Irina Culcevici rămâne pe loc: Șef de serviciu cu acte în regulă


Irina Culcevici

S-a încheiat concursul pentru șefia Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Bârlad, post care, timp de mai bine de un an, a fost ocupat cu interimat.

Încă din 2016, fotoliul de șef al Serviciului Resurse Umane, Protecția Muncii și Secretariat Cabinet Demnitari din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Bârlad a fost ocupat cu interimat de Irina Gabriela Culcevici. Ea deține funcția încă de la pensionarea Floricăi Ciobanu (soția fostului director executiv al primăriei, și el pensionat), care a condus Personalul timp de mulți ani.

Pentru că era normal ca postul să fie ocupat prin concurs și nu din dispoziția primarului, un prim examen a fost organizat la finele lunii mai. Atunci, doar Irina Culcevici s-a înscris și a și susținut proba scrisă, însă lucrarea i-a fost anulată.

La jumătatea lui septembrie, a fost anunțat un nou concurs, probele desfășurându-se zilele trecute. În urma selecției dosarelor (probă eliminatorie), a probei scrise (susținută pe 13 octombrie) și a interviului (susținut ieri, 17 octombrie), noul șef cu acte în regulă al Serviciului Resurse Umane este… aceeași Irina Culcevici, care a obținut 83 de puncte la scris și 86,8 puncte la interviu.

Trebuie spus că ea nu a fost singura înscrisă la concurs, ci a avut o contracandidată, Diana Vasiliu, care a trecut de selecția dosarelor, dar s-a “împiedicat” la proba scrisă.


Leave a Reply