HC Vaslui – Steaua, joi, ora 18: “Matematic, încă mai avem șanse la play-off!”


Bogdan Pralea

Antrenorul-jucător al HC Vaslui, Bogdan Pralea, încă mai crede în prezența echipei sale în play-off, deși șansele s-au diminuat considerabil după eșecul de la Suceava.

”Cât timp, matematic, avem posibilitatea de a accede în play-off, nu ne rămâne decât să luptăm”, afirmă Bogdan Pralea, antrenorul-jucător al HC Vaslui, care regretă faptul că nu a schimbat mai devreme sistemul de apărare în meciul cu Suceava.

”După un start de partidă echilibrat, din păcate, au urmat cele două eliminări în tabăra noastră și pot spune că acolo s-a rupt echilibrul. Suceava a făcut o apărare foarte bună și a reușit să marcheze câteva goluri ușoare pe contraatac și în faza a 2-a. După pauză, am încercat să revenim în meci, dar din nou nu am fost inspirați la finalizare în primele 10 minute, fapt ce a dus la o diferență uriașă de 12 goluri. Împreună cu domnul profesor Acsinte, am decis să schimbăm sistemul de apărare, iar acest lucru a dat roade, având în vedere că am reușit să ajungem de la -12 la -3. Ne pare rău că nu am luat această decizie mai devreme, poate că altul ar fi fost rezultatul”, a mai spus Pralea.

Pentru antrenorul portar al HC Vaslui a fost o săptămână de coșmar, cu mulți jucători indisponibili: ”Am avut mulți jucători accidentați sau răciți, iar antrenamentele s-au desfășurat în 10 jucători de câmp. Acest lucru, cu siguranță, și-a pus amprenta la acest meci. Este de apreciat că la Suceava am avut în echipă patru jucători cu probleme medicale destul de mari, dar ei și-au dorit să joace și să ajute echipa cât pot”.

HC Vaslui va evolua joi, de la ora 18, în optimile Cupei României, întâlnind acasă Steaua București.


Leave a Reply