“Hora din străbuni”, o reușită anunțată

Autoritățile și organizatorii ediției din acest an a Festivalului folcloric internațional “Hora din străbuni” sunt optimiști.

“Sper să oferim o ediție foarte bună a acestei manifestări. Va fi un program de o înaltă ținută artistică. În spatele reușitei stă activitatea de multe luni a unor colegi”, a spus primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, în deschiderea conferinței de presă prin care a fost prezentată a V-a ediție a Festivalului folcloric internațional “Hora din străbuni”, care va avea loc între 2-6 august.
“Noi, vasluienii, nu mai avem decât un lucru de realizat de acum încolo: să fim gazde”, a arătat Pavăl, care a anunțat că festivalul va începe miercuri cu defilarea participanților pe traseul Parcul Copou – Centrul Civic.
Președintele Consiliului Județean, Dumitru Buzatu, a întărit spusele edilului: “Ne-am propus să facem un festival care să valorifice creația populară. Ne străduim să realizăm această manifestare la cele mai înalte cote”.
“Nu trebuie să uităm niciodată că folclorul românesc este o comoară națională, spre deosebire de țările europene industrializate, unde a devenit o amintire”, a punctat și vicepreședintele Vasile Mariciuc.
Lucian Onciu, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, a prezentat pe scurt programul manifestărilor și formațiile care vor evolua.

Leave a Reply