Eckhart Tolle – “Puterea prezentului” (XIX): Liniştea


Nemanifestul nu este separat de manifest. Lumea este îmbibată de Nemanifest, dar este atât de bine ascuns, încât aproape nimeni nu reuşeşte să-l sesizeze. Dacă aţi şti unde să căutaţi, l-aţi găsi peste tot. în fiecare moment se deschide câte o poartă.
Auziţi câinele care latră în depărtare? Sau maşina care trece? Ascultaţi cu atenţie. Puteţi simţi prezenţa Nemanifestului în ele? Nu puteţi? Căutaţi-l în liniştea din care vin sunetele şi în care se întorc. Acordaţi mai multă atenţie liniştii decât sunetelor. Faptul că acordaţi atenţie liniştii exterioare creează liniştea interioară; mintea se linişteşte. Se deschide o poartă.
Fiecare sunet se naşte din linişte, moare înapoi în linişte şi în timpul vieţii sale este înconjurat de linişte. Liniştea îi permite sunetului să existe. Este o parte intrinsecă, dar nemanifestă a fiecărui sunet, a fiecărei note muzicale, a fiecărui cântec, a fiecărui cuvânt. Nemanifestul este prezent în această lume sub forma liniştii. De aceea s-a spus că niciun lucru din această lume nu este mai asemănător cu esenţa divină decât liniştea. Tot ce trebuie să faceţi este să-i acordaţi atentie. Chiar şi în timpul unei conversaţii, conştientizaţi pauzele dintre cuvinte, scurtele intervale de linişte dintre propoziţii. În timp ce faceţi acest lucru, dimensiunea liniştirii va creşte în dumneavoastră Nu puteţi fi atent Ia linişte fără ca simultan să nu se facă linişte şi în dumneavoastră. Linişte în afară, linişte în interior. Aţi intrat în Nemanifest.

Spaţiul

Aşa cum niciun sunet nu poate exista fără linişte, niciun lucru nu poate exista fără nimic, fără spaţiul gol care îi permite să existe. Fiecare obiect fizic sau corp vine din nimic, este înconjurat de nimic şi în final se va întoarce în nimic. Nu numai atât, chiar şi în interiorul fiecărui corp fizic există mult mai mult „nimic” decât „ceva”. Fizicienii ne spun că soliditatea materiei este o iluzie. Chiar şi materia aparent solidă, inclusiv corpul dumneavoastră fizic, este aproape 100% spaţiu gol – atât de vaste sunt distanţele dintre atomi în comparaţie cu mărimea lor. Ba mai mult, chiar în interiorul fiecărui atom, în cea mai mare parte, există doar spaţiu gol. Ceea ce rămâne este mai mult o frecvenţă vibratorie decât particule de materie solidă, seamănă mai mult cu o notă muzicală. Budiştii ştiu acest lucru de peste 2.500 de ani. „Forma este vid, vidul este formă”, afirmă Sutra Inimii, unul dintre cele mai cunoscute texte vechi budiste. Esenţa tuturor lucrurilor este vidul.
Nemanifestul nu este prezent în această lume numai ca linişte; el îmbibă întregul univers fizic ca spaţiu, din interior şi din exterior. Este o linişte care poate trece la fel de uşor neobservată. Toată lumea acordă atenţie lucrurilor din spaţiu, dar cine este atent la spaţiul însuşi? Mintea dumneavoastră a încercat să transforme nimicul în ceva. În momentul în care îl transformaţi în ceva, îl pierdeţi. Nimicul – spaţiul – este aparenţa Nemanifestului sub forma unui fenomen exterior într-o lume percepută prin simţuri. Cam atât putem spune despre el şi chiar şi ceea ce am spus este un fel de paradox. Nu poate deveni un obiect al cunoaşterii. Nu vă puteţi face o teză de doctorat pe tema „nimicului”. Când oamenii de ştiinţă stu­diază spaţiul, îl transformă de obicei în ceva şi astfel pierd total din vedere însăşi esenţa sa. Nu este de mirare că ultima teorie despre spaţiu afirmă că el nu este gol deloc, că este umplut de o substanţă. Odată ce aveţi o teorie, nu este prea greu să găsiţi dovezi care să o susţină, cel puţin până când apare o altă teorie.
„Nimicul” poate deveni pentru dumneavoastră o poartă către Nemanifest numai dacă nu încercaţi să-l „apucaţi” sau să-l înţelegeţi. Spaţiul nu are „existenţă”. „A exista” înseamnă literalmente „a ieşi în evidenţă”. Nu puteţi înţelege spaţiul pentru că el nu iese în evidenţă. Deşi spaţiul în sine nu are existenţă, ci permite tuturor lucrurilor să existe. Nici liniştea nu are existenţă şi nici Nemanifestul.
Mobila, tablourile şamd sunt în cameră, dar nu sunt camera. Pereţii, podeaua şi tavanul definesc limitele camerei, dar nici ele nu sunt camera. Care este, deci, esenţa camerei? Spaţiul, desigur, spaţiul gol. Nu ar exista nicio „cameră” fără el. Odată ce spaţiul este „nimic”, putem spune că ceea ce nu este acolo este mult mai important decât ceea ce este acolo. Aşa că fiţi atent la spaţiul din jurul dumneavoastră. Nu vă gândiţi la el. Simţiţi-l, aşa cum este. Fiţi atent la „nimic”.
În timp ce faceţi acest lucru, în interiorul dumneavoastră se produce o modificare a conştiinţei. Iată de ce. Echivalentul interior al obiectelor din spaţiu, ca mobila, pereţii şamd, reprezintă obiectele dumneavoastră mentale: gânduri, emoţii şi obiecte ale simţurilor. Iar echivalentul interior al spaţiului este conştiinţa care le permite obiectelor mentale să existe, aşa cum spaţiul le permite tuturor lucrurilor să existe. Deci, dacă vă retrageţi atenţia de la lucruri – obiectele din spaţiu – automat vă retrageţi atenţia şi de la obiectele mentale. Cu alte cuvinte, nu puteţi în acelaşi timp să gândiţi şi să conştientizaţi spaţiul sau liniştea. Conştientizând spaţiul gol din jurul dumneavoastră, deveniţi simultan conştient de spaţiul non-mental, al conştiinţei pure: Nemanifestul. Astfel, contemplarea spaţiului poate deveni o poartă pentru dumneavoastră.
Spaţiul şi liniştea sunt două aspecte ale aceluiaşi lucru, ale aceluiaşi nimic. Ele sunt o exteriorizare a spaţiului interior şi a liniştii interioare, care este liniştirea: uterul de o creativitate infinită al întregii existenţe. Cei mai mulţi oameni nu conştientizează deloc această dimensiune. Nu există spaţiu interior, nu există liniştire. Sunt dezechilibraţi. Cu alte cuvinte, ei cunosc lumea sau cred că o cunosc, dar nu-l cunosc pe Dumnezeu. Se identifică exclusiv cu forma lor fizică şi psihologică, neconştientizând esenţa. Şi, deoarece fiecare formă este extrem de instabilă, trăiesc cu frică. Această frică generează o percepţie extrem de greşită a lor înşişi şi a altor oameni, o distorsiune în perspectiva lor despre lume.
Dacă un dezastru cosmic ar duce la sfârşitul lumii noastre, Nemanifestul ar rămâne total neafectat de acesta. Cursul miracolelor a exprimat foarte sugestiv acest adevăr: „Nimic real nu poate fi ameninţat. Nimic ireal nu există. În aceasta constă pacea lui Dumnezeu”.
Dacă rămâneţi într-o legătură conştientă cu Nemanifestul, apreciaţi, iubiţi şi respectaţi profund manifestul şi fiecare formă de viaţă din el ca pe o expresie a Fiinţei Unice de dincolo de formă. Ştiţi de asemenea că fiecare formă este făcută să se dizolve din nou şi că, în ultimă instanţă, niciun lucru exterior nu contează prea mult. Aţi „învins lumea”, după cum spunea Isus, sau, în cuvintele lui Buddha, aţi „trecut pe malul celălalt”.

Adevărata natură a spaţiului şi a timpului

Gândiţi-vă şi la acest lucru: dacă nu ar mai fi nimic în afara liniştii, ea nu ar exista pentru dumneavoastră; nu aţi şti ce este. Numai când apare sunetul se naşte liniştea. Analog, dacă ar exista numai spaţiu fără niciun obiect în el, spaţiul nu ar exista pentru dumneavoastră Imaginaţi-vă că sunteţi un punct al conştiinţei ce pluteşte în imensitatea spaţiului – fără stele, fără galaxii, numai vid. Brusc, spaţiul nu ar mai fi imens; nu ar mai fi deloc.
Nu ar mai exista viteză, mişcare dintr-un loc în altul. Este nevoie de cel puţin două puncte de referinţă pentru ca distanţa şi spaţiul să apară. Spaţiul ia naştere în momentul în care Unu devine doi şi „doi” devine „zece mii de lucruri”, cum numeşte Lao Tse lumea manifestă, spaţiul devine din ce în ce vast. Astfel, lumea şi spaţiul apar simultan.
Nimic nu ar putea exista fără spaţiu, şi totuşi spaţiul este nimic. Înainte de naşterea universului, înainte de „Big Bang”, dacă doriţi, nu exista un imens spaţiu gol care aştepta să fie umplut. Spaţiul nu exista, nu exista niciun lucru. Exista numai Nemanifestul – Unu. Când Unu a devenit „zece mii de lucruri”, dintr-o dată a început să existe spaţiul şi a permis existenţa a o mulţime de lucruri. De unde a venit el? A fost creat de Dumnezeu pentru a face loc universului? Sigur că nu. Spaţiul este lipsa lucrurilor, aşa că nu a fost niciodată creat.
Ieşiţi din casă într-o noapte senină şi priviţi cerul. Miile de stele pe care le puteţi vedea cu ochiul liber nu sunt mai mult decât o fracţiune infinitezimală din tot ceea ce există acolo. Peste 100 de miliarde de galaxii pot fi deja detectate cu cele mai puternice telescoape, fiecare galaxie fiind un „univers insular” cu miliarde de stele. Totuşi, şi mai uimitoare este infinitatea spaţiului însuşi, profunzimea şi liniştea care-i permite acestei realităţi magnifice să existe. Nimic nu ar putea fi mai uimitor şi mai maiestuos decât imensitatea şi liniştea spaţiului – şi, cu toate acestea, ce este spaţiul? Un gol, un imens gol.
Ceea ce nouă ne apare ca spaţiu în universul nostru perceput prin intermediul minţii şi al simţurilor este însuşi Nemanifestul, exteriorizat. Este „corpul” lui Dumnezeu. şi cel mai mare miracol este că această linişte şi vastitate care îi permit universului să existe nu se află numai acolo în spaţiu, ci şi în sinea dumneavoastră. Când sunteţi total prezent, îl întâlniţi sub forma spaţiului interior nemental, aflat în nemişcare. În sinea dumneavoastră, este imens ca profunzime, nu ca întindere. Întinderea spaţială este, în ultimă instanţă, o percepţie eronată a profunzimii infinite – un atribut al realităţii transcendente.
Ceea ce percepeţi în exterior ca spaţiu şi timp sunt, în ultimă instanţă, iluzii, dar ele conţin un miez de adevăr. Sunt cele două atribute esenţiale ale lui Dumnezeu, infinitatea şi eternitatea, percepute ca şi cum ar avea o existenţă externă în afara dumneavoastră. În sinea dumneavoastră, atât spaţiul, cât şi timpul au un echivalent interior ce dezvăluie natura lor adevărată, dar şi a dumneavoastră, în vreme ce spaţiul este lumea non-mentală, de o profunzime infinită, aflată în nemişcare, echivalentul interior al timpului este prezenţa, conştiinţa eternei Clipei de acum. Amintiţi-vă că nu există nicio diferenţă între ele. Când spaţiul şi timpul sunt realizate în interior ca Nemanifest – prezenţa şi absenţa minţii – spaţiul şi timpul exterior continuă să existe pentru dumneavoastră, dar devin mult mai puţin importante. Şi lumea continuă să existe, dar nu va mai fi capabilă să vă impună constrângeri.
Din acest motiv, scopul ultim al lumii nu se află în ea, ci în transcendenţa ei. Aşa cum dumneavoastră nu aţi fi conştient de spaţiu dacă el nu ar conţine obiecte, lumea este necesară pentru ca Nemanifestul să se realizeze. Poate că aţi auzit proverbul budist: „Dacă nu ar fi iluzii, nu ar mai exista iluminare”. Prin intermediul lumii şi, în ultimă instanţă, prin dumneavoastră, Nemanifestul se cunoaşte pe sine. Sunteţi aici pentru a-i permite scopului divin al universului să se împlinească. Atât de important sunteţi! (va urma)


Leave a Reply