Hușanu în Franța, Tănasă în Letonia


Ionuț Tănasă

Vlad Hușanu și Ionuț Tănasă l-au cucerit pe selecționerul Jordi Giralt și vor participa cu echipa de juniori a României la turneele din Franța și Letonia.

Handbaliștii juniori de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui s-au remarcat în cantonamentul de la Centrul de Excelență de la Sighișoara. Spaniolul Jordi Giralt, selecționerul juniorilor, a decis să-i păstreze în lotul restrâns.

Vlad Hușanu va participa la un turneu în Franța, iar Ionuț Tănasă va participa la un alt turneu, în Letonia.

Vlad Hușanu

Primul este pregătit de profesorul Laurențiu Cozma, fiind component al echipei de juniori II, născuți 2000-2001, iar cel de-al doilea provine de la grupa profesorului Liviu Gugleș.

În Franța va merge și Tudor Buguleț, component al Centrului de Excelență de la Sighișoara, dar descoperit de profesorul Laurențiu Cozma.


Leave a Reply