Iar s-a aglomerat spitalul!

Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui are în această perioadă destul de mulţi pacienţi. Consumul exagerat de alcool, răcirea bruscă a vremii, dar şi faptul că muncile agricole s-au terminat, iar oamenii sunt mai interesaţi să-şi vadă de sănătate, îi determină pe vasluieni să treacă pragul unităţii. Medicii fac faţă cu greu afluxului de pacienţi, iar bolnavii ajung adesea să stea şi câte doi în pat.
“Secţiile cele mai aglomerate în această perioadă sunt Psihiatria, Medicală şi Neurologia. Din păcate, pe fondul consumului exagerat de alcool, mulţi se simt rău şi ajung la spital. De asemenea, se constată că, în momentul în care finalizează muncile la câmp, mulţi dintre cetăţenii care s-au neglijat şi nu au mers la medic încep să se intereseze de starea lor de sănătate”, declară şefii spitalului.
Medicii atrag atenţia asupra faptul că unii dintre pacienţi ajung tardiv la spital, atunci când afecţiunile de care suferă sunt deja în forme grave şi nu mai pot fi tratate sau necesită alocarea de resurse suplimentare.

Leave a Reply