Eckhart Tolle – “Puterea prezentului” (XIII): Trecutul nu poate supravieţui dacă sunteţi prezent


A ne gândi şi a vorbi inutil despre trecut este unul dintre modurile în care evităm prezentul. În afară de trecutul pe care ni-l amintim şi cu care poate că ne identificăm, există în noi şi un alt nivel de trecut, mult mai profund. Vorbesc despre trecutul inconştient, care ne condiţionează vieţile, mai ales prin intermediul experienţelor timpurii din copilărie. Şi mai există condiţionarea culturală, care este legată de locul geografic şi de perioada istorică în care trăim.
Toate acestea determină felul în care vedem lumea, reacţionăm la ea şi gândim despre ea, tipul de relaţii pe care le avem cu ceilalţi, felul în care ne trăim vieţile. Nu este nevoie să investigaţi trecutul inconştient din dumneavoastră, cu excepţia manifestărilor sale din prezent, sub forma gândurilor, a emoţiilor, a dorinţelor, a reacţiilor sau a unui eveniment extern în care sunteţi antrenat. Indiferent dacă simţiţi sau nu nevoia să aflaţi diverse lucruri despre trecutul dumneavoastră inconştient, obstacolele prezentului vor aduce totul la lumină. Dacă vă afundaţi în trecut, el va deveni o prăpastie fără fund: întotdeauna va mai exista ceva de analizat. Poate credeţi că aveţi nevoie de mai mult timp pentru a înţelege trecutul sau a vă elibera de el, cu alte cuvinte, poate credeţi că viitorul vă va elibera de trecut. Aceasta este o iluzie. Numai prezentul vă poate elibera de trecut. Mai mult timp psihologic nu vă poate elibera de timpul psihologic.
Dobândiţi accesul la puterea Clipei de acum. Aceasta este cheia. Puterea Clipei de acum nu este altceva decât puterea prezenţei dumneavoastră, conştiinţa dumneavoastră eliberată de formele gândirii. Aşa că abordaţi trecutul de la nivelul prezentului. Cu cât veţi acorda mai multă atenţie trecutului, cu atât îl veţi investi cu mai multă energie şi cu atât este mai probabil să vă construiţi din el un „sine”.
Să nu mă înţelegeţi greşit: atenţia este esenţială, dar nu faţă de trecut ca trecut. Acordaţi atenţie prezentului, acordaţi atenţie comportamentului, reacţiilor, dispoziţiei, gândurilor, emoţiilor, temerilor şi dorinţelor dumneavoastră, aşa cum apar ele în prezent. Acolo se află trecutul din dumneavoastră. Dacă veţi reuşi să fiţi suficient de prezent pentru a urmări toate aceste lucruri, fără să le criticaţi sau să le analizaţi, fără să emiteţi niciun fel de apreciere, atunci vă veţi rezolva problemele trecutului şi îl veţi dizolva prin puterea prezenţei dumneavoastră. Nu vă puteţi regăsi în trecut. Vă veţi găsi pe sine numai ve­nind în prezent.
Pe măsură ce veţi conştientiza şi mai mult realitatea dumneavoastră prezentă, veţi înţelege, cu ajutorul intuiţiei, motivele pentru care condiţionarea dumneavoastră funcţionează în aceste moduri particulare – de exemplu, de ce anume relaţiile dumneavoastră urmează anumite modele – şi vă veţi putea aminti lucruri care s-au întâmplat în trecut şi pe care acum le veţi înţelege mai clar. Acest lucru este foarte bun şi poate fi util, dar nu esenţial. Esenţială este prezenţa dumneavoastră conştientă. Ea dizolvă trecutul. Ea este agentul transformării. Aşa că nu căutaţi să înţelegeţi trecutul, ci încercaţi să fiţi cât puteţi de prezent. Trecutul nu poate supravieţui dacă sunteţi prezent. Nu poate supravieţui decât în absenţa dumneavoastră.

Starea de prezenţă nu este ceea ce credeţi

Nu puteţi gândi prezenţa, mintea nu o poate înţelege. Prezenţa este înţeleasă numai atunci când sunteţi prezent. Încercaţi un mic experiment. Închideţi ochii şi spuneţi-vă: „Mă întreb care va fi următorul meu gând”. Apoi fiţi foarte atent şi aşteptaţi următorul gând. Aşa cum aşteaptă o pisică în faţa găurii unui şoarece. Ce gând va ieşi din „gaura şoarecelui”? Va trebui să aşteptaţi destul de mult până va apărea în sfârşit un gând. Când vă aflaţi într-o stare de prezenţă intensă, sunteţi eliberat de gânduri. Sunteţi foarte liniştit şi, în acelaşi timp, foarte alert. În momentul în care atenţia dumneavoastră conştientă scade sub un anumit nivel, gândurile dau buzna înăuntru. Zgomotul mental revine, liniştea dispare. Sunteţi înapoi în timp.
Pentru a le testa gradul de prezenţă, unii maeştri Zen veneau pe neaşteptate pe la spatele elevilor şi încercau să-i lovească cu un băţ. Ce sperietură! Dacă elevul era total prezent şi într-o stare de vigilenţă, dacă îşi păstrase „cureaua la brâu şi lampa aprinsă” – una dintre analogiile pe care Isus le foloseşte pentru prezenţă – atunci îşi observa maestrul apropiindu-se pe la spate şi îl oprea sau se ferea. Dacă era lovit, însemna că fusese cufundat în gânduri, adică absent, inconştient.
Pentru a rămâne prezent în viaţa de zi cu zi, este util să ai rădăcini adânci în tine însuţi, altfel mintea, care are o forţă incredibilă, vă va trage cu ea ca un râu sălbatic. Trebuie să-ţi locuieşti corpul pe deplin. Să ai mereu o parte din atenţie îndreptată spre câmpul energetic intern al propriului corp. Să îţi simţi corpul din interior, ca să zic aşa. Acest lucru vă ancorează în prezent.

Sensul ezoteric al „aşteptării”

Într-un anumit sens, starea de prezenţă poate fi comparată cu aşteptarea. Iisus a folosit analogia aşteptării în unele dintre parabolele sale. Nu este vorba despre genul obişnuit de aşteptare, amestecată cu plictiseală şi iritare, care reprezintă o negare a prezentului şi despre care am vorbit deja. Nu este o aşteptare în care atenţia dumneavoastră se fixează asupra unui punct viitor, iar prezentul este perceput ca un obstacol indezirabil ce vă împiedică să obţineţi ceea ce vă doriţi. Este o aşteptare calitativ diferită, una pentru care aveţi nevoie de toată atenţia şi vigilenţa dumneavoastră.
Se poate întâmpla ceva în orice moment şi, dacă nu sunteţi absolut treaz, absolut nemişcat, puteţi rata evenimentul. Acesta este genul de aşteptare despre care vorbeşte Isus. În această stare, toată atenţia dumneavoastră se îndreaptă spre prezent. Nu mai rămâne niciun pic pentru reverii, gânduri, amintiri, anticipări. Nu mai este niciun pic de tensiune în ea, niciun pic de frică, doar prezenţă alertă. Sunteţi prezent cu întreaga dumneavoastră fiinţă, cu fiecare celulă a corpului dumneavoastră în această stare, „dumneavoastră”, cel care aveţi un trecut şi un viitor, personalitatea – dacă doriţi – nu se mai află acolo. Şi totuşi, nu se pierde niciun lucru de valoare. Sunteţi încă, în esenţă, dumneavoastră. De fapt, sunteţi mai mult dumneavoastră decât aţi fost vreodată până atunci sau abia acum sunteţi dumneavoastră înşivă.
„Fii ca un servitor care aşteaptă întoarcerea stăpânului”, spune Isus. Servitorul nu ştie la ce oră va veni stăpânul. Aşa că rămâne treaz, alert, echilibrat, liniştit, ca să nu piardă din vedere întoarcerea stăpânului. Într-o altă parabolă, Isus vorbeşte despre cele cinci femei neglijente (inconştiente) care nu au avut suficient ulei (conştiinţă) pentru a-şi ţine lampa aprinsă (starea de prezenţă) şi astfel au pierdut sosirea mirelui (prezentul) şi n-au mai ajuns la nuntă (iluminare). Aceste cinci femei se deosebesc de cele cinci femei înţelepte, care au avut suficient ulei (au rămas conştiente).
Nici măcar bărbaţii care au scris Evangheliile nu au înţeles sensul acestor parabole, aşa că primele interpretări greşite şi distorsiuni s-au strecurat prin scrierea lor. După alte interpretări eronate, sensul real s-a pierdut complet. Acestea nu sunt parabole despre sfârşitul lumii, ci despre sfârşitul timpului psihologic. Ele indică transcendenţa minţii supuse sinelui fals şi posibilitatea de a trăi într-o stare de conştiinţă total diferită.

Frumuseţea se iveşte în liniştea prezenţei

Maeştrii Zen folosesc cuvântul satori pentru a descrie străfulgerarea intuiţiei, momentul de absenţă a minţii şi de prezenţă totală. Deşi satori nu este o transformare durabilă, fiţi recunoscători atunci când apare pentru că vă oferă o idee despre trăirea iluminării. Poate că aţi trăit de multe ori această stare fără să ştiţi ce este şi fără să-i înţelegeţi importanţa. Prezenţa este necesară pentru a deveni conştienţi de frumuseţea, măreţia şi sfinţenia naturii. Aţi rămas vreodată cu privirea pierdută în infinitatea spaţiului, într-o noapte senină, uimit de calmul absolut şi de vastitatea ei inimaginabilă? Aţi ascultat cu atenţie susurul unui râu de munte în pădure sau cântecul unei privighetori la apus, într-o seară liniştită de vară? Pentru a conştientiza aceste lucruri, mintea trebuie să se liniştească. Trebuie să lăsaţi la o parte un moment bagajul personal de probleme, din trecut şi din viitor, şi toate informaţiile pe care le-aţi acumulat; altfel, veţi privi fără să vedeţi, veţi asculta fără să auziţi. Este nevoie de prezenţa dumneavoastră totală.
În spatele frumuseţii formelor exterioare, există mai mult: ceva ce nu poate fi exprimat, ceva inefabil, o esenţă profundă, interioară, sfântă. Ori de câte ori există frumuseţe, această esenţă interioară străluceşte în afară. Ea vi se dezvăluie numai atunci când sunteţi prezent. Este oare posibil ca această esenţă nenumită şi prezenţa dumneavoastră să fie una? Ar mai putea ea să existe acolo fără prezenţa dumneavoastră? Pătrundeţi mai adânc în ea. Descoperiţi singur.
Probabil că, atunci când aţi trăit aceste momente de prezenţă, nu v-aţi dat seama că, pentru un interval foarte scurt, v-aţi aflat într-o stare de absenţă a gândirii. S-a întâmplat aşa pentru că distanţa dintre starea respectivă şi fluxul de gânduri a fost foarte mică. Poate că satori a durat numai câteva secunde înainte ca gândurile să vă revină, dar a existat, altfel nu i-aţi fi trăit frumuseţea. Mintea nu poate nici să recunoască, nici să creeze frumuseţea. Frumuseţea sau sfinţenia au fost prezente doar câteva secunde în care v-aţi aflat într-o stare de prezenţă totală. Din cauza intervalului de timp foarte scurt şi a lipsei de vigilenţă şi de atenţie, probabil că nu aţi putut sesiza diferenţa fundamentală dintre percepţie – conştiinţa frumuseţii fără a vă gândi în vreun fel la ea – şi etichetarea şi interpretarea ei prin intermediul gândului. Durata a fost atât de mică, încât a făcut ca totul să pară un singur proces. Totuşi, adevărul este că, în momentul în care au intervenit gândurile, nu aţi mai rămas decât cu o amintire.
Cu cât intervalul dintre percepţie şi revenirea gândurilor este mai mare, cu atât sunteţi mai profund ca fiinţă umană, cu alte cuvinte, cu atât sunteţi mai conştient. Mulţi oameni sunt atât de prinşi în închisoarea minţilor lor, încât frumuseţea naturii nu există în realitate pentru ei. Pot spune „ce floare frumoasă!”, dar aceasta este doar o etichetare mentală mecanică. Ei nu sunt prezenţi, liniştiţi, nu văd cu adevărat floarea, nu îi simt esenţa, sfinţenia, tot aşa cum nu se cunosc nici pe ei înşişi, nu îşi simt esenţa, sfinţenia.
Pentru că trăim într-o cultură dominată de minte atât de mult, cea mai mare parte a artei, arhitecturii, muzicii şi literaturii moderne este lipsită de frumuseţe, de esenţă interioară, cu foarte rare excepţii. Motivul este acela că oamenii care realizează aceste creaţii nu pot – nici măcar pentru o secundă – să se elibereze de mintea lor. Aşa că nu se află niciodată în legătură cu acest spaţiu interior în care se ivesc creativitatea şi frumuseţea autentică. Mintea lăsată de capul ei creează monstruozităţi, şi asta nu doar în galeriile de artă. Uitaţi-vă la peisajele noastre urbane şi la depozitele de deşeuri industriale. Nicio civilizaţie nu a produs atâta urâţenie. (va urma)


Leave a Reply