“Educația privită prin ochii elevilor”

În fiecare an, pe 5 octombrie, este marcată Ziua Mondială a Educației. Cu această ocazie, astăzi, elevii Colegiului Național “Cuza Vodă” Huși organizează concursul “Educația privită prin ochii elevilor”, care se va desfășura în intervalul orar 8.30-11.

Între orele 8.30-10, în fiecare clasă se va elabora un poster prin care elevii vor reprezenta, în cel mai liber mod, conceptul de educație.

“Nu există niciun fel de îngrădire legată de dimensiuni, conținut, materiale folosite. Cel mai târziu la ora 10, pe terenul de sport din spatele școlii, se vor expune lucrările. Fiecare clasă va desemna doi reprezentanți care vor sta lângă material pentru a-l prezenta comisiei de jurizare”, a anunțat Consiliul Elevilor Colegiului Național “Cuza Vodă”.

Între orele 10.10-10.40, va avea loc jurizarea lucrărilor, iar în intervalul orar 10.40-11.30 se va desfășura careul pentru premiere.

Leave a Reply