Joe Dispenza: Distruge-ți obiceiurile nocive! Cum să-ți determini mintea să lucreze în favoarea ta (VIII): Circuite conectate la vremuri grele

Mai există o consecință posibilă pe care ar trebui s-o menționez, și anume aceea a declanșării permanente a acelorași modele neuronale prin reluarea aceluiași mod de viață în fiecare zi. De fiecare dată când reacționați la realitatea obișnuită prin re-crearea aceleiași minți (adică prin declanșarea acelorași celule nervoase pentru a face creierul să funcționeze în același mod), vă “echipați” creierul cu circuite astfel încât să corespundă condițiilor obișnuite din realitatea personală, indiferent dacă sunt bune sau rele.
Există în neuroștiință un principiu cunoscut sub numele de legea lui Hebb, conform căruia, în esență, “celulele nervoase care se declanșează împreună se unesc în același circuit”. Crezul lui Hebb demonstrează că, dacă activezi în mod repetat același celule nervoase, atunci, de fiecare dată când se declanșează, le va fi mai ușor să se activeze din nou la unison. În cele din urmă, neuronii respectivi vor dezvolta o relație pe termen lung.
Așa că, în momentul când folosesc termenul de “echipat cu circuite”, mă refer la faptul că anumite grupuri de neuroni s-au declanșat împreună în același fel și de atâtea ori încât s-au organizat în modele specifice, cu conexiuni de lungă durată. Cu cât se declanșează mai mult aceste rețele, cu atât se leagă mai strâns împreună, formând căi statice de activitate. Cu timpul, oricare ar fi gândul, comportamentul sau sentimentul repetat la nesfârșit, acesta va deveni o obișnuință automată, inconștientă. Când mediul vă influențează mintea în asemenea măsură, habitatul devine habitual.
Astfel, dacă gândiți mereu aceleași gânduri, dacă întreprindeți neîncetat aceleași acțiuni, veți începe să vă cablați creierul într-un tipar finit, care constituie reflecția directă a realității dumneavoastră finite. În consecință, vă va fi mai ușor și mai natural să reproduceți, clipă de clipă, aceeași minte.
Acest ciclu nevinovat de reacție vă determină creierul și apoi mintea să consolideze și mai mult realitatea particulară care vă concretizează lumea exterioară. Cu cât activați mai mult aceleași circuite prin reacția la universul exterior, cu atât vă veți cabla mai solid creierul să corespundă lumii dumneavoastră. Veți deveni atașat neurochimic de condițiile propriei vieți. Cu timpul, veți începe să gândiți convențional, deoarece creierul nu va activa decât un set limitat de circuite, care creează ulterior o semnătură mentală specifică. Această semnătură poartă denumirea de personalitate.

Cum se formează obișnuința de a fi tu însuți?

Ca efect al acestei formări de obișnuințe la nivelul activității neuronale, cele două realități, cea a universului interior, al minții, și cea al lumii exterioare, par să devină aproape inseparabile. De exemplu, dacă nu vă puteți abține să vă gândiți la propriile probleme, atunci mintea și viața vi se vor confunda. Lumea obiectivă capătă culoarea dată de percepțiile minții subiective și, astfel, realitatea se conformează în mod continuu. Vă pierdeți în iluzia unui vis.
Este ceea ce s-ar putea numi un făgaș, pe care alunecăm cu toții, dar lucrurile sunt mult mai profunde: nu numai acțiunile, ci și atitudinile și felul în care simțim devin repetitive. V-ați format obișnuința de a fi dumneavoastră înșivă, devenind, într-un fel, sclavul propriului mediu. Gândirea este “corespunzătoare” condițiilor în care vi se desfășoară viața și, astfel, ca observator cuantic, vă creați o minte care nu reafirmă în realitatea dumneavoastră specifică decât circumstanțele respective. Nu faceți altceva decât să reacționați la universul extern, cunoscut, imuabil.
Concret, ați devenit un efect al circumstanțelor exterioare dumneavoastră. V-ați permis să renunțați la controlul asupra propriului destin. Spre deosebire de personajul interpretat de Bill Murray în filmul Ziua cârtiței, nici măcar nu mai luptați împotriva monotoniei fără de sfârșit a propriului fel de a fi și a ceea ce v-a devenit propria viață. Mai rău decât atât, nu sunteți victimele vreunei forțe nevăzute și misterioase care să vă fi plasat în această buclă repetitivă – dumneavoastră înșivă sunteți creatorul buclei. Vestea bună este aceea că, fiind creatorul buclei respective, opțiunea de a-i pune punct vă aparține.
Conform modelului cuantic al realității, pentru a ne transforma viața, trebuie, în mod esențial, să ne schimbăm modul de a gândi, acționa și simți. Trebuie să ne schimbăm starea de a fi pentru că modul nostru de gândire, simțire și purtare constituie, în esență, propria personalitate, iar personalitatea noastră este cea care ne creează realitatea personală. Așadar, pentru crearea unei noi realități personale, a unei vieți noi, trebuie să creăm o nouă personalitate – trebuie să ne transformăm în altcineva. Schimbarea, deci, înseamnă să gândiți și să acționați la un nivel superior circumstanțelor prezente și propriului mediu.

Măreția constă în tenacitatea urmăririi unui vis, indiferent de circumstanțe

Înainte de a începe explorarea modalităților prin care se poate gândi la un nivel superior propriului mediu și de a vă dezbăra astfel de obișnuința de a fi dumneavoastră înșivă, vreau să vă amintesc ceva. Este posibil să gândiți superior realității curente, iar cărțile de istorie sunt pline de nume de personalități care au făcut acest lucru, bărbați și femei precum Martin Luther King Jr, William Wallace, Marie Curie, Mahatma Gandhi, Thomas Edison și Ioana d’Arc. Fiecare dintre acești oameni își formase în minte un concept de realitate viitoare care exista ca potențial în câmpul cuantic. Această viziune era vie într-o lume interioară de posibilități, dincolo de simțuri și, cu timpul, fiecare dintre ei a transformat aceste idei în realitate.
Firul comun care îi unește pe acești oameni este faptul că aveau cu toții un vis, o viziune sau un obiectiv care le era mult superior. Cu toții credeau într-un destin viitor care era atât de real în propria minte, încât au început să trăiască ca și cum visul respectiv se împlinea deja. Nu-l puteau vedea, auzi, gusta, mirosi sau pipăi, dar erau atât de subjugați de el, încât acționau într-un fel care corespundea în avans acestei realități potențiale. Cu alte cuvinte, se comportau ca și cum ceea ce întrevăzuseră ca fiind posibil era deja realitate.
De exemplu, sloganul imperialist care ținea India sub jugul colonial în prima parte a secolului al XX-lea era demoralizant pentru indieni. În ciuda acestui fapt, Gandhi credea într-o realitate care nu era încă prezentă în viața propriului popor. Acesta a susținut cu convingere neabătută și din tot sufletul conceptele de egalitate, libertate și nonviolență. În ciuda faptului că Gandhi susținea ideea de libertate pentru toți, tirania și controlul britanic din vremea respectivă constituiau o cu totul altă realitate. Convingerile convenționale din epoca respectivă erau în contradicție cu speranțele și aspirațiile acestuia. Deși experiența libertății nu era realitate în momentul primei sale angajări în transformarea Indiei, acesta nu a permis dovezilor exterioare de adversitate să-l abată de la idealul pe care îl nutrea.
Timp îndelungat, judecând după majoritatea răspunsurilor primite de la lumea exterioară, lui Gandhi nu i s-a demonstrat că reușea să realizeze mare lucru. În ciuda acestui fapt, rareori a permis condițiilor din mediul exterior să preia controlul asupra felului său de a fi. Gandhi credea într-un viitor pe care nu-l putea vedea sau simți prin simțuri, dar care îi era atât de viu în minte, încât nu putea trăi în niciun alt fel. Se lăsa absorbit de o viață nouă viitoare în timp ce fizic își trăia viața prezentă. Gandhi a înțeles că modul său de a gândi, acționa și simți va sfârși prin a schimba condițiile prezente ale mediului său de viață. Și, în cele din urmă, realitatea a început să se transforme ca rezultat al eforturilor sale.
Când comportamentul ne corespunde intențiilor, când acțiunile noastre sunt pe aceeași lungime de undă cu gândurile, când mintea și trupul acționează împreună, când cuvintele și faptele ne sunt în rezonanță, în fiecare dintre noi se descătușează o forță imensă.

Giganții istoriei: de ce visurile lor erau un “nonsens nerealist”

Cele mai mărețe figuri din istorie erau neabătut angajate față de un destin viitor, fară să simtă nevoia unui răspuns imediat din partea mediului. Nu le păsa dacă nu primiseră niciun indiciu senzorial sau dovadă materială a schimbării dorite; trebuie că-și aminteau zilnic de realitatea asupra căreia se concentraseră profund. Mintea le era în avans față de mediul în care trăiau, pentru că mediul nu le mai controla gândirea. O luaseră, cu adevărat, înaintea vremurilor.
Un alt element fundamental pe care îl au în comun toți acești oameni faimoși este faptul că, în mintea lor, le era foarte clar exact ce doreau să se întâmple. (Rețineți, modul de realizare a lucrurilor trebuie lăsat pe seama conștiinței superioare, iar ei trebuie să fi cunoscut acest lucru)
Ei bine, unii contemporani s-ar putea să-i fi catalogat drept nerealiști. De fapt, erau complet nerealiști, la fel ca și visurile pe care le nutreau. Evenimentul de care se lăsau acaparați în gând, acțiune și emoție nu era realist pentru că realitatea respectivă nici nu se născuse încă. Un alt lucru pe care-l mai puteau spune ignoranții și cinicii era că viziunea lor era un nonsens, și ar fi avut dreptate denigratorii – viziunea asupra realității viitoare era un “non-sens” (joc de cuvinte din limba engleză, bazat pe omonimia substantivului “senses” # simțuri/sensuri), exista într-o realitate aflată dincolo de simțuri.
Ca să dăm un alt exemplu, Ioana d’Arc a fost considerată nesocotită, chiar nebună, iar ideile ei au reprezentat o provocare la adresa convingerilor vremii, transformând-o într-un pericol pentru sistemul politic al timpului. Dar, odată ce viziunea ei s-a conturat, a fost considerată profund virtuoasă.
Măreția constă în tenacitatea păstrării unui vis, indiferent de mediu. În cele ce urmează, vom vedea că depășirea mediului este inextricabil legată de depășirea trupului și a timpului. În cazul lui Gandhi, el nu s-a lăsat abătut de cele întâmplate în lumea din jurul său (mediul), nu s-a lăsat afectat de felul în care se simțea și ce i s-ar fi întâmplat (trupul) și nu s-a îngrijorat cât ar fi durat până la realizarea visului său de libertate (timp). Știa, pur și simplu, că toate aceste elemente se vor plia, mai devreme sau mai târziu, după propria intenție.
În cazul tuturor giganților istoriei, este oare posibil ca ideile să le fi înflorit în asemenea măsură în laboratorul minții încât pentru propriul creier să fi fost ca și cum experiența se petrecuse deja? Puteți oare, la rândul dumneavoastră, schimba cine sunteți numai prin puterea gândului?

Exercițiul de repetiție mentală: cum ni se pot transforma gândurile în experiență

Neuroștiințele au dovedit că ne putem schimba creierul și, prin urmare, comportamentele, atitudinile și convingerile doar gândind diferit (cu alte cuvinte, fară a schimba nimic din mediul în care trăim). Prin repetiție mentală (imaginare repetată a realizării unei acțiuni), circuitele cerebrale se pot reorganiza ca să ne reflecte obiectivul. Ne putem face gândurile atât de reale, încât creierul își va transforma aspectul pentru a arăta ca și cum evenimentul ar fi devenit deja realitate materială. Îl putem schimba în așa fel încât să fie în avans față de orice experiență efectivă din lumea exterioară.
Iată un exemplu: subiecții participanți la un studiu care au repetat mental exerciții de pian cu o singură mână, pe o perioadă de cinci zile, timp de două ore pe zi, fară să atingă, de fapt, nicio clapă de pian au manifestat aproape aceleași modificări cerebrale ca și cei care executau fizic exerciții identice de digitație pe o claviatură, cu aceeași frecvență și în aceeași perioadă. Imaginile scanate ale creierului în stare de funcționare au arătat că toți participanții la studiu și-au activat și extins grupuri de neuroni din aceeași zonă specifică a creierului. În esență, grupul care a repetat mental exercițiile de game și de coarde și-a dezvoltat aproape același număr de circuite cerebrale ca și grupul care se angajase fizic în această activitate.
Studiul demonstrează două aspecte importante: nu numai că ne putem transforma creierul doar gândind altfel, dar, când ne concentrăm cu adevărat pe o singură idee, creierul nu face diferența dintre universul interior al minții și ceea ce trăim ca experiență în mediul exterior. (va urma)

Leave a Reply