Lao-Tse: Tao te king sau Cartea cărării supremului adevăr (III): Păstrați în inima voastră permanent marea idee de TAO

Cel ce cunoaște cât de cât pe alții este inteligent, cel ce se cunoaște pe sine este cu adevărat iluminat și înțelept. Cel ce poate să învingă pe alții este tare, cel ce s-a învins pe sine este cu adevărat mereu puternic. Cel ce cunoaște îndestularea e foarte bogat. Cel ce este energic are un scop în viață. Cel ce nu se depărtează de firea sa trăiește mult. Cel care, de moare, nu se stinge, posedă cu adevărat îndelunga viețuire pe care o dă numai nemurirea.

TAO, ca un ocean, se întinde la dreapta și la stânga și în tot universul. Prin puterea sa nesfârșită vin în existență toate ființele; el le oferă toată libertatea fără să le domine. Veșnic, fără dorință, se poate numi chiar mic. Toate ființele se întorc în sânul său fără a-l mări. De aceea se poate numi și mare. De aceea înțeleptul nu trebuie să se creadă mare ci să fie mare; astfel, fiind detașat, va putea face lucruri mari.

Păstrați în inima voastră permanent marea idee de TAO, și lumea va veni dornică de înțelepciune la voi. Ea va veni la voi spontan și va profita de bunătatea voastră pentru a atinge astfel pacea, fericirea și liniștea. Cântecul și ospățul opresc pe drumețul înfometat ce trece. TAO însă nu are gust, este fără savoare. Privit, nu se poate vedea, ascultat, nu se poate auzi; recurgând la puterea sa, aceasta este însă nesfârșită. TAO este Supremul atotputernic pentru cel înțelept.

Când un lucru se contractă, e sigur că era dilatat. Când devine slab, e sigur că a avut forță. Când se depreciază, înseamnă că era înălțat. Când se despovărează, înseamnă că era covârșit. Toate acestea sunt totodată clare și ascunse. Slabul învinge tarele, moalele biruie asprul. Peștele să nu încerce niciodată să iasă din apă. În regat, armura trebuie tăinuită poporului.

TAO reflectă etern NON-ACȚIUNEA și, totuși, nimic nu rămâne nefăcut de El. Dacă regele și supușii săi ar putea să practice TAO, toate ființele ar ajunge la ținta lor rapid și cu ușurință. Atunci, chiar dacă dorința de a acționa nu este complet stinsă, în ei s-ar putea totuși frâna spontan, datorită simplității ființei fără nume. TAO aduce lipsa de dorințe. Fără dorințe rezultă fericirea și pacea. Astfel lumea se va îndrepta spre sine însăși și va putea atinge Absolutul.

Oamenii superiori nu au virtute lumească, ei au VIRTUTE. Cei ce țin la virtutea lor nu au virtute. Virtutea superioară corespunde Non-Acțiunii, ea nu are intenții. Virtutea comună nu acționează decât cu intenția ascunsă de a fi apreciată și recunoscută. Bunătatea superioară acționează întotdeauna fără intenții. Justiția înaltă acționează însă cu intenții. Ceremoniile care acționează ca și cum nimeni nu li se supune, sfârșesc prin violență. Când omenirea a pierdut cunoașterea, nu a mai avut decât Virtutea. Pierzând Virtutea, i-a rămas bunătatea; pierzând bunătatea, a găsit dreptatea; pierzând dreptatea, a stabilit în final ceremoniile. Dar ele nu sunt decât umbra virtuții și izvor de dezordine. Cunoașterea falsă este aparența Cărării și începutul prostiei. Omul de seamă prețuiește ceea ce este de seamă și nu ceea ce este ușuratic; el are în vedere fructul, nu floarea; pe aceasta o nesocotește și se alătură rodului.

Iată lucrurile care dintru început primiră unitatea: grație unității, Cerul avu neprihănirea; Pământul – stabilitatea; Spiritul – cunoașterea; Golul avu plinătatea; Ființele avură nașterea; Împărații deveniră pilde pentru lume. Iată creația unității. Dacă Cerul nu ar fi neprihănit, ar fi în primejdie să se întunece; dacă Pământul nu ar avea temeinicie, ar fi în primejdie să se fărâmițeze; dacă Golul nu s­ar umple, ar fi zadarnic; dacă Ființele nu s-ar mai naște, ar pieri definitiv; dacă Împărații, din orgoliu, ar înceta să mai fie pilde pentru lume, ar fi primejdie de răsturnare. Demnitățile se reazemă pe ceea ce este obișnuit – mărirea pe ceea ce este jos. Împărații se numesc ei înșiși “slugi nevrednice”, oameni fără însemnătate. Nu arată ei astfel că mărirea nu izvorăște din ei înșiși, și că este întemeiată pe cei de jos? Adevărat, un car fără roți nu mai e car. Împăratul nu trebuie să fie nici supraprețuit ca diamantul, nici nebăgat în seamă ca piatra.

Condiția mersului către TAO: întoarcerea în neființă. Modul de acțiune: fără forțare neadecvată. Toate aceste lucruri vin de la ființă. Ființa, la rândul ei, provine de la neființă.

Oamenii superiori, când aud vorbindu-se despre TAO, pun în practică; oamenii de jos uneori urmează, alteori nesocotesc; cei inferiori și proști însă iau în râs. De n-ar fi luat în râs, n-ar fi adevăratul TAO. Odinioară se spunea: Cel ce percepe clar pare închis în umbră. Cel ce este pe culme pare jos. Cel cu adevărat virtuos pare de disprețuit. Cel neprihănit pare acoperit de rușine. Cel de merit, pare nepriceput. Cel plin de virtute pare neîngrijit. Omul simplu, puternic și sincer pare de nimic.

TAO este un pătrat mare ale cărui unghiuri nu se văd. Este un vas mare ce nu poate fi cuprins. E un glas puternic pe care, ignoranți rămânând, nu-l putem auzi. E un chip mare a cărui formă nu o putem vedea. TAO este o taină deplină. Nu se poate numi. TAO susține și conduce toate ființele către desăvârșire, și fără ajutorul său atotputernic, nimic durabil și valoros nu se poate realiza.

TAO e iscat din unul. Unul l-a ivit pe doi. Doi a produs pe trei. Trei a alcătuit toate ființele lumii. Ființele toate izvorăsc din principiul tainic și imuabil pentru a se îndrepta ulterior spre lumină și nemanifestare. Duh real, el produce armonia lor. Oamenii ignoranți se tem să fie “slugi nevrednice”, “fără însemnătate”. și totuși astfel se consideră cei cu adevărat mari. Cel umilit se va înălța. Cel ce caută faimă, urmărind plin de ambiție să se înalțe, va fi coborât. Nu se manifestă totdeauna pentru noi decât ceea ce rezultă din acțiunile noastre anterioare. Cei care sunt violenți nu vor avea în final o moarte fericită. Acest exemplu este izvorul învățăturilor mele.

În lume, lucrurile cele mai slabe domină pe cele mai puternice. Neființa întrepătrunde ceea ce pare de nepătruns; în felul acesta acțiunea ei este hotărâtoare. Puțini oameni în lume pot instrui fără a vorbi, pot folosi fără a lucra. (va urma)

Leave a Reply