Joe Dispenza: Distruge-ți obiceiurile nocive! Cum să-ți determini mintea să lucreze în favoarea ta (XXVIII): Totdeauna e nevoie de mai mult


Majoritatea oamenilor care nu știu cum să se transforme gândesc cam așa: Cum să fac să scap de această senzație? Dacă noutatea acumulării de obiecte noi se erodează și nu mai funcționează, cum procedează? Își întorc privirea spre lucruri și mai mari, un nivel nou de acumulare, iar strategiile de evitare li se transformă în dependențe: Dacă iau medicamente/droguri sau beau suficient alcool, senzația o să dispară. Acest lucru venit din afară va produce o transformare chimică internă și o să mă facă să mă simt bine. O să fac cumpărături din greu (chiar dacă nu am bani) pentru câ doar așa o sâ dispară golul. O să văd filme porno… O să joc jocuri video… O să joc jocuri de noroc… O să mănânc…
Atunci când aceiași oameni și aceleași obiecte din viața noastră generează aceleași emoții, iar sentimentul pe care ne străduim să-l facem să dispară nu se mai schimbă, căutăm alți oameni și alte obiecte sau încercăm alte locuri, în tentativa de a transforma felul în care (ne) simțim din punct de vedere emoțional. Dacă nu reușim, trecem la următorul nivel – dependențele.
Indiferent care este dependența concretă, oamenii cred că există ceva în exterior care să poată înlătura acel sentiment dinăuntru. Și nu uitați: suntem, în mod firesc, înclinați să asociem ceva din exterior, care face senzația să dispară, cu transformarea noastră chimică internă. Iar dacă acel ceva din exterior ne face să ne simțim bine, atunci ne place. Fugim, așadar, din calea a ceea ce ne face să ne simțim rău sau e dureros, și ne îndreptăm spre ce ne oferă o stare de bine și de confort sau care ne produce plăcere.
Și, deoarece starea de emoție produsă de dependență stimulează permanent centrii plăcerii din creier, oamenii beneficiază de un val de substanțe chimice generate de excitația produsă de experiența respectivă. Problema este că, de fiecare dată când se așază la masa de joc, când merg la o petrecere sau rămân noaptea târziu jucând jocuri pe calculator, următoarea dată vor avea nevoie de un strop mai mult.
Motivul pentru care oamenii au nevoie de mai multe droguri, de mai multe cumpărături sau de mai multe aventuri amoroase este acela că asaltul chimic determinat de astfel de activități activează zonele receptoare de pe suprafața celulelor, ceea ce “declanșează” celulele. Dar, în condițiile stimulării continue a zonelor receptoare, acestea se desensibilizează și se închid. În consecință, data următoare va fi nevoie de un semnal mai puternic, de un pic mai multă stimulare, pentru a putea fi declanșate – nu se mai poate obține același efect decât printr-un exces de substanțe chimice.
Acum veți fi obligat să pariați 25.000 de dolari în loc de 10.000, pentru că, altfel, nu veți mai simți niciun fior. Când nu reușiți să simțiți nimic după o repriză de cumpărături care v-a costat 5.000 de dolari, trebuie să măriți miza și să vă ridicați nivelul de credit de pe două carduri pentru a putea simți aceeași stimulare. Și toate acestea doar pentru a face să dispară acel sentiment provocat de cine sunteți cu adevărat. Indiferent ce faceți ca să obțineți aceeași surescitare, trebuie supralicitat și cantitativ, și ca intensitate. Mai multe droguri, mai mult alcool, mai mult sex, mai multe jocuri de noroc, mai multe cumpărături, mai mult timp petrecut la televizor. înțelegeți ce vreau să spun.
Cu timpul, devenim dependenți de ceva ca să alinăm durerea, anxietatea sau depresia sub stindardul cărora ne ducem traiul de zi cu zi. E rău? Nu chiar. Majoritatea oamenilor procedează astfel pentru că, pur și simplu, nu știu cum să se schimbe din interior. Nu fac decât să-și urmeze impulsul înnăscut de a-și alina felul în care (se) simt, nutrind convingerea subconștientă că salvarea le vine de la lumea din jur. Nu li s-a explicat niciodată că folosirea universului exterior pentru schimbarea celui interior nu face decât să înrăutățească lucrurile… să crească discrepanța.
Să presupunem că ambițiile noastre în viață sunt obținerea succesului și acumularea de averi. Procedând astfel, ne consolidăm propria identitate, fară a acorda vreodată atenție felului în care (ne) simțim cu adevărat. Eu numesc acest fenomen a fi posedat de propria avere. Devenim posedați de obiectele materiale pentru a ne consolida ego-ul, care are nevoie de mediu să-i aducă aminte cine este.
Dacă așteptăm ceva din afară ca să ne facă fericiți, atunci nu ne conformăm legii cuantice. Ne sprijinim pe exterior ca să schimbăm interiorul. Dacă credem că, având la dispoziție mijloacele materiale de a cumpăra mai multe lucruri vom deveni peste poate de bucuroși, am înțeles lucrurile pe dos. Trebuie să fim fericiți înainte de apariția belșugului.
și ce se întâmplă dacă persoanele dependente nu pot să facă rost de mai mult? Simt și mai multă mânie, frustrare, amărăciune, iar senzația de gol se accentuează. Pot încerca alte metode, desigur – să combine jocurile de noroc cu băutura, cumpărăturile cu privitul la televizor sau cu găsirea unui nou refugiu în filme. În final, însă, nimic nu e vreodată de-ajuns. Centrii de plăcere s-au rearanjat la o valoare atât de înaltă, încât atunci când din afară nu vine nicio transformare chimică, persoana dependentă nu mai poate găsi bucurie în lucrurile simple.
Ideea e că fericirea adevărată nu are nimic de-a face cu plăcerea, pentru că dependența de astfel de lucruri intens stimulante pentru crearea unei stări de bine nu face decât să ne îndepărteze de bucuria adevărată.

Cel mai mare gol – dependența emoțională

Nu este în intenția mea să diminuez severitatea prejudiciilor determinate de ceea ce numesc eu în mod vag aici dependențe materiale – droguri, alcool, sex, jocuri de noroc, consum și așa mai departe. Astfel de probleme afectează profund nenumărate persoane, precum și pe cei care iubesc sau lucrează cu astfel de “dependenți”. Deși, odată ce intră în alcătuirea Marii Triplete, multe dintre dependențele menționate și altele asemenea pot fi depășite prin aplicarea pașilor prezentați în aceste pagini, totuși, abordarea specifică potrivită în cazul unor astfel de dependențe nu intră în sfera de interes pe care o acoperă cartea de față. Este obligatoriu însă să realizăm că în spatele fiecărei dependențe se ascunde o emoție memorată care determină comportamentul.
Ceea ce nu depășește, fiind, de fapt, scopul acestei cărți, este sprijinirea oamenilor în efortul acestora de a se dezvăța de ei înșiși, indiferent cum își percep sinele respectiv – alcoolic, dependent de sex, de jocuri de noroc, de cumpărături sau ca bolnav cronic de singurătate, tristețe, mânie, amărăciune ori atins de o suferință fizică.
Gândindu-vă la discrepanța despre care vorbeam, poate că v-ați spus: păi, sigur câ ne ascundem temerile, nesiguranțele, slăbiciunile și partea întunecată de ochii celorlalți. Dacă am da frâu liber acelor lucruri să se exprime nestingherit, probabil că nimeni n-ar putea ține la noi, ca să nu mai vorbim de noi înșine. într-un sens, așa și este. Dar, dacă vrem să ne eliberăm, înseamnă că trebuie să ne confruntăm cu acel sine adevărat și să aducem la lumină acea parte a personalității noastre pe care am ținut-o în umbră.
Avantajul sistemului folosit de mine este acela că vă puteți confrunta cu acele aspecte mai întunecate ale propriei personalități, fară a le aduce la lumina realității de zi cu zi. Nu sunteți nevoit să intrați în birou sau într-o reuniune de familie și să anunțați: “Hei, atenție la mine, toată lumea! Sunt un om rău pentru că îmi urăsc părinții, care și-au petrecut vremea ocupându-se de frații mei mai mici, în timp ce eu simțeam că nevoile mele nu erau băgate în seamă. Așa că m-am transformat într-un adevărat egoist, care tânjește după atenție și are nevoie de recompense imediate ca să nu se mai simtă neiubit și inadecvat”.
În loc de așa ceva, în intimitatea propriului cămin și a propriei minți, puteți acționa în scopul eliminării aspectelor negative ale sinelui și înlocuirii acestora cu altele, mai pozitive și productive (sau măcar, metaforic vorbind, să diminuați efectele lor, permițându-le să se manifeste doar sporadic).
Îmi doresc să uitați întâmplările din trecut care vă validează emoțiile memorate și transformate în parte integrantă a propriei personalități. Nu vă veți rezolva niciodată problemele dacă le analizați prins fiind încă în emoțiile trecutului. Reflecția asupra experienței sau retrăirea evenimentului care a generat problema nu va face decât să învie vechile emoții în cadrul aceleiași conștiințe care o crease și nu va constitui decât un nou motiv de a simți la fel. Când încercați să vă înțelegeți viața prin prisma conștiinței care a creat-o, veți ajunge, în urma analizei, să considerați problema încheiată și, astfel, să găsiți o scuză pentru a nu vă schimba niciodată.
În loc de asta, haideți să ne de-memorăm emoțiile autolimitative. O amintire lipsită de încărcătură emoțională se numește înțelepciune. După ce facem asta, putem privi înapoi obiectiv la întâmplarea în cauză, observând-o, și pe ea și pe cei care eram la momentul respectiv, fară a trece aceste informații prin filtrul emoției respective. Dacă avem grijă să ne de-memorăm starea emoțională (sau să ne debarasăm cât de bine putem de ea), atunci dobândim libertatea de a trăi, gândi și acționa independent de reținerile sau constrângerile exercitate de sentimentul în cauză.
Așadar, dacă o persoană ar renunța la nefericire și și-ar vedea de viață – ar începe o relație nouă, și-ar găsi un alt loc de muncă, s-ar muta în altă parte cu locuința și și-ar face prieteni noi – pentru ca apoi să-și întoarcă privirea către acel eveniment din trecut, ar vedea că acesta i-a opus, de fapt, rezistența de care avea nevoie ca să lase în urmă persoana care era și să devină o altă persoană, una nouă. Perspectiva i s-ar schimba, doar prin constatarea că îi stătea, efectiv, în putere să depășească problema.
Diminuarea și chiar eliminarea discrepanței dintre cine suntem și ceea ce prezentăm în fața lumii constituie probabil cea mai mare provocare cu care ne confruntăm în viață. Indiferent de numele pe care-l dăm – a trăi autentic, a ne “recuceri” sau a-i face pe ceilalți să ne “înțeleagă” sau să ne accepte așa cum suntem – este un lucru pe care ni-l dorim cei mai mulți dintre noi. Transformarea – diminuarea discrepanței – trebuie să pornească din interior.
Cu toate acestea, de mult prea multe ori, cei mai mulți dintre noi se schimbă numai când se confruntă cu o criză, o traumă sau cu vreun diagnostic descurajant. Criza respectivă vine, de obicei, sub forma unei provocări, care poate fi de ordin fizic (un accident, să zicem, sau o boală), emoțional (pierderea unei persoane îndrăgite, de exemplu), spiritual (o acumulare de necazuri, să zicem, care să ne facă să ne îndoim, atât de propria valoare, cât și de mersul lumii în general) sau financiar (pierderea locului de muncă, poate). Observați că toate cele de mai sus se referă la pierderea unui lucru.
De ce să așteptăm apariția unei traume sau a unei pierderi care să ne distrugă echilibrul sinelui din cauza stării emoționale negative respective? Apariția unei nenorociri reclamă, în mod clar, acțiune – nu vă puteți vedea de treburi ca de obicei când ați suferit o lovitură care, cum se spune, v-a pus în genunchi.
În astfel de momente critice, când ne-am săturat cu adevărat să tot fim doborâți la pământ de împrejurări, vom spune: Nu mai merge așa. Nu-mi pasă ce mă costă și cum mă simt (timp). Nu-mi pasă cât timp o să-mi ia (timp). Indiferent ce se întâmplă în viața mea (mediu), o să mă schimb. Am datoria asta.
Putem învăța și ne putem schimba într-o stare de durere și suferință sau o putem face într-o stare de bucurie și inspirație. Nu suntem nevoiți să așteptăm până ajungem într-o stare de asemenea disconfort, încât ne simțim forțați să ne mișcăm din starea noastră de repaus. (va urma)


Leave a Reply