Elevii de gimnaziu încep pregătirea pentru evaluările naționale

Elevii vasluieni au încheiat și vacanța prelungită de ger, urmând ca de astăzi să revină în bănci. Pe cei de la gimnaziu, Ministerul Educației îi întâmpină cu vestea că a stabilit calendarul evaluărilor naționale din 2017 pentru elevii claselor a II-a, a IV-a, a VI-a și a VIII-a.
Primii care vor intra în focul examenelor sunt elevii de clasa a II-a, în perioada 10-13 aprilie. Pe 10 aprilie, ei vor susține proba scrisă la română, pe 11 aprilie au proba de citit, iar pe 12 aprilie dau testarea la matematică.
La aproape o lună distanță, urmează cei de clasa a IV-a, între 3-5 mai. Pe 3 mai, se va susține proba la română, iar pe 4 mai, cea la matematică.
Testarea pentru clasa a VI-a va avea loc în perioada 10-11 mai. Probele sunt interdisciplinare, astfel că testul de limbă și comunicare cuprinde româna și limba modernă – 10 mai, iar testul de matematică și științe cuprinde matematica, fizica și biologia – 11 mai.
Absolvenții de gimnaziu vor trebuie să se înscrie pentru Evaluarea Națională între 7-9 iunie. Pe 9 iunie, vor intra în vacanță și vor avea la dispoziție zece zile ca să repete materia pentru examen. Pe 19 iunie este programată proba scrisă la română, iar pe 21 iunie, proba scrisă la matematică. Rezultatele vor fi publicate pe 26 iunie, până la ora 16, iar elevii nemulțumiți de notele primite vor putea să depună contestații în aceeași zi, până la ora 20. Contestațiile vor fi rezolvate între 27-29 iunie, după care vor fi afișate rezultatele finale.

Leave a Reply