Joe Dispenza: Distruge-ți obiceiurile nocive! Cum să-ți determini mintea să lucreze în favoarea ta (VI): Fizica cuantică este un “non-simț”


Fizica newtoniană postula existența în permanență a unei serii liniare de interacțiuni previzibile și repetabile, numai că în universul șui al modelului cuantic al realității totul se află în intercomunicare în cadrul unui câmp dimensional superior de informație, aflat în încâlcire dincolo de spațiu și timp, așa cum le știam noi. Dumnezeule!
Unul dintre motivele pentru care fizica cuantică este atât de greu de înțeles este acela că, de ani de zile, ne-am obișnuit să gândim pe baza simțurilor. Dacă măsurăm și reafirmăm realitatea cu simțurile, suntem prizonierii paradigmei newtoniene. Dimpotrivă, modelul cuantic ne impune să nu înțelegem realitatea pe baza simțurilor. În procesul creării viitorului pe calea modelului cuantic, simțurile ar trebui să fie ultimele care să se confrunte cu creația minții. Ultimul lucru pe care îl trăim este chiar feedback-ul senzorial. De ce?
Câmpul cuantic este o realitate multidimensională care există dincolo de simțuri, într-un univers în care nu se găsesc nici trup, nici obiecte, nici timp. Astfel încât, ca să treceți în acest univers și să creați pornind de la paradigma respectivă, va trebui să vă lăsați un răstimp corpul deoparte. Va trebui, totodată, să vă deplasați atenția de la mediul extern – toate cele cu care vă identificați în viață; soțul sau soția, copiii, avutul și problemele, toate contribuie la alcătuirea propriei personalități. În cele din urmă, va trebui să pierdeți noțiunea timpului liniar, cu alte cuvinte, atunci când observați cu intenție o viitoare potențială experiență personală, va trebui să fiți atât de prezent, încât mintea să nu vă mai oscileze între amintirile din trecut și așteptările unor perspective de tipul “ca de obicei”.
Este un paradox faptul că, pentru a vă influența realitatea (mediu), pentru a vă însănătoși trupul sau pentru a produce o schimbare a vreunui eveniment care va avea loc în viitor (timp), trebuie să renunțați complet la controlul asupra lumii exterioare (fără lucruri), la conștiința propriului trup (fără trup). Trebuie să pierdeți noțiunea timpului (fără timp), devenind, de fapt, conștiință pură. Procedați astfel și veți căpăta control asupra mediului, asupra propriului trup și asupra timpului (ceea ce eu, cu drag, numesc Marea Tripletă). și, pentru că lumea subatomică a câmpului cuantic este alcătuită din conștient pur, în ea nu se poate pătrunde decât pur, pe calea conștientului. Pe poarta câmpului cuantic nu se poate intra sub formă de “cineva”, ci doar în calitate de “nimeni”.
Creierul omenesc este, din naștere, capabil să țină în frâu această capacitate (stați pe fază pentru alte detalii). În momentul în care înțelegeți că sunteți complet echipat ca să faceți așa ceva, părăsiți această lume și pătrundeți într-o nouă realitate, dincolo de spațiu și timp, unde veți fi în mod natural inspirat să aplicați așa ceva și în propria viață.

Depășirea timpului și a spațiului

Ce înseamnă depășirea timpului și a spațiului? Acestea sunt concepte create de oameni pentru a explica fenomene fizice care implică localizarea și simțul omenesc al timpului. Când ne referim la un pahar care stă pe masă, referirea se face atât la amplasarea acestuia (unde se află în spațiu), cât și la durata șederii în locul respectiv. Oameni fiind, suntem obsedați de aceste două concepte: unde ne aflăm, de cât timp suntem acolo, cât vom rămâne în locul acela, unde vom fi după aceea. Deși, în realitate, timpul nu e ceva ce poate fi perceput cu simțurile, trecerea acestuia poate fi simțită într-un mod asemănător cu modul în care ne percepem locul în spațiu: “simțim” cum trec secundele, minutele, orele, tot așa cum simțim și presiunea trupului pe scaun și apăsarea tălpilor pe podea.
În câmpul cuantic, infinitele posibilități de materializare a realității există dincolo de timp și de spațiu, deoarece nu există încă niciun potențial. Dacă nu există, atunci nu ocupă o poziție nici în spațiu, nici în timp. Orice nu are existență materială – ale cărui unde de probabilitate nu au fost reduse încă la realitate – există dincolo de spațiu și de timp.
Deoarece câmpul cuantic nu este altceva decât probabilitate imaterială, se află în afara spațiului și a timpului. Imediat ce sesizăm una dintre aceste probabilități și-i conferim o realitate palpabilă, aceasta dobândește cele două proprietăți.

Ca să pătrundeți în câmp, intrați în aceeași stare

Minunat! Ne stă în putere să dăm concretețe unei realități pe care ne-o alegem singuri prin selectarea acesteia din câmpul cuantic. Dar, pentru asta, trebuie să pătrundem cumva în acest câmp. Suntem permanent conectați la el, dar cum îl facem să ne răspundă? Dacă emitem constant energie, transmițând deci informație în câmp și primind informație de la acesta, cum comunicăm mai eficace cu el? În capitolele care urmează o să mă ocup pe larg despre modalitatea de pătrundere în câmp. Pentru moment, ceea ce trebuie să știți este că, pentru a intra în câmp, care există dincolo de spațiu și timp, trebuie să intrați în aceeași stare.
Simțiți vreodată că timpul și spațiul par să dispară? Gândiți-vă la momentele în care vă aflați la volan, iar mintea vi se concentrează asupra vreunei probleme. Când lucrurile se petrec în acest fel, uitați de trup (nu mai vă conștientizați senzațiile în spațiu), ignorați mediul (lumea din jur dispare) și nu mai țineți cont de timp (n- aveți idee cât timp ați fost în “transă”).
În astfel de momente, ați fost în pragul porții de acces în câmpul cuantic, care vă permite conlucrarea cu inteligența universală. În esență, ați dat deja gândului caracter de realitate, mai pregnantă decât orice altceva. Mai târziu, vă voi arăta cum să treceți în mod constant în această stare de luciditate, cum să dobândiți acces la câmp și să comunicați direct cu inteligența universală care animă toate lucrurile.

Transformați-vă mintea, transformați-vă viața

Pe parcursul acestui capitol, v-am condus de la noțiunea că mintea și materia sunt complet separabile către modelul cuantic conform căruia aceste stări sunt inseparabile. Spiritul este materie, iar materia este spirit.
Așadar, este posibil ca de fiecare dată când ați încercat să vă schimbați să fi rămas prins într-un mod de gândire fundamental limitat. Cel mai probabil ați crezut că circumstanțele exterioare erau întotdeauna cele pe care trebuie să le schimbați: dacă nu aș avea atâtea obligații, aș putea să mai dau jos din kilogramele în plus și atunci aș putea fi fericit. Am făcut cu toții afirmații care variau pe aceeași temă. Dacă nu una, atunci cealaltă. Cauză și efect.
Ce-ar fi dacă v-ați putea transforma mintea, gândurile, felul de a simți și felul de a fi astfel încât spațiul și timpul să nu mai conteze? Ce-ar fi dacă v-ați putea schimba dinainte și dacă ați putea vedea efectele acelor transformări “interne” în lumea “exterioară”? Sunteți capabil să o faceți.
Ce anume mi-a schimbat mie și multor altora profund și pozitiv viața este înțelegerea faptului că transformarea minții și, în consecință, trăirea de noi experiențe și câștigarea de noi sensuri, e pur și simplu o chestiune de a te dezvăța de a fi tu însuți. Când vă depășiți simțurile, când înțelegeți că nu sunteți legat cu lanțuri de trecut, când trăiți o viață superioară propriului trup, propriului mediu și timp, totul este posibil. Inteligența universală care animă existența tuturor lucrurilor vă va surprinde și încânta în același timp. N-are altă dorință decât să vă ofere tot ce vă doriți. Pe scurt, când vă transformați mintea, vă transformați viața.

Și un copil se va afla în fruntea lor…

Înainte de a merge mai departe, aș vrea să vă împărtășesc o istorisire care ilustrează exact cât poate fi de puternică și eficace păstrarea contactului cu inteligența superioară în transformarea schimbării într-o componentă integrală a propriei vieți. Copiii mei, tineri adulți acum, folosesc de mici un gen de meditație similar procesului pe care vi-l voi descrie în detaliu în partea a IlI-a a cărții. Practicarea acestor tehnici a avut drept rezultat niște aventuri remarcabile. De când erau mici copii, căzuserăm de acord să se ocupe de crearea unor obiecte materiale sau evenimente pe care vor să le trăiască. Regula prevedea totuși ca eu să nu mă amestec sau să-i ajut la obținerea rezultatului. Era necesar să-și creeze pe cont propriu realități dorite, folosindu-și mintea și intrând în interacțiune cu câmpul cuantic.
Fiica mea de douăzeci și ceva de ani studiază artele la facultate; într-o primăvară, am întrebat-o ce experiență și-ar dori pentru vacanța de vară care urma. Avea o listă ca de spălătorie. În locul slujbei tipice pentru un student aflat acasă în vacanța de vară, voia să lucreze în Italia, să învețe și să trăiască lucruri noi, să viziteze cel puțin șase orașe italiene și să petreacă o săptămână la Florența, unde avea prieteni. Voia să lucreze primele șase săptămâni de vară pentru un salariu decent și să petreacă restul vacanței acasă.
Mi-am lăudat fiica pentru viziunea clară pe care o avea despre ceea ce-și dorea și i-am adus aminte că inteligența universală va orchestra ea însăși modul în care se va manifesta vara ei de vis. Ea s-ar fi îngrijit de conținut, iar conștiința superioară, de “cum” s-ar fi realizat lucrurile. Fiindcă fiica mea e obișnuită cu arta de a gândi și simți anticipat o experiență efectivă, n-am făcut decât să-i amintesc nu numai să-și stabilească o intenție în fiecare zi cu privire la cum dorea să-i fie vara aceea – ce oameni ar întâlni, ce evenimente ar avea loc, ce locuri ar vizita – ci și să simtă cum va fi să trăiască aceste lucruri. I-am cerut să-și construiască în minte viziunea până devenea atât de clară și reală, încât gândul la care se gândea devenea experiența însăși, iar sinapsele din creierul ei începeau să introducă informația respectivă într-un circuit ca și cum ar fi fost realitate.
Dacă rămânea tânăra din camera de cămin care doar visa să meargă în Italia, atunci era aceeași persoană care trăia o realitate neschimbată. Așa că, încă din luna martie, trebuia să înceapă să “fie” tânăra care mersese în Italia jumătate de vară. “Nicio problemă”, mi-a spus. Mai avusese experiențe de acest gen, când își dorise să apară într-un videoclip și să vadă cum e să treci prin experiența de a face cumpărături frenetice. Ambele dorințe se împliniseră cu o eleganță desăvârșită. Apoi i-am amintit fiicei mele: “Când ai terminat de construit mental această experiență, nu mai poți fi aceeași persoană ca la început. Când te scoli de pe scaun, trebuie să te simți ca și cum ai fi petrecut cea mai uimitoare vacanță din viață”. “Am înțeles”, mi-a spus.
Din ce-i reamintisem eu, a înțeles că în fiecare zi trebuie să treacă în altă stare de a fi și, după fiecare astfel de creație mentală, era necesar să-și trăiască ziua în starea de recunoștință superioară generată de trăirea experienței respective. Câteva săptămâni după aceea, am primit un telefon de la fiica mea: “Tată, universitatea oferă un curs de vară de istoria artei în Italia. Pot obține o reducere pentru curs și toate cheltuielile vor scădea de la 7 000 la 4 000 de dolari. Poți să mă ajuți cu plata?”
Ei bine, nu că aș fi un părinte care nu-și sprijină copilul, dar nu mi s-a părut că era ce-și propusese ea inițial. Încerca să controleze rezultatul acestui destin posibil în loc să permită câmpului cuantic să orchestreze singur evenimentele. Am sfătuit-o să “se mute” cu adevărat în excursia respectivă în Italia și să gândească, să simtă și să viseze în italiană până se pierdea cu totul în experiența respectivă.
După câteva săptămâni, a telefonat din nou, iar entuziasmul răzbătea prin receptor. Fusese la bibliotecă și, stând la taclale cu profesoara ei de istoria artei, s-au trezit amândouă povestind în italiană, pe care o vorbeau fluent. În momentul acela, profesoara i-a spus: “Bine că mi-am adus aminte. Unul dintre colegii mei are nevoie de cineva care să predea limba italiană, nivelul de începători, unor studenți americani care vor studia în Italia vara aceasta”. Sigur că fiica mea a fost angajată. În plus, nu numai că urma să fie remunerată pentru orele predate (cu toate cheltuielile plătite), dar beneficia și de ocazia de a merge în șase locuri diferite în Italia, timp de șase săptămâni, urmând să petreacă ultima săptămână la Florența și cea de-a doua jumătate a verii acasă. Astfel, i s-a materializat slujba de vis și fiecare aspect al viziunii ei inițiale.
Acesta nu era cazul unei tinere care urmărește cu încăpățânarea tipică să găsească un program căutând pe internet, urmărindu-și cu insistență profesorii și așa mai departe. În loc să urmeze modelul cauză-efect, fiica mea și-a modificat starea de a fi în asemenea măsură încât a fost ea însăși cauza unui efect. A trăit după regulile câmpului cuantic. În timp ce se conecta electromagnetic la un destin pe care și-l dorea și care exista în câmpul cuantic, trupul ei a fost apoi atras către evenimentul viitor. Experiența a găsit-o pe ea. Soluția a fost imprevizibilă și a venit într-un mod pe care ea nu îl anticipase în niciun fel; a fost sincronă și a reprezentat, fară nicio îndoială, rezultatul propriilor eforturi interne.
Să reflectăm o clipă la acest lucru. Ce oportunități există și așteaptă să ne găsească? Cine anume sunteți la acest moment… și în fiecare alt moment? (va urma)


Leave a Reply