Eckhart Tolle – “Puterea prezentului” (XXV): Permiteți lucrurilor să fie așa cum sunt

Atitudinea de a le „permite lucrurilor să fie așa cum sunt” vă va ajuta să depășiți mintea cu tiparele ei de rezistență ce creează polarități pozitiv-negativ. Este un aspect esențial al iertării. Iertarea prezentului este și mai importantă decât iertarea trecutului. Dacă iertați fiecare moment – îi permiteți sa existe ca atare – atunci nu vor exista acumulări de resentimente care să necesite mai târziu iertarea dumneavoastră.
Nu uitați că aici nu vorbim de fericire. De exemplu, când o persoană iubită tocmai a murit sau vă simțiți moartea aproape, nu puteți fi fericit. Este imposibil. Dar puteți fi împăcat. Poate că veți plânge și vă veți simți trist, dar dacă ați abandonat rezistențele, în spatele tristeții veți simți o liniște, un calm profund și o prezență sacră. Aceasta este emanația Ființei, este pacea interioară, binele care nu are opus.
Deoarece mintea și rezistența sunt sinonime, acceptarea vă eliberează imediat de dominația minții și astfel vă reconectează cu Ființa. Ca urmare, motivațiile obișnuite ale sinelui fals pentru a intra în acțiune – frica, lăcomia, nevoia de control, de a apăra sau alimenta falsul sentiment de identitate – nu vor înceta să funcționeze. O inteligență mult mai puternică decât mintea are acum controlul șI, astfel, în acțiunile dumneavoastră va pătrunde o altă calitate a conștiinței.
„Acceptați ceea ce vine spre voi țesut în tiparul destinului, căci ce ar putea fi mai potrivit pentru nevoile voastre?”. Aceste cuvinte au fost scrise acum 2.000 de ani de Marcus Aurelius, unul dintre oamenii extrem de rari care au avut în același timp și puterea lumească, și înțelepciunea.
Se pare că majoritatea oamenilor au nevoie de un anumit grad de suferință înainte de a-­și abandona rezistențele și de a învăța să accepte, înainte de a ierta. Imediat ce fac acest lucru, se întâmplă unul dintre cele mai mari miracole: trezirea conștiinței Ființei prin ceea ce pare a fi răul, transformarea suferinței în pace interioară. Efectul ultim al tuturor relelor și suferințelor din lume este că ele îi vor forța pe oameni să realizeze cine sunt, dincolo de nume și de formă. Astfel, ceea ce percepem ca fiind rău din perspectiva noastră limitată este, de fapt, o parte din binele superior care nu are opus. Totuși, acest lucru nu devine adevărat pentru dumneavoastră decât prin iertare. Până când nu se întâmplă acest lucru, răul nu a fost recuperat și din acest motiv rămâne rău.
Prin iertare, care în esență înseamnă recunoașterea lipsei de realitate a trecutului și acceptarea momentului prezent așa cum apare, miracolul transformării se produce nu numai înăuntru, ci și în afară. Un spațiu liniștit de prezență intensă apare atât în dumneavoastră, cât și în jurul dumneavoastră. Oricine și orice intră în acest câmp al conștiinței va fi afectat de ea, uneori vizibil și imediat, alteori la niveluri mai profunde, schimbările vizibile apărând ulterior. Dizolvați dezacordurile, vindecați durerile, spulberați inconștiența, fără să faceți nimic, pur și simplu, existând și păstrând frecvența prezenței intense.

Sfârșitul dramei vieții dumneavoastră

Cea mai mare parte a lucrurilor așa-zis rele care se întâmplă în viețile oamenilor sunt cauzate de inconștiență. Ele se creează singure sau, mai bine zis, sunt create de sinele fals. Mă refer la lucrurile „dramatice”. Când sunteți total conștient, în viața dumneavoastră nu se mai produc evenimente dramatice. Dați-mi voie să vă reamintesc cum funcționează sinele fals și cum creează el dramele.
Sinele fals este mintea nesupravegheată ce vă conduce viața atunci când nu sunteți prezent sub forma conștiinței treze, ca martor tăcut. Sinele fals se percepe ca fragment separat într-un univers ostil, fără o legătură reală cu vreo altă ființă, înconjurat de alte forme de sine fals, ale altor oameni, pe care fie le vede ca pe niște amenințări potențiale, fie încearcă să le folosească pentru atingerea scopurilor sale. Tiparele de bază ale sinelui fals sunt făcute să-i abată frica profund înră­dăcinată sau sentimentul de lipsă. Ele sunt rezistența, controlul, puterea, lăcomia, apărarea, atacul. O parte din strategiile sinelui fals sunt extrem de inteligente, însă, cu toate acestea, nu rezolvă niciodată vreuna dintre problemele sale, pur și simplu pentru că problema este însuși sinele fals.
Când sinele fals al unei persoane întâlnește un alt sine fals, într-o relație personală sau în cadrul unei organizații sau instituții, mai devreme sau mai târziu se întâmplă lucruri „rele” – drame de un fel sau altul, sub forma conflictelor, a problemelor, a luptelor pentru putere, a violenței fizice sau emoționale șamd. Aici intră și relele colective, ca războiul, genocidul și exploatarea, toate cauzate de inconștiența acumulată. În plus, multe tipuri de boli sunt produse de rezistența continuă a sinelui fals, care generează restricții și blocaje în circulația energiei prin corp. Când vă reconectați cu Ființa și nu mai sunteți condus de minte, încetați să mai creați toate acele lucruri. Nu mai creați și nu mai participați la nicio dramă.
Ori de câte ori sinele fals al cuiva întâlnește un alt sine fals, apar drame de un fel sau altul. Chiar dacă trăiți complet singur, tot vă veți crea o dramă proprie. Când vă este milă de dumneavoastră, începe drama. Când vă simțiți vinovat sau anxios, este tot o dramă. Când lăsați trecutul sau viitorul să se suprapună prezentului, creați timp psihologic – materialul din care se construiesc dramele. Ori de câte ori nu respectați momentul prezent, permițându-i să existe așa cum este, creați drame.
Cei mai mulți oameni își iubesc drama vieții. Povestea lor este identitatea lor. Sinele fals le conduce viața. Au investit în această poveste tot sentimentul identității lor. Chiar și căutarea – de obicei, fără succes – a unui răspuns, a unei soluții sau a unui mod de vindecare devine o parte din ea, iar lucrul de care se tem și căruia i se împotrivesc cel mai mult este sfârșitul dramei proprii. Atâta timp cât sunt mintea lor, lucrul de care se tem și căruia i se împotrivesc cel mai tare este propria lor trezire.
Când trăiți într-o deplină acceptare a ceea ce este, ați pus capăt dramelor în viața dumneavoastră o dată pentru totdeauna. Nimeni nu mai poate nici măcar să se certe cu dumneavoastră, indiferent cât de tare se străduiește. Nu vă puteți certa cu o persoană care a devenit complet conștientă. O ceartă implică identificarea cu mintea și o poziție mentală, ca și o rezistență și o reacție față de poziția celuilalt. Rezultatul este că polaritățile opuse se energizează reciproc. Aceasta este mecanica inconștientului. Vă puteți exprima părerea clar și ferm, dar în spatele ei nu se va mai afla nicio forță de reacție, niciun fel de apărare sau atac. Așa că nu se va transforma într-o dramă. Când sunteți deplin conștient, încetați să mai fiți în conflict. „Nicio persoană unificată cu sine nu poate nici măcar să conceapă conflictul”, afirmă Cursul despre miracole. Aceasta se referă nu numai la conflictul cu alte persoane, ci, mult mai important, și la conflictul cu sine, care încetează atunci când nu mai există contradicții între cererile și așteptările minții dumneavoastră și ceea ce este.

Efemeritatea și ciclurile vieții

Atâta timp cât vă aflați în dimensiunea fizică și sunteți legat de psihicul uman colectiv, durerea fizică – deși rară – este încă posibilă. Ea nu trebuie confundată cu suferința, cu durerea mental-emoțională. Orice suferință este creată de sinele fals și apare ca urmare a rezistenței. De asemenea, atâta timp cât vă aflați în această dimensiune, sunteți încă supus naturii ei ciclice și legii efemerității tuturor lucrurilor, dar nu mai percepeți acest lucru ca „rău” – el există pur și simplu. Acceptând starea și calitatea prezentă a tuturor lucrurilor, vi se dezvăluie o dimensiune mai profundă în spatele jocului contrariilor, ca o prezență durabilă, o liniște adâncă ce nu se schimbă, o bucurie fără nicio cauză, dincolo de bine și de rău. Este bucuria Ființei, pacea lui Dumnezeu.
La nivelul formei, există naștere și moarte, creație și distrugere, creștere și dispariție a formelor aparent separate. Acest lucru se reflectă peste tot: în ciclul de viață al unei stele sau al unei planete, al unui corp fizic, al unui copac, al unei flori; în ridicarea și prăbușirea națiunilor, a sistemelor politice, a civilizațiilor; în inevitabilul ciclu câștig-pierdere din viața unei persoane.
Există cicluri ale succesului, când lucrurile se adună în jurul dumneavoastră și prosperați, și cicluri ale eșecului, când lucrurile se spulberă sau se dezintegrează și trebuie să renunțați la ele pentru a lăsa să apară lucruri noi sau pentru a le permite transformărilor să se producă. Dacă vă agățați de lucruri și vă opuneți în momentul respectiv, înseamnă că refuzați să acceptați cursul vieții și veți suferi.
Nu este adevărat că ciclul ascendent este bun și cel descendent este rău, cu excepția evaluărilor mentale. Creșterea este de obicei pozitivă, dar nimic nu poate crește la infinit. Dacă această creștere, de orice fel, ar continua mereu, în final ar deveni monstruoasă și distructivă. Distrugerea este necesară ca să poată avea loc o nouă creștere. Nu se poate una fără alta.
Ciclul descendent este absolut esențial pentru realizarea spirituală. Trebuie să ai un eșec profund la un anumit nivel sau să trăiești o pierdere sau o durere profundă ca să te simți atras către dimensiunea spirituală. Sau poate că, la un moment dat, succesul însuși a devenit gol și lipsit de sens și astfel s-a transformat în eșec. Eșecul se află ascuns în fiecare succes și succesul în fiecare eșec. În această lume, adică la nivelul formei, toată lumea are „eșecuri” mai devreme sau mai târziu și, desigur, fiecare realizare ajunge în ultimă instanță un nimic. Toate formele sunt efemere.
Puteți continua să fiți activ, să vă bucurați exprimând sau creând forme și circumstanțe noi, fără să vă identificați cu ele. Nu aveți nevoie de ele ca să vă dea un sentiment de identitate. Ele nu sunt viața dumneavoastră, ci numai situația dumneavoastră de viață.
Energia dumneavoastră fizică este și ea supusă ciclurilor. Nu poate fi întotdeauna la nivel maxim. Vor exista momente de energie slabă și momente de energie înaltă. Vor exista perioade când veți fi extrem de activ sau de creativ, dar este posibil să existe și momente când totul pare să stea pe loc și când aveți sentimentul că nu obțineți niciun rezultat, că nu realizați nimic. Un ciclu poate dura oricât, de la câteva ore, la câțiva ani. Există cicluri mari și cicluri mici în interiorul acestora. Multe boli apar din împotrivirea față de aceste cicluri de energie scăzută, care sunt vitale pentru regenerare. Compulsia de a face și tendința de a deriva sentimentul valorii proprii și sentimentul identității din factori externi, cum ar fi realizările, sunt o iluzie inevitabilă atâta timp cât vă identificați cu mintea. În aceste condiții, devine foarte dificil sau chiar imposibil pentru dumneavoastră să acceptați ciclurile negative și să le permiteți să existe. Astfel, inteligența organismului poate prelua controlul ca măsură de autoprotecție, creând o boală pentru a vă forța să vă opriți, pentru ca regenerarea necesară să aibă loc.
Natura ciclică a universului este strâns legată de efemeritatea tuturor lucrurilor și a situațiilor. Buddha a făcut din aceasta partea centrală a învățăturii sale. Toate condițiile sunt extrem de instabile și aflate într-un flux constant sau, după cum spunea el, efemeritatea este o caracteristică a fiecărei stări, a fiecărei situații pe care o veți întâlni în viață. Aceasta se va schimba, va dispărea sau va înceta să vă mai mulțumească. Efemeritatea are un rol central și în învățăturile lui Isus: „Nu adunați pentru voi comori pe pământ, unde moliile și rugina distrug și unde hoții intră și fură…”.
Atâta timp cât o stare este evaluată de mintea dumneavoastră ca fiind „bună”, indiferent dacă este vorba de o relație, o posesiune, un rol social, un loc sau corpul fizic, mintea se atașează de ea. Vă face fericit, vă face să aveți un sentiment pozitiv față de propria persoană și poate să devină o parte din dumneavoastră sau din acela care credeți că sunteți. Dar nimic nu durează în această dimensiune în care moliile și rugina distrug totul. Lucrurile iau sfârșit, se transformă sau suferă o schimbare de polaritate: aceeași stare care ieri sau anul trecut era bună a devenit brusc sau treptat rea. Starea care vă făcea fericit vă face acum nefericit. Prosperitatea de azi devine consumismul fără sfârșit de mâine. Căsătoria și luna de miere fericite devin divorțul nefericit sau coabitarea nefericită de mâine. Sau o anumită stare dispare, iar absența ei vă face nefericit. Când o stare sau o situație de care mintea s-a atașat și cu care s-a identificat se schimbă sau dispare, mintea nu poate accepta acest lucru. Se va agăța de starea care dispare și se va opune schimbării. Este ca și cum un membru ar fi smuls din corpul dumneavoastră. (va urma)

Leave a Reply