Medalie de aur pentru țara noastră: Imnul a răsunat pentru Adriana Ailincăi, din Vălenii Vasluiului!


Pe 6 august, româncele Adriana Ailincăi și Maria Tivodariu au cucerit aurul în proba feminină de dublu rame, la Campionatele Mondiale de canotaj pentru juniori de la Trakai (Lituania). Adriana Ailincăi, legitimată în prezent la CSM Călărași, este din comuna Văleni, județul Vaslui.

„Într-o zi, a venit la noi la școală un domn care căuta tineri pentru Clubul de canotaj de la CSM Călărași. Am aflat mai târziu că se numea Eugen Suciu și că era unul dintre antrenorii de canotaj de la clubul sportiv călărășean. A pus ochii pe mine, m-a ales fiindcă zicea că am fizicul potrivit pentru acest sport. Eu eram abia în clasa a VI-a, aveam vreo 13 ani și nici măcar nu auzisem de canotaj. El a zis că, gata, trebuie să merg cu el la Călărași, să facă din mine campioană, dar pe mine nu mă interesa chestia asta. Am întrebat-o și pe fosta mea învățătoare, doamna Cătălina Croitoru, care a zis că poate ar fi bine să mă duc. Dar eu nu și nu! Numai că nu s-a putut, tata m-a făcut «pachet» și hai cu mine la Călărași. Era hotărât. A stat cu mine acolo două săptămâni, până când, după toate testele, soarta mea s-a clarificat: trebuia să fac canotaj! De fapt, ca să fiu sinceră, și mie începuse să-mi placă…”, povestește Adriana Ailincăi cum a început canotajul.
Din ziua aceea, doi țărani din comuna Văleni, Maria și Ilie Ailincăi, au început să spună la toată lumea: „Noi am dat fata la sport!”. Fratele ei, Daniel, era mai sceptic: „Nu face ea avere din asta, oricât ar fi de bună, că bună știu sigur că o să fie”.
Și a fost bună! După trei luni de pregătire, a obținut primul succes: locul al treilea la Campionatul Național de canotaj, desfășurat la Orșova. A „tras” la dublu vâsle cu o conjudețeană, Ana-Maria Codreanu, din Bârlad. Tot acolo, a urcat pe treapta a doua a podiumului în concursul de simplu. Apoi nu s-a mai oprit… A fost premiată la toate cele peste 30 de concursuri la care a vâslit!
Când a terminat clasa a VIII-a, a fost selecționată în lotul național și, sub conducerea antrenorului V. Talapan, s-a integrat în grupa de elită a canotoarelor de la lacul Snagov. În paralel însă, perfecționarea ei era continuată de antrenorul clubului din Călărași, Daniel Bănățeanu, care, împreună cu colegii săi, Eugen Suciu și Mădălina Buzdugan, continua să desăvârșească talente pentru constelația de aur a canotajului românesc.

“Nu dau eu Văleniul meu pe America lor!”

Fata noastră, Adriana Ailincăi, a continuat să vâslească spre înălțimi și, în 2014, a luat cu ea în barcă prima medalie de aur, la Campionatul Național din acel an, vâslind singură pe distanța de 2.000 de metri. În 2016, a pierdut un aur pentru numai 70 de sutimi, mulțumindu-se cu titlul de vicecampioană europeană de juniori, la Trakai, în Lituania. De aici, împreună cu antrenorul Daniel Bănățeanu, și-a construit strategia pentru marile succese. În mai a.c, a cucerit aurul în Germania, încununându-se cu titlul de campioană europeană. Mai avea doar un pas până la cununa mondială!
În primele zile ale lui august, Adriana s-a aflat din nou cu lotul de juniori al României la Trakai, în Lituania. Fusese selecționată să concureze la dublu rame, împreună cu partenera ei preferată, Maria Tivodariu, de la clubul Dinamo București. La proba ei se calificaseră 16 țări. Când să înceapă concursul, emoțiile pluteau în aer, iar luciul apei le amplifica. S-a dat startul și, din secunda aceea, nimic în lume nu era mai important decât dorința ei de victorie. România a ajuns în fruntea tuturor. Pe locurile doi și trei au ieșit Grecia și Germania. Adriana era campioană mondială!
Președintele Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a plâns de bucurie la capătul cursei victorioase. De 13 ani România nu mai fusese încununată cu acest titlu, pe care îl punea în versurile imnului național și în culorile tricolorului o fată din Vălenii Vasluiului – Adriana Ailincăi!
„Este primul titlu de campion mondial din istoria încărcată de succese a canotajului din Călărași”, spune antrenorul Daniel Bănățeanu, aflat deja cu gândul la obligațiile și ambițiile ce trebuie să urmeze acestui succes.
”Adriana, cum a fost după câștigarea titlului mondial?”, o întreb. ”Sigur, am trăit satisfacții, dar e important să vă spun și altceva: delegația americană la competiție m-a contactat cu o insistență foarte enervantă. De ce? Ca să merg cu ei în America, să mă umple de dolari, să intru în canotajul lor”. ”Și tu ce gândeai atunci?”. ”Eu aveam un singur gând: să ajung la Olimpiada din 2020 de la Tokio și să aduc României un titlu olimpic”. „Păi, și cu americanii cum rămâne?”. „Ei, rămâne cum a fost: adică nu dau eu Văleniul meu pe America lor!”.
P.S. – Redacția ziarului „Obiectiv” este gata să salute cu satisfacție o eventuală inițiativă a Consiliului Local Valeni de a face un act de dreptate prin acordarea titlului de Cetățean de Onoare sportivei Adriana Ailincăi”.

George STOIAN


Leave a Reply