Joe Dispenza: Distruge-ți obiceiurile nocive! Cum să-ți determini mintea să lucreze în favoarea ta (XVI): Corpul este cel care dirijează mintea


Vă puteți folosi rațiunea, conștientul ca să încercați să ieșiți din starea emoțională dar, în mod invariabil, veți avea sentimentul că nu mai dețineți controlul. Să ne gândim la Pavlov și la câinii acestuia. Prin 1890, tânărul om de știință rus a legat câțiva câini de o masă, a sunat un clopoțel și apoi le-a servit o cină copioasă. Cu timpul, după expunerea repetată a câinilor la același stimul, el suna pur și simplu clopoțelul, iar câinii începeau automat să saliveze în așteptare.
Această reacție poartă numele de reflex condiționat, iar procesul se petrece automat. De ce? Deoarece organismul începe să răspundă autonom (să ne amintim de sistemul nervos autonom). Cascada de reacții chimice declanșate în doar câteva clipe modifică organismul din punct de vedere fiziologic, dar la nivel inconștient – cu efort conștient scăzut sau chiar absent.
Acesta este unul dintre motivele pentru care schimbarea este atât de dificilă. Conștientul poate fi în prezent, dar organismul care acționează subconștient trăiește în trecut. Dacă începem să ne așteptăm ca în viitor să apară un eveniment previzibil asociat unei amintiri din trecut, suntem precum câinii respectivi. O experiență trăită cu o anumită persoană sau un anume lucru, la un anume moment și într-un anume loc din trecut, ne determină automat (sau autonom) o reacție fiziologică.
Odată ce ne dezbărăm de dependențele emoționale înrădăcinate în trecut, nu vor mai exista factori de influență care să ne facă să ne întoarcem la aceleași programe automate ale vechiului sine. Începe să capete sens faptul că, deși “gândim” sau “credem” că trăim în prezent, există o mare posibilitate ca trupul să ne trăiască în trecut.

Emoții, dispoziții, temperament, personalitate: cum ne condiționăm corpul să trăiască în trecut

Din păcate pentru cei mai mulți dintre noi, de vreme ce creierul funcționează întotdeauna prin repetiție și asociere, nu este nevoie de o traumă majoră pentru a se produce efectul de corp care se transformă în minte. Chiar și cei mai mici factori declanșatori provoacă răspunsuri emoționale puternice, ca și cum ar fi dincolo de puterea noastră de a le controla.
De exemplu, sunteți în mașină, în drum spre serviciu și vă opriți la cafeneaua dumneavoastră obișnuită; aici descoperiți însă că și-au epuizat complet stocul de cafea cu aromă de alune, preferata dumneavoastră. Dezamăgit, vă întrebați, scrâșnind printre dinți, de ce o afacere atât de mare cum e cafeneaua asta nu-și poate face un stoc mai mare dintr-o aromă atât de populară. Ajuns la muncă, vă enervați la vederea unei alte mașini care ocupă locul dumneavoastră preferat de parcare. Pășiți în liftul gol și vă simțiți exasperat când descoperiți că a mai fost cineva înaintea dumneavoastră, care a apăsat pe toate butoanele.
Când, în sfârșit, intrați în birou, cineva comentează: “Ce-ai pățit? Pari cam abătut”. Povestiți ce vi s-a întâmplat, iar interlocutorul își arată înțelegerea. Trageți concluzia: “Sunt prost dispus. O să-mi treacă”. Problema e că nu trece.
Dispoziția este o stare chimică de a fi, în general de scurtă durată, care exprimă o reacție emoțională prelungită. Ceva anume din propriul mediu – în cazul de față, negustorul de cafea care n-a reușit să vă dea ce aveți nevoie, urmat de celelalte neplăceri minore – declanșează o reacție emoțională. Substanțele chimice ale emoției respective nu se consumă imediat, astfel încât efectul acestora persistă un timp. Eu numesc acest fenomen perioada de refracție, care cuprinde intervalul dintre eliberarea inițială și diminuarea efectului respectiv. În mod evident, cu cât perioada de refracție este mai îndelungată, cu atât mai mult se resimt sentimentele respective. Situațiile în care perioada chimică de refracție a unei reacții emoționale durează ore sau zile în șir poartă numele de dispoziție.
Ce se întâmplă când dispoziția recent declanșată persistă? Din ziua cu pricina, ați rămas cam deprimat, iar acum priviți prin sală în timpul unei ședințe și nu vă puteți gândi la nimic altceva decât că omul acela poartă o cravată hidoasă, iar vocea nazală a șefului sună mai enervant decât dacă ați trece cu unghiile peste o tablă.
La acest moment, nu sunteți doar într-o dispoziție proastă, ci manifestați o trăsătură temperamentală, o tendință spre manifestarea ca obișnuință a unei emoții prin anumite comportamente. Un temperament este o reacție emoțională cu o perioadă de refracție ce poate dura de la câteva săptămâni la luni de zile.
În cele din urmă, dacă persistați în perioada de refracție timp de luni și ani, tendința respectivă se transformă într-o trăsătură de personalitate, moment în care în ochii celor din jur deveniți “ursuz”, “plin de resentimente” sau “critic”.
Trăsăturile noastre de personalitate se bazează frecvent pe emoții simțite în trecut. în cea mai mare parte a timpului, personalitatea (felul în care gândim, acționăm și simțim) este ancorată în trecut. Așa că, pentru a ne transforma personalitatea, trebuie să ne modificăm emoțiile pe care le memorăm. Trebuie să ieșim din trecut.

Creați diferite stări de a fi

Experiența avută provoacă o reacție emoțională, care se poate transforma apoi într-o dispoziție, pe urmă în temperament și, în cele din urmă, într-o trăsătură de personalitate. Ca personalități, noi ne memorăm reacțiile emoționale și trăim în trecut.
Nu putem să ne schimbăm atunci când trăim într-un viitor previzibil. Mai există o cale prin care ne putem împotmoli și bloca propria transformare. Corpul poate fi antrenat pentru a juca rolul de minte, în scopul de a trăi într-un viitor previzibil, pe baza amintirii trecutului cunoscut, lipsindu-ne astfel, din nou, de prețiosul moment “prezent”.
După cum știți, ne putem condiționa corpul să trăiască în viitor. Cu siguranță că acesta poate fi un mijloc de a ne îmbunătăți viața, atunci când facem o opțiune conștientă de a ne concentra asupra unei experiențe dorite noi, așa cum a procedat fiica mea atunci când și-a creat de la zero slujba de peste vacanța de vară în Italia. După cum demonstrează exemplul ei, dacă ne concentrăm asupra unui eveniment viitor pe care ni-l dorim, planificând apoi cum ne vom pregăti sau cum ne vom comporta, va exista un moment în care ne va fi atât de clar și vom fi atât de concentrați asupra acelui viitor posibil, încât gândurile care ne preocupă vor începe să se transforme în experiența însăși. Odată gândul transformat în experiență, produsul final al acestuia va fi o emoție. Când începem să trăim emoția evenimentului respectiv înainte de petrecerea sa efectivă, corpul (în calitatea acestuia de minte care acționează inconștient) începe să reacționeze ca și cum evenimentul s-ar desfășura deja.
Pe de altă parte, ce se întâmplă dacă, bazându-ne pe o amintire a trecutului, începem să anticipăm o experiență indezirabilă în viitor sau chiar suntem obsedați de cea mai rea dintre posibilități? Într-un astfel de moment, corpul nu mai e nici în prezent, nici în trecut, ci trăiește în viitor, care are însă la bază un concept al trecutului.
Când se întâmplă acest lucru, corpul nu-și mai dă seama de diferența dintre evenimentul efectiv manifestat în realitate și cele trăite la nivel mental. Pentru că amorsăm corpul să aibă la dispoziție substanțele chimice în vederea oricăror evenimente despre care credem că s-ar putea întâmpla, corpul începe să se pregătească și, într-un mod foarte concret, corpul se află în mijlocul evenimentului.
Să vă ofer un exemplu de trăire în viitor pe baza trecutului. Să ne închipuim că vi s-a solicitat să țineți o conferință în fața a 350 de ascultători, dar, din cauza amintirilor pe care vi le-au lăsat dezastrele oratorice anterioare din trecutul dumneavoastră îndepărtat, vă e groază să vă adresați unui public. Ori de câte ori vă gândiți la conferința care va urma, vă vizualizați stând acolo, bâlbâindu-vă și pierzându-vă șirul gândurilor. Corpul începe să reacționeze ca și cum acest eveniment viitor s-ar desfășura deja – vi se încordează umerii, inima vă bate puternic și transpirați abundent. Pe măsură ce anticipați acea mult detestată zi, vă determinați organismul să trăiască deja în realitatea anxiogenă respectivă.
Prins în capcana eventualității unui alt eșec și obsedat de el, deveniți atât de preocupat de această realitate anticipată, încât nu vă puteți concentra la nimic altceva. Mintea și trupul vă sunt polarizate, deplasându-se dinspre trecut spre viitor și înapoi în trecut. În consecință, vă negați șansa experimentării unui minunat rezultat viitor.
Cu valoare de exemplu de viață trăită într-un viitor previzibil, să spunem că, de ani de zile, întâmpinați fiecare nouă zi numai pentru a aluneca, automat, în același set de acțiuni inconștiente. Corpul vă este atât de obișnuit să anticipeze realizarea comportamentelor cotidiene, încât trece, aproape mecanic, de la o sarcină la alta. Adică hrănitul câinelui, spălatul pe dinți, îmbrăcatul, pregătitul ceaiului, dusul gunoiului, strânsul corespondenței… Știți ce vreau să spun. Deși primul gând al dimineții ar putea fi să faceți altceva, vă treziți cumva efectuând aceleași acțiuni, într-un mod pasiv.
După repetarea acestor tipuri de acțiuni timp de un deceniu sau două, corpul s-a obișnuit să aștepte “nerăbdător” să realizeze aceste activități. De fapt, el este programat subconștient să trăiască în viitor, permițându-vă astfel să “adormiți la volan”… s-ar putea spune că nici nu mai conduceți, de fapt, mașina. Acum, corpul nu mai poate exista în prezent și este amorsat să vă controleze, operând o armată de programe inconștiente, în timp ce dumneavoastră vă lăsați pe spate și îi dați voie să se îndrepte către vreun destin banal, anticipat.
Depășirea obișnuințelor aproape automate și renunțarea la obiceiul de a anticipa viitorul au nevoie de capacitatea de a trăi dincolo de limitele temporale (mai multe amănunte veți primi mai încolo). (va urma)


Leave a Reply