Eckhart Tolle – “Puterea prezentului” (XXI): Dependenţa şi căutarea plenitudinii


Motivul pentru care relaţiile de iubire romantică reprezintă o experienţă atât de intensă şi universal căutată este că par să ofere eliberarea dintr-o stare de frică, nevoie, lipsă şi neîmplinire, ce are rădăcini profunde şi face parte din condiţia umană în starea sa neeliberată şi neiluminată. Această stare are atât o dimensiune fizică, cât şi una psihologică.
La nivel fizic, evident, nu sunteţi complet şi nici nu veţi fi vreodată; sunteţi fie bărbat, fie femeie, adică o jumătate din întreg. Nevoia de a fi complet – întoarcerea la uniune – se manifestă prin atracţia dintre bărbaţi şi femei, prin nevoia bărbatului de femeie şi nevoia femeii de bărbat. Este aproape o nevoie irezistibilă de uniune cu polaritatea energetică opusă. Rădăcina acestei nevoi fizice este de natură spirituală: dorinţa de a pune capăt dualităţii, de a te întoarce la starea de plenitudine. Uniunea sexuală dă senzaţia cea mai apropiată de această stare la nivel fizic. Din acest motiv, este considerată experienţa care oferă cea mai mare satisfacţie în lumea fizică.
Dar uniunea sexuală nu este mai mult decât o clipă trecătoare de plenitudine, o secundă de beatitudine. Atâta timp cât este căutată inconştient ca mijloc al mântuirii, persoana caută să pună capăt dualităţii la nivelul formei, nivel la care mântuirea nu este posibilă. Vi se oferă o imagine fugară, foarte tentantă a raiului, dar nu vi se permite să rămâneţi mai mult timp aici şi vă treziţi din nou într-un corp separat.
La nivel psihologic, sentimentul de lipsă sau de neîmplinire este chiar mai mare decât la nivel fizic. În cazul în care vă identificaţi cu mintea dumneavoastră, aveţi un sentiment al identităţii derivat dintr-o sursă externă. Obţineţi o idee despre cine sunteţi din lucruri care, în ultimă instanţă, nu au nimic de-a face cu cine sunteţi în realitate: rolul dumneavoastră social, posesiunile, aspectul exterior, succesele şi eşecurile, sistemul de credinţe şamd. Acest sine fals, construit de minte, se simte vulnerabil, nesigur şi caută mereu lucruri noi cu care să se identifice şi care să-i dea sentimentul că există. Dar nimic nu este vreodată suficient pentru a-i produce o satisfacţie de durată. Temerile sale rămân, ca şi sentimentul de lipsă şi de nevoie acută.
Dar atunci apare această relaţie specială. Ea pare să fie răspunsul la toate problemele sinelui fals şi pare să răspundă tuturor nevoilor sale. Cel puţin la prima vedere. Toate celelalte lucruri pornind de la care, în trecut, v-aţi derivat sentimentul identităţii par acum relativ nesemnificative. Acum aveţi un singur punct de interes care le înlocuieşte pe toate celelalte, dă sens vieţii dumneavoastră şi prin el vă definiţi identitatea: persoana de care v-aţi „îndrăgostit”. Nu mai sunteţi un fragment dislocat într-un univers nepăsător sau cel puţin aşa vi se pare Lumea dumneavoastră are acum un centru: persoana iubită. Faptul că se află în afara dumneavoastră şi că din acest motiv aveţi în continuare un sentiment de identitate derivat dintr-un obiect exterior nu pare să conteze prea mult la început. Ceea ce contează este că sentimentele subadiacente, de neîmplinire, frică, lipsă şi insatisfacţie, atât de caracteristice stării de identificare cu mintea, au dispărut. Sau nu? S-au dizolvat sau continuă să existe în spatele acestei realităţi superficiale numite fericire?
Dacă în relaţia dumneavoastră aţi avut parte atât de „iubire”, cât şi de opusul ei – atacul, violenţa emoţională – atunci e foarte probabil să confundaţi ataşamentul sinelui fals şi dependenţa cu iubirea. Nu puteţi să vă iubiţi partenerul la un moment dat, iar în următorul moment să-l atacaţi. Iubirea nu are opus. Dacă „iubirea” dumneavoastră are un opus, atunci nu este iubire, ci o puternică nevoie a sinelui fals de a avea un sentiment de identitate mai complet şi mai profund, o nevoie pe care celălalt o satisface temporar. Este înlocuitorul pe care îl dă sinele fals pentru mântuire şi, pentru scurt timp, aproape că ne simţim mântuiţi.
Dar vine un moment când partenerul dumneavoastră se comportă astfel încât nu vă mai satisface nevoile sau, mai curând, nevoile sinelui fals. Sentimentele de durere, frică şi lipsă, care sunt o parte intrinsecă a conştiinţei sinelui fals, dar au fost acoperite de „relaţia de iubire”, ies acum din nou la suprafaţă. Ca în cazul oricărei dependenţe, vă simţiţi minunat când drogul este disponibil, dar invariabil vine un moment când drogul nu mai funcţionează. Când acele sentimente dureroase reapar, le simţiţi chiar mai intens şi mai acut decât înainte. Pe deasupra, vă percepeţi partenerul ca fiind cauza acestor sentimente. Aceasta înseamnă că le proiectaţi în afară şi îl atacaţi pe celălalt cu toată violenţa sălbatică a durerii dumneavoastră. Acest atac poate trezi durerea partenerului şi el/ea vă poate răspunde la atac. În acest punct, sinele fals mai speră încă în mod inconştient că atacul său sau încercările sale de manipulare vor reprezenta o pedeapsă suficientă pentru a-l convinge pe partener să-şi schimbe comportamentul, ca să-l puteţi folosi din nou pentru a vă acoperi durerea.
Fiecare dependenţă apare dintr-un refuz inconştient de a accepta durerea şi de a o lăsa în urmă. Fiecare dependenţă începe cu durerea şi se sfârşeşte în durere. Indiferent de substanţa de care sunteţi dependent – alcool, mâncare, droguri legale ori ilegale sau, poate, o persoană – vă folosiţi de un lucru sau de o persoană pentru a vă ascunde durerea. Acesta este motivul pentru care în relaţiile intime, după ce euforia iniţială a trecut, apare atât de multă nefericire, atât de multă durere. Nu relaţiile provoacă durerea şi nefericirea. Ele scot la lumină ceea ce se află deja în dumneavoastră. Oricare dependenţă ajunge într-un punct în care nu mai produce rezultatul dorit şi atunci simţiţi durerea mai puternic ca oricând.
Acesta este unul dintre motivele pentru care oamenii încearcă mereu să scape de momentul prezent şi caută un fel de mântuire în viitor. Primul lucru pe care l-ar putea întâlni dacă s-ar concentra asupra Clipei de acum ar fi durerea proprie şi de acest lucru se tem ei. Dacă ar şti măcar cât de uşor este ca în Clipa de acum să obţină puterea care dizolvă trecutul şi durerea sa, realitatea care dizolvă iluzia! Dacă ar şti cât de aproape sunt de propria lor realitate, cât de aproape se află de Dumnezeu!
Nici evitarea relaţiilor cu scopul de a încerca să se evite durerea nu este o soluţie. Durerea este oricum prezentă. Există o mai mare probabilitate ca trei relaţii eşuate în tot atâţia ani să vă forţeze să vă treziţi decât trei ani trăiţi pe o insulă pustie sau închis în cameră. Dacă aţi putea aduce o prezenţă intensă în singurătatea dumneavoastră, acest lucru v-ar ajuta.

De la dependenţă la relaţii iluminate

Putem transforma o relaţie de dependenţă într-una autentică, fiind prezent şi intensificându-vă şi mai mult prezenţa prin concentrarea intensă a atenţiei asupra Clipei de acum; indiferent dacă trăiţi singur sau cu un partener, cheia este aceeaşi. Pentru ca iubirea să înflorească, lumina prezenţei dumneavoastră trebuie să fie foarte puternică, astfel încât să nu mai pierdeţi controlul în favoarea celui ce gândeşte în sinea dumneavoastră sau a corpului-durere şi să le confundaţi cu cel ce sunteţi cu adevărat. Cunoaşterea de sine, ca Fiinţă aflată în spatele celui ce gândeşte în sinele dumneavoastră, ca linişte în spatele zgomotului mental, ca iubire şi bucurie în spatele durerii, înseamnă eliberare, mântuire şi iluminare. A renunţa la identificarea cu corpul-durere înseamnă a aduce prezenţa în durere şi a o transforma astfel. A renunţa la identificarea cu cel ce gândeşte în sinea dumneavoastră înseamnă a fi un observator tăcut al gândurilor şi comportamentului propriu, mai ales al tiparelor mentale repetitive şi al rolurilor jucate de sinele fals.
Dacă nu o mai învestiţi cu „identitate”, mintea îşi pierde trăsătura compulsivă, în principal compulsia de a judeca şi astfel de a se opune realităţii existente, fapt ce duce la conflict, dramă şi dureri noi. De fapt, în momentul în care judecata încetează prin acceptarea realităţii, v-aţi eliberat de minte. Aţi făcut loc iubirii, bucuriei, păcii. În primul rând, trebuie să nu vă mai judecaţi pe dumneavoastră înşivă, apoi să nu vă mai judecaţi semenul. Cel mai important catalizator al schimbării într-o relaţie este acceptarea completă a partenerului aşa cum este el, fără a simţi nevoia de a-l judeca sau de a-l schimba în vreun fel. Acest lucru vă duce imediat dincolo de sinele fals. În acest moment, toate jocurile mentale şi ataşamentele prin dependenţă iau sfârşit. Nu mai există victime şi făptaşi, acu¬zatori şi acuzaţi. Acesta este şi sfârşitul oricărei codependenţe, al atracţiei în tiparele inconştiente ale celuilalt care le permitea să existe mai departe. Atunci fie vă veţi despărţi – în iubire – fie veţi pătrunde mai profund în Clipa de acum împreună – în Fiinţă. Să fie chiar atât de uşor? Da, este chiar atât de uşor.

Iubirea este o stare a Fiinţei

Iubirea dumneavoastră nu se află în exterior, ci adânc în dumneavoastră Nu o puteţi pierde niciodată şi nici ea nu vă poate părăsi. Nu este dependentă de un alt corp, de o formă exterioară. Este liniştea prezenţei dumneavoastră. Vă puteţi simţi realitatea atemporală şi lipsită de formă sub forma vieţii nemanifeste care vă animă forma fizică. Atunci puteţi simţi aceeaşi viaţă în profunzimea fiecărui om şi a fiecărei fiinţe. Priviţi dincolo de vălul formei şi al separării. Aceasta este re alizarea unităţii. Aceasta este iubirea.
Ce este Dumnezeu? Viaţa eternă din spatele tuturor formelor de viaţă. Ce este iubirea? Simţirea prezenţei acestei Vieţi adânc în străfundurile dumneavoastră şi ale tuturor fiinţelor. Identificarea cu ea. De aceea, orice iubire este iubirea lui Dumnezeu. Iubirea nu este selectivă, aşa cum nici lumina soarelui nu este selectivă. Ea nu face o persoană să fie specială. Nu este exclusivistă. Exclusivismul nu este iubirea lui Dumnezeu, ci „iubirea” sinelui fals. Totuşi, intensitatea cu care este simţită iubirea adevărată poate varia. Puteţi întâlni o persoană care să vă înapoieze dragostea cu mai multă claritate şi intensitate decât altele, iar dacă această persoană are aceleaşi sentimente fată de dumneavoastră, se poate spune că sunteţi amândoi într-o relaţie de iubire. Legătura care vă uneşte cu această persoană este aceeaşi legătură care vă uneşte cu persoana care stă lângă dumneavoastră în autobuz, cu o pasăre, cu un copac, cu o floare. Numai gradul de intensitate este diferit.
Chiar şi într-o relaţie de dependenţă pot apărea momente în care răzbate ceva mai real, ceva care depăşeşte nevoile dumneavoastră mutuale legate de dependenţă. Acestea sunt momentele în care intensitatea atât a minţii dumneavoastră, cât şi a aceleia a partenerului scade brusc, iar corpul-durere este temporar adormit. Aceasta se întâmplă uneori în timpul momentelor de intimitate fizică sau atunci când amândoi sunteţi martorii miracolului naşterii unui copil, în prezenţa morţii sau atunci când unul dintre dumneavoastră este grav bolnav – în orice situaţie care face mintea să devină neputincioasă. În asemenea momente, Fiinţa dumneavoastră, care se află de obicei îngropată sub minte, se dezvăluie şi acest lucru face posibilă comunicarea autentică.
Comunicarea autentică este comuniune – realizarea unităţii, care este iubirea. De obicei, aceasta se pierde din nou foarte repede, cu excepţia cazului în care puteţi rămâne prezent suficient timp pentru a împiedica mintea să revină la vechile ei obiceiuri. De îndată ce mintea şi identificarea cu mintea reapar, nu mai sunteţi dumneavoastră înşivă, ci vă identificaţi cu imaginea dumneavoastră mentală şi începeţi să jucaţi din nou jocuri şi roluri cu scopul de a satisface nevoile sinelui fals. Sunteţi din nou o minte umană, care pretinde că este o fiinţă umană, interacţionând cu o altă minte, jucând drama numită „iubire”.
Deşi sunt posibile scurte momente de iubire autentică, iubirea nu poate înflori dacă nu v-aţi eliberat pentru totdeauna de identificarea cu mintea şi prezenţa dumneavoastră nu este suficient de intensă pentru a dizolva corpul-durere sau dacă nu puteţi măcar rămâne prezent ca observator. Corpul-durere nu mai poate atunci să pună stăpânire pe dumneavoastră şi să distrugă iubirea. (va urma)


Leave a Reply