Duminică, ultima zi de vacanță: Începe noul an școlar, încep și grijile!


Luni, cei circa 90.000 de preșcolari și elevi din județ vor reveni în bănci pentru cursurile anului școlar 2017-2018. Nici nu vor avea timp să povestească dacă și cum s-au bucurat de vacanța de vară că, în câteva săptămâni, vor trebui să se pună serios cu burta pe carte.

Nici nu s-a terminat vacanța de vară, că Ministerul Educației a și anunțat calendarele examenelor și testărilor naționale din 2018. Primii care vor trebui să facă față emoțiilor unui examen sunt liceenii din clasele XII (XIII), care vor trebui să susțină Bacalaureatul. Dacă, până acum, probele orale și cele scrise începeau abia după încheierea cursurilor, actualul ministru al educației a decis ca Bacalaureatul 2018 să se desfășoare în două etape.
Prima sesiune a examenului va începe tot cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, însă încă din zilele de 12-13 februarie 2018, nu în iunie, ca până acum. Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, examenul va continua cu evaluarea competențelor digitale (16, 19 și 20 februarie) și evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (21-22 februarie).
După o pauză de aproape patru luni, bac-ul va continua cu probele scrise: limba și literatura română (25 iunie), proba obligatorie a profilului, adică istorie sau matematică (27 iunie), și cea la alegere a profilului și specializării (28 iunie). Rezultatele vor fi afișate pe 4 iulie, iar cele finale, după soluționarea contestațiilor, pe 9 iulie. Înscrierile pentru prima sesiune se fac în săptămâna 29 ianuarie – 2 februarie 2018, cursurile pentru clasele XII (XIII) urmând să se încheie pe 25 mai.

Evaluarea claselor a II-a, a IV-a și a VI-a

Următorii care vor trece prin emoțiile verificării nivelului de cunoștințe sunt elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Potrivit calendarului oficial, probele se vor desfășura în luna mai.
La clasa a II-a, testele vor avea loc pe 7 mai (limba română – scris), 8 mai (limba română – test de citire), 9 mai (matematică – scris). La clasa a IV-a, verificarea se va desfășura pe 15 mai (limba română) și 16 mai (matematică), iar la clasa a VI-a, pe 23 mai (limbă și comunicare) și pe 24 mai (matematică și științele naturii).
Conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011, rezultatele evaluării naționale la clasa a II-a se vor comunica părinților și vor fi folosite pentru elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor. La finalul ciclului primar, rezultatele evaluării naționale ale elevilor de clasa a IV-a vor fi utilizate și pentru diagnoza de sistem la nivelul acestui tip de învățământ, iar la finalul clasei a VI-a, rezultatele au ca scop elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor și preorientarea școlară. De asemenea, vor fi comunicate părinților.

Evaluarea Națională a absolvenților de gimnaziu

Elevii claselor a VIII-a vor fi supuși stresului de a trece de Evaluarea Națională înainte de a putea accede într-un liceu. Ei vor lua vacanță pe 8 iunie și, după numai trei zile, vor intra în focurile evaluării.
Prima probă (limba și literatura română) va avea loc pe 11 iunie, iar cea de-a doua (matematică) pe 13 iunie. Elevii vor afla rezultatele pe 19 iunie (până la ora 12), în aceeași zi putând contesta notele primite (între orele 14-19). Contestațiile vor fi soluționate în perioada 20-22 iunie. Examenul se va încheia sâmbătă, 23 iunie, cu afișarea rezultatelor finale. Înscrierea se face în perioada 4-8 iunie 2018.


Leave a Reply