mult pentru acest rezultat de excepție”, ne-a declarat antrenoarea Ana Iordache.


Leave a Reply