Elevi vasluieni, bursieri ai Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”


Patru dintre cele 34 de burse oferite în acest an școlar, prin concurs, de Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” Cluj vor ajunge la liceeni din județul nostru.

 Dintre cei 62 de candidați înscriși din întreaga țară, 34 vor beneficia de burse lunare oferite prin concurs de Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” Cluj în anul școlar și universitar 2017-2018. Este vorba despre liceeni, studenți, masteranzi și doctoranzi. Potrivit organizatorilor, pentru a stabili o ierarhie echitabilă, care să reflecte obiectiv și transparent atât performanțele școlare, cât și profilul social și familial al fiecărui candidat, evaluarea dosarelor a fost făcută pe baza unei grile, în timp ce proiectele de cercetare ale masteranzilor și doctoranzilor au fost evaluate și notate de o comisie de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Dintre cei 34 de bursieri desemnați, patru provin de la licee din județul nostru: Cătălin Ionel Dârdără, elev în clasa a IX-a la Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui, Narcisa Lupu, elevă în clasa a XI-a la Liceul „Ion Mincu” Vaslui, Mădălina Mardare, elevă în clasa a XII-a la Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui, și Gabriel Ionuț Ungureanu, elev în clasa a XII-a la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” Huși.

Totodată, o bursă va ajunge la o studentă din Vaslui, respectiv Cătălina Irina Dârdără, care este în anul I la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași – Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor.

„Cu fiecare bursier, fundația va încheia un contract în care vor fi prevăzute drepturile și obligațiile ambelor părți. Bursele pentru elevi, în cuantum de 200 de lei lunar, studenți și masteranzi, în cuantum de 300 de lei lunar, se acordă pe o perioadă de nouă luni, iar bursa pentru doctoranzi este de 400 de lei lunar și se acordă pe o perioadă de 12 luni, toate începând cu data de 15 noiembrie 2017. Fondul alocat este de 77.700 de lei”, a declarat preotul Bogdan Ivanov, administratorul fundației.


Leave a Reply