Elevii Școlii ”Constantin Parfene”, mândri că sunt români


Toți elevii Școlii Gimnaziale ”Constantin Parfene” Vaslui au participat la activitățile din cadrul proiectului educativ „Mândru că sunt român!”, deschizând astfel seria manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri.

Timp de trei zile, elevii, personalul didactic și didactic auxiliar al Școlii ”Constantin Parfene” Vaslui au purtat cu cinste costumul popular și au transformat sălile de clasă în spații desprinse din satul românesc autentic. Intrând într-o competiție frumoasă, ”Clasa noastră pregătită de sărbătoare!”, copiii, ajutați de părinți și învățători/diriginți, au avut ocazia să expună și să admire obiecte păstrate cu grijă de ani de zile în lada de zestre a bunicilor: vârtelnițe, ulcioare, vase, buduroaie, banițe, covățele, suveici, trăistuțe, costume populare etc.

Participanții s-au simțit ancorați în tradițiile strămoșești, au trăit o lecție de istorie ”pe viu”, din care au înțeles unicitatea neamului nostru, căruia îi datorăm respect și iubire. Au fost toți câștigători pentru dăruire, implicare și sentimentul de mândrie patriotică care le-a cuprins inima.

Elevii adunați în curtea școlii au fost apoi martorii unor momente deosebite: au aflat de la prof. Livia Spiridon semnificația Zilei Naționale a României și au participat la spectacolul ”Hai să-ntindem hora mare!”, unde s-a cântat și s-a jucat românește. În amfiteatru, elevii de la clasa a IV-a A, coordonați de înv. Maria Popa, au susținut un frumos spectacol artistic, în care au slăvit măreția actului de înfăptuire a statului unitar român.

”Sufletele elevilor și colegilor au vibrat de o emoție profundă, reușind să simtă și să spună cu adevărat că sunt mândri că sunt români!”, a menționat prof. înv. primar Nastica Olaru, director adjunct.

Activitatea ”Mi-ss în ie tradițională!” a fost un alt eveniment în care elevi din învățământul primar și gimnazial, dar și profesori au prezentat costumul popular pe care îl purtau și au interpretat versuri și cântece patriotice românești.

”Au fost momente unice, pline de o mare încărcătură emoțională, generate de sărbătoarea pe care o cinstim cu mândrie – Ziua Națională a României! Diversitatea activităților, frumusețea acestora, implicarea maximă a elevilor și părinților, a dascălilor, a personalului auxiliar au determinat succesul acestui proiect educativ, inițiat și coordonat de consilierul educativ, Duța Bucuci, și de directorul adjunct, Nastica Olaru”, a declarat prof. Daniela Crizantema Nane, directoarea Școlii ”Constantin Parfene”.


Leave a Reply