Eckhart Tolle – “Puterea prezentului” (XXIII): Tot despre relaţii

Să aruncăm din nou o scurtă privire asupra scenariului pe care l-am descris. Fiecare dificultate apărută aici este de fapt o şansă mascată de iluminare. În fiecare etapă de desfăşurare a procesului disfuncţional, este posibilă eliberarea de inconştient. De exemplu, ostilitatea femeii ar putea deveni pentru bărbat un semnal pentru a abandona nivelul de identificare cu mintea, pentru a se trezi în prezent – în loc să se identifice din ce în ce mai mult cu mintea, să devină din ce în ce mai conştient. În loc să „devină” corpul-durere, femeia ar putea deveni cunoscătorul care observă durerea emoţională în propria sa fiinţă, accelerând astfel puterea Clipei de acum şi iniţiind transformarea durerii. Aceasta ar înlătura proiectarea compulsivă şi automată a durerii în exterior. Ea ar putea să-şi comunice sentimentele partenerului. Desigur, nu există nicio garanţie că el ar asculta-o, dar astfel ar avea o mare şansă de a fi prezent şi de a sparge ciclul nesănătos de aplicare involuntară a tiparelor mentale inconştiente.

Dacă femeia pierde această ocazie, bărbatul ar putea să-şi urmărească reacţia mental-emoţională faţă de durerea ei, defensivitatea care îl împiedică să reacţioneze. El ar putea atunci să privească trezirea propriului corp-durere şi astfel să-şi conştientizeze emoţiile. În acest mod, ar putea lua fiinţă un spaţiu liber şi liniştit de conştiinţă pură – cunoscătorul, martorul tăcut, observatorul. Conştiinţa nu neagă durerea şi totuşi este cu mult deasupra ei. Ea îi permite durerii să existe şi totuşi o transformă, în acelaşi timp. Ea acceptă totul şi transformă totul. Astfel, partenerei i-ar fi fost deschisă o uşă prin care ea ar fi putut uşor să se alăture lui în acest spaţiu.

Dacă sunteţi în mod constant sau cel puţin predominant prezent în relaţia dumneavoastră, acest lucru va reprezenta cea mai mare dificultate pentru partener. El nu va fi capabil să vă tolereze prezenţa mult timp, atâta vreme cât rămâne inconştient. Dacă este pregătit, va intra pe uşa pe care aţi deschis-o pentru el şi vi se va alătura în această stare. Dacă nu este pregătit, vă veţi separa ca uleiul şi apa. Lumina este mult prea dureroasă pentru o persoană care doreşte să rămână în întuneric.

De ce femeile sunt mai aproape de iluminare?

Obstacolele în calea dezvoltării spirituale sunt aceleaşi pentru femei şi bărbaţi, dar accentul se pune diferit. În general, pentru o femeie este mai uşor să-şi simtă şi să-şi locuiască corpul, aşa că ea este în mod natural mai aproape de Fiinţă şi potenţial mai aproape de dezvoltarea spirituală decât un bărbat. Acesta este motivul pentru care multe culturi vechi aleg instinctiv figuri sau analogii feminine pentru a reprezenta sau descrie realitatea transcendentă sau lipsită de formă. De multe ori, ea a fost privită ca un pântec care dă viaţă tuturor lucrurilor care au fost create, care le susţine şi le hrăneşte în timpul vieţii lor în lumea formei.

În Tao Te Ching, una dintre cele mai vechi şi mai profunde cărţi care au fost scrise vreodată, Tao, care ar putea fi tradus prin Fiinţă, este descris ca „prezentul etern, infinit, mama universului”. Este natural ca femeile să fie mai aproape de Fiinţă decât bărbaţii, deoarece ele „întrupează” Nemanifestul. Şi mai mult, toate creaturile şi toate lucrurile trebuie să se întoarcă în final la Sursă. „Toate lucrurile dispar din nou în Tao. El este singurul care durează”. Deoarece Sursa este privită ca fiind feminină, acest lucru este reprezentat prin cele două părţi, luminoasă şi întunecată, ale arhetipului feminin în psihologie şi mitologie. Zeiţa sau Mama Divină are două aspecte: ea dă viaţă şi ia viaţa.

Când mintea a preluat controlul şi oamenii au pierdut contactul cu realitatea esenţei lor divine, ei au început să-l gândească pe Dumnezeu ca figură masculină. Societatea a devenit dominată de bărbaţi, iar femeia, supusă bărbatului. Nu încerc să sugerez că ar fi bine să ne întoarcem la reprezentările feminine iniţiale ale divinului. Unii oameni folosesc în prezent termenul de Mamă Divină în loc de Dumnezeu. Ei restabilesc astfel un echilibru între partea feminină şi cea masculină, care s-a pierdut cu mult timp în urmă, şi asta este foarte bine. Dar rămâne totuşi o reprezentare şi un concept (poate, temporar util, ca o hartă sau un indicator folositor o vreme), care sunt mai mult un obstacol decât un ajutor atunci când sunteţi pregătit să vă daţi seama de realitatea din spatele tuturor conceptelor şi imaginilor.

Adevărat rămâne totuşi faptul că frecvenţa energetică a minţii pare să fie, în esenţă, masculină. Mintea opune rezistenţă, se luptă pentru control, foloseşte, manipulează, atacă, încearcă să înşface şi să posede şamd. Acesta este motivul pentru care Dumnezeul tradiţional este o figură patriarhală, învestită cu autoritate, ce deţine controlul, dominatoare şi de multe ori un bărbat mânios, de care ar trebui să ne temem mereu, după cum sugerează Vechiul Testament. Acest Dumnezeu este o proiecţie a minţii umane.

Pentru a depăşi mintea şi a vă reconecta cu realitatea mai profundă a Fiinţei, aveţi nevoie de calităţi extrem de diferite: abandonarea, atitudinea necritică, o deschidere care să-i permită vieţii să existe în loc să i se opună, capacitatea de a păstra toate lucrurile în îmbrăţişarea plină de iubire a cunoaşterii. Toate aceste calităţi sunt mult mai strâns legate de principiul feminin. Dacă energia mentală este dură şi rigidă, energia Fiinţei este moale şi flexibilă şi infinit mai puternică decât mintea. Mintea conduce civilizaţia noastră, în timp ce Fiinţa guvernează viaţa pe Pământ şi în univers. Fiinţa este inteligenţa ale cărei manifestări vizibile formează universul fizic. Deşi femeile sunt potenţial mai aproape de ea, şi bărbaţii pot avea acces la aceasta în sinea lor.

În acest moment, marea majoritate a bărbaţilor şi femeilor încă se mai află în ghearele minţii, identificându-se cu gânditorul şi corpul-durere. Desigur, acest lucru împiedică dezvoltarea spirituală şi înflorirea iubirii. Ca regulă generală, obstacolul major tinde să fie, pentru bărbaţi, mintea în plină activitate de gândire, iar pentru femei, corpul-durere, deşi în anumite cazuri situaţia poate fi inversă, iar la unele persoane, ambele obstacole să aibă o forţă egală.

Dizolvarea corpului-durere feminin colectiv

Corpul-durere are de obicei un aspect colectiv şi unul personal. Aspectul personal este reziduul acumulat al durerii emoţionale suferite în timpul vieţii. Corpul-durere colectiv este durerea acumulată în psihicul uman colectiv de-a lungul a 2.000 de ani, prin boli, torturi, războaie, crime, acte de cruzime, nebunie şamd. Corpul-durere personal al fiecărui om participă la acest corp-durere colectiv.

Există zone diferite în ce priveşte corpul-durere colectiv. De exemplu, anumite rase au ţări în care apar forme extreme de conflict sau violenţă, au un corp-durere colectiv mai puternic decât altele. Orice persoană care are un corp-durere puternic şi insuficientă conştiinţă pentru a se desprinde din identificarea cu el va fi forţată să-şi descarce periodic durerea emoţională: ea ar putea foarte uşor să devină fie autorul, fie victima unor acte de violenţă, după cum corpul-durere propriu este predominant activ sau pasiv. Pe de altă parte, acest gen de persoană ar putea fi potenţial mai aproape de dezvoltarea spirituală. Acest potenţial nu este neapărat o realitate, desigur, dar, dacă vă aflaţi în capcana unui coşmar, veţi fi probabil mai puternic motivat să vă treziţi decât o persoană care trăieşte momentele plăcute şi neplăcute ale unui vis obişnuit.

În afară de corpul-durere personal, fiecare femeie are rolul ei în ceea ce ar putea fi descris drept corpul-durere colectiv feminin – dacă nu este total conştientă. Acesta este format din acumularea durerii suferite de femei, în parte, prin subjugarea lor de către bărbaţi prin sclavie, exploatare, viol, naştere, avort etc. vreme de mii de ani. Durerea emoţională sau fizică – care pentru multe femei precede şi coincide cu ciclul menstrual – este corpul-durere în aspectul său colectiv, care se trezeşte din somnolenţă în acel moment, deşi poate fi trezit şi în alte momente. El împiedică circulaţia liberă a energiei prin corp, a cărei expresie fizică este menstruaţia. Haideţi să rămânem la această idee un moment şi să vedem cum poate ea să devină o ocazie de dezvoltare spirituală.

Deseori, femeile sunt „stăpânite” de corpul-durere în perioada menstruaţiei. Acesta are o încărcătură energetică foarte puternică şi vă poate atrage cu uşurinţă în identificarea inconştientă cu el. Atunci sunteţi activ posedată de câmpul energetic ce vă ocupă spaţiul interior şi pretinde că sunteţi chiar dumneavoastră, dar, desigur, nu sunteţi deloc dumneavoastră. Vorbeşte prin dumneavoastră, acţionează prin dumneavoastră, gândeşte prin dumneavoastră. El va crea în viaţa dumneavoastră situaţii negative, astfel încât să se poată hrăni cu această energie. Vrea mai multă durere, indiferent sub ce formă. Am descris deja acest proces, care poate fi violent şi distructiv. Este durere pură, durere trecută – şi nu sunteţi dumneavoastră.

Numărul femeilor care se apropie acum de starea de trezire completă este deja mai mare decât cel al bărbaţilor şi va fi din ce în ce mai mare în anii care vor veni. În final, bărbaţii s-ar putea să le ajungă din urmă, dar, pentru un interval de timp considerabil, va exista un decalaj între gradul de conştiinţă al celor două sexe. Femeile îşi redobândesc funcţia la care au dreptul prin naştere şi care din acest motiv le revine mai mult lor decât bărbaţilor: aceea de a fi o punte de legătură între lumea manifestă şi Nemanifest, între fizic şi spirit. Principala dumneavoastră sarcină acum, ca femeie, este să transformaţi corpul-durere astfel încât să nu se mai interpună între dumneavoastră şi sinele dumneavoastră adevărat, esenţa dumneavoastră. Desigur, trebuie să depăşiţi şi celălalt obstacol în calea dezvoltării spirituale – mintea gânditoare – dar prezenţa intensă pe care o veţi genera când veţi lucra cu corpul-durere vă va elibera şi de identificarea cu mintea.

Primul lucru pe care trebuie să vi-l amintiţi este acesta: atâta timp cât vă construiţi o identitate din durere, nu vă veţi putea elibera de ea. Atâta timp cât o parte a sentimentului dumneavoastră de identitate este investit în durerea dumneavoastră emoţională, vă veţi opune inconştient sau veţi sabota orice încercare de a vă vindeca de durere. De ce? Pur şi simplu, pentru că doriţi să rămâneţi intactă, iar durerea a devenit o parte esenţială a dumneavoastră. Acesta este un proces inconştient şi singurul mod de a-l depăşi este să-l aduceţi în conştiinţă.

A vă da brusc seama de faptul că sunteţi sau aţi fost ataşată de durerea proprie poate fi şocant. În momentul în care vă daţi seama de acest lucru, aţi rupt ataşamentul. Corpul-durere este un câmp energetic, aproape ca o entitate, care a devenit temporar locatarul spaţiului dumneavoastră interior. O parte a energiei vitale a rămas blocată în această capcană, o energie care nu mai circulă. Desigur, corpul-durere există din cauză că în trecut s-au întâmplat anumite lucruri. Este trecutul viu din dumneavoastră şi, dacă vă identificaţi cu el, vă identificaţi cu trecutul. Atunci când vă identificaţi drept victimă, credeţi că trecutul este mai puternic decât prezentul, credinţă contrară adevărului. Este credinţa că alte persoane şi ceea ce v-au făcut sunt responsabile pentru felul în care sunteţi azi, pentru suferinţa dumneavoastră emoţională sau pentru incapacitatea de a fi cel/cea care sunteţi în realitate.

Adevărul este că singura putere care există este conţinută în momentul prezent: este puterea prezenţei dumneavoastră. Odată ce veţi cunoaşte acest lucru, vă veţi da seama că numai dumneavoastră sunteţi responsabil pentru spaţiul dumneavoastră interior de acum – şi nimeni altcineva – şi că trecutul nu poate învinge puterea Clipei de acum. (va urma)

Leave a Reply