Ediție jubiliară: Invitație la Festivalul comunei Hoceni


Duminică, 6 august, Hocenii vor fi în sărbătoare, autoritățile locale invitând toți vasluienii la Festivalul comunei. Cap de afiș va fi Fly Project. Ediția este una jubiliară, evenimentul fiind organizat de 20 de ani.

Locuitorii din Hoceni, dar și cei din localitățile învecinate sunt așteptați, duminică, 6 august, la cea de-a XX-a ediție a “Festivalului Comunei Hoceni”. Și de această dată, primarul Vasile Țabără a pus la punct o manifestare diversificată, pe gustul tuturor.
Ziua va începe cu întreceri sportive (fotbal, tenis de masă, șah, călărie, hipo-tracțiune, trasul frânghiei și mersul în sac), care vor avea loc la baza comunală. Pe tot parcursul manifestărilor, atmosfera specifică sărbătorilor rurale va fi întreținută de fanfara de la Valea Mare.
Un inedit concurs va fi ”prinsul purceilor”, la care și-au anunțat participarea numeroși tineri.
Începând cu ora 19, pe scena Teatrului de Vară vor urca orchestra Simrat, din R. Moldova, interpreta de muzică populară Georgiana Păduraru, Laura, iar cap de afiș va fi Fly Project. Spectacolul va fi completat de artiștii locali și se va încheia cu un foc de artificii.
“Doresc cu acest prilej să ne reamintim ce înseamnă viața frumoasă și distracția. De muncă suntem sătui cu toții, iar distrându-ne, cred că mai eliminăm din stres. Doresc ca evenimentul să reprezinte continuarea unei tradiții, în semn de recunoștință și respect pentru locuitorii acestor meleaguri. Vă așteptăm cu drag să luați parte la activitățile desfășurate pe întreg parcursul zilei”, a declarat Vasile Țabără, primarul comunei Hoceni.


Leave a Reply