„Mâini curate în spitale”

Ministerul Sănătăţii a lansat campania „Mâini curate în spitale”, scopul fiind acela de a informa şi conştientiza personalul medical, pacienţii, dar şi publicul larg asupra importanţei dezinfectării mâinilor pentru prevenirea infecţiilor nosocomiale. Mesajul-cheie al proiectului  este “Dezinfectează-ţi mâinile, salvezi o viaţă!”, venind să întărească ideea că, aplicată în spitale la momentul potrivit, igiena mâinilor poate salva vieţi. Este pentru prima dată când în ţară se derulează o campanie de informare publică pe această temă, în contextul în care majoritatea infecţiilor din spitale sunt cauzate de mâinile murdare.
Totodată, a fost lansată o pagină web – mainicurateinspitale.ro – cu articole despre tehnica spălării corecte a mâinilor şi materiale informative despre infecţiile nosocomiale şi rezistenţa la antibiotice.
Un alt scop al campaniei de informare este acela de a-i determina pe managerii de spitale să investească în achiziţionarea de dispensere cu soluţie dezinfectantă.
“Pentru medici, dispenserul cu dezinfectant este un instrument rapid şi util în practica păstrării igienei mâinilor, cu atât mai mult cu cât ei pot vedea pacientul la nici un minut din momentul dezinfectării. Din păcate, în unităţile medicale, consumul de substanţe dezinfectante este destul de scăzut. Dezinfectarea mâinilor în mediul spitalicesc nu se face aşa cum ar trebui”, declară specialiştii.
Importanţa igienizării mâinilor în spitale este subliniată şi într-un raport al Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), publicat în 2013. În fiecare zi, în spitalele europene, 80.000 de pacienţi,  adică unul din 18, contractează cel puţin o infecţie nosocomială. Studiul a fost efectuat în peste o mie de spitale din 30 de ţări.

Leave a Reply