Liberalii i-au pus gând rău lui Dragnea: Ciurariu, împotriva “Legii antidefăimare”


ciurariu-pnl-conferinta-7-1-1Deputatul PNL de Vaslui Florin Ciurariu spune că se va opune până la capăt adoptării “Legii antidefăimare”, pomovată insistent de Liviu Dragnea, iar dacă aceasta va trece totuşi de Parlament, liberalii o vor ataca la Curtea Constituţională.

„La fel ca toţi colegii mei liberali, voi vota împotriva acestei legi, la fel cum am făcut în comisii”, a declarat deputatul Florin Ciurariu, copreşedintele PNL Vaslui despre “Legea Dragnea”, cunoscută şi ca „Legea antidefăimare”.
Mai mult, Ciurariu spune că, dacă va trece de Parlament, liberalii sunt hotărâţi să atace normativul pesedist la Curtea Constituţională a României. Legea iniţiată de preşedintele naţional al PSD, Liviu Dragnea, prevede că în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării se va înfiinţa Departamentul pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei, care va avea rol de prevenire şi sancţionare a defăimării sociale, definită ca fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la un grup social.
Florin Ciurariu arată că, după experienţele nefericite ale pesediştilor, care au pierdut alegerile prezidenţiale inclusiv cu “ajutorul” reţelelor de socializare, legea lui Dragnea are rolul de a-i pune la adăpost pe cei din PSD de criticile publice.
Reamintim că deputaţii din Comisia Juridică şi din Comisia pentru Drepturile Omului au adoptat, marţi, “Legea antidefăimare”, mărind, la propunerea preşedintelui PSD, cuantumul amenzilor până la 100.000 de lei pentru cei care aduc atingere imaginii unui grup sau unei comunităţi.


Leave a Reply

%d bloggers like this: