Meciul cu Piatra Neamț se joacă pe teren


Deși trebuia să câștige la masa verde, FRF nu a fost de acord, hotărând ca partida LPS Piatra Neamț – Sporting Juniorul Vaslui să se dispute pe 7 martie.

Federația Română de Fotbal (FRF) a decis ca meciul dintre LPS Piatra Neamț și Sporting Juniorul Vaslui să se dispute pe teren și nu la comisii. Deși echipa organizatoare nu a oferit condiții normale de disputare a jocului, membrii federației nu au fost de acord cu sancționarea clubului nemțean prin pierderea jocului la masa verde.

Meciul ar fi trebuit să se dispute pe 3 decembrie, însă arbitrii nu au lăsat cele două echipe să joace, terenul fiind complet acoperit de zăpadă. Organizatorii au avut timp suficient pentru a îndepărta zăpada, însă nu au făcut-o, cu intenție.

Conform regulamentului, arbitrii au consemnat în foaia de joc că LPS Piatra Neamț nu a remediat situația nici după trecerea termenului de 30 de minute, lucru care nu a fost luat în calcul de comisiile FRF.

Partida se va disputa miercuri, 7 martie, de la ora 14, la Piatra Neamț.

Înaintea acestui joc, Sporting Juniorul Vaslui ocupă locul 2 în seria Est, cu 17 puncte, fiind la cinci puncte în spatele liderului, Viitorul Constanța, care are un meci în plus disputat.


Leave a Reply

%d bloggers like this: