Înghesuială mare pe “centură”: Varianta de ocolire a Bârladului, atractivă pentru 13 constructori


13 firme de construcții din țară și străinătate, grupate în patru asocieri, au depus oferte pentru proiectarea și execuția șoselei de centură a Bârladului. Traseul va avea o lungime de 11,2 kilometri, iar valoarea totală a investiției depășește 156 de milioane de lei.

Pe 2 august, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a scos la licitație contractul privind proiectarea și execuția „Variantei de ocolire a municipiului Bârlad”. Potrivit calendarului oficial, firmele au avut timp până pe 21 septembrie, ora 16, să-și depună dosarele. Numai că, așa cum se întâmplă în cazul tuturor licitațiilor pentru obiective de investiții cu o valoare mare (în cazul de față, 156.140.933 de lei, fără TVA), au fost depuse trei contestații. În consecință, termenul limită a fost mutat pe 29 noiembrie, dată până la care au fost depuse cinci oferte din partea a 13 constructori români, italieni și spanioli, care s-au grupat în patru asocieri.

„Pe 29 noiembrie, ora 16, s-a încheiat perioada de depunere în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) a ofertelor din cadrul procedurii de achiziție publică a contractului «Proiectare și execuție Varianta de ocolire a municipiului Bârlad». Au fost depuse cinci oferte de către următorii operatori economici: Tirrena Scavi Spa, asocierea Arcada Company SA – Lemacons SRL – Citadina 98 SA – Vega 93 SRL – Trameco SA, asocierea Copisa Constructora Pirenaica SA – Copisa Construcții SRL, asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL și asocierea Tehnic Asist SRL – Tass Infra Logistic SRL”, se arată într-un comunicat remis de conducerea CNAIR.

După ce se evaluează ofertele depuse, pe 24 decembrie, ora 18, ar trebui să se anunțe câștigătorul.

Reamintim că, pe 14 septembrie, Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect de modificare a HG 1.340/2007, pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Varianta de ocolire a municipiului Bârlad”. În anexă era menționată o valoare totală a investiției de 202.712.000 de lei (în prețuri la data de 8 mai 2017, când euro avea o valoare de 4,5467 lei), din care suma de 168.395.000 de lei va fi alocată pentru partea de construcții-montaj (C^M). Investiția va fi eșalonată pe parcursul a trei ani: I – 59.124.000 de lei (din care C^M 50.000.000 de lei), II – 84.465.000 de lei (din care C^M 68.390.000 de lei) și III – 59.123.000 de lei (din care C^M 50.005.000 de lei). Varianta ocolitoare va avea o lungime totală de 11,281 kilometri, o lățime platformă de 10 metri (din care partea carosabilă 2×3,50 metri), patru poduri, trei pasaje, două intersecții la nivel și două parcări. Durata de realizare a investiției este de 30 de luni și va avea un impact pozitiv prin: eliminarea ștrangulării și congestionării majore a traficului în municipiu; reducerea poluării aerului și a poluării fonice în municipiu; creșterea confortului și siguranței în trafic; forța de muncă estimată este de 115 angajați, pe durata execuției.

„Varianta de ocolire a municipiului Bârlad se desprinde din DN 24 la kilometrul 65^240 (intersecția cu DN 11A), din sensul giratoriu care a fost executat în cadrul altui proiect, nemaifăcând obiectul prezentului. Având în vedere amplasamentul girației și traseul Variantei de ocolire Bârlad, s-a propus modificarea actualului traseu al DN 24 până la intrarea în localitatea Bârlad, pe circa 300 de metri. Prin realizarea acestei intersecții cu sens giratoriu, s-a deschis accesul în DN 24 prin intermediul unui drum cu două benzi de circulație, care se desprinde din același sens giratoriu în zona de Sud, apoi, printr-o succesiune de curbe și un aliniament, subtraversează pasajul de cale ferată prevăzut să se realizeze pe Varianta de ocolire Bârlad, prin prima deschidere a acestuia. Dupa circa 100 de metri, traseul se suprapune cu DN 24. În zona poligonului de tragere, pentru drumul de acces la poligonul de tragere și pentru riverani a fost prevăzut un pasaj cu o deschidere în zona km 5^667, fiind însă necesară relocarea unui sector din strada Trestiana. Varianta de ocolire Bârlad revine în DN 24, unde se va amenaja racordarea la intersecția cu sens giratoriu (care nu face parte din acest proiect, fiind realizată). Suprafața necesară de expropriat în vederea realizării investiției este de 43 de hectare”, se arată în nota de fundamentare a normativului.


Leave a Reply