Momente speciale, la Bârlad: O nouă perspectivă eminesciană


eminescuCentrul Mihai Eminescu din Bârlad și Asociația Bibliotecarilor din România – Filiala Vaslui au marcat împlinirea a 127 de ani de la moartea Luceafărului poeziei românești printr-un eveniment cultural apreciat de participanți ca fiind de excepție.

Două momente speciale au marcat evenimentul. Primul a fost lansarea cărții  „Eminescu, din perspectivă medicală și socială”, autor dr. Valeriu Lupu și al doilea lansarea numărului 16 al revistei Bibliotecă-Educaţie-Cultură, coordonator prof. Valentina Lupu, publicaţie ce a apărut sub egida Asociaţiei Bibliotecarilor din România şi a Casei Corpului Didactic Vaslui.
Manifestarea  s-a desfăşurat pe data de 15 iunie, în cadrul Centrului Mihai Eminescu Bârlad, ctitorie a omului de cultură dr. Constantin Teodorescu, astăzi un reper cultural al orașului. Volumul semnat de dr. Valeriu Lupu a fost prezentat de scriitorul Petruș Andrei,  eminescologul Teodor Codreanu, cel care a semnat și prefața cărții şi sculptorul Gheorghe Alupoaie, acesta fiind autorul unui bust Eminescu aflat la Edmonton – Canada. Imaginea lucrării de artă apare pe prima copertă a cărţii.
De la manifestare nu a lipsit părintele protopop al Protopopiatului Bârlad, Vasile Lăiu, un mare iubitor a creaţiei emonesciene, lucru demonstrat prin expunerea susţinută în faţa publicului. Poetul Petruș Andrei, el însuși un bun cunoscător al operei și vieții poetului nepereche și care i-a închinat un volum de versuri întitulat ”Eminescu – eterna fascinație”, a făcut o radiografie critică a cărții relevând meritul acesteia de a rezolva definitiv dilema vieții și morții lui Eminescu, extrem de controversată în ultimii 40 de ani. Rod al unor cercetări documentare și analiză medicală, Valeriu Lupu de-a lungul a șase ani în care a publicat diverse aspecte ale existenței poetului, cartea este o expunere documentată a două aspecte majore care au marcat viața poetului; aspectul medical și strâns legat de aceasta aspectul social, pus în umbră la modul tendențios de detractorii geniului culturii noastre apăruți ca ciupercile în posteritate. Ținta cărții este stabilirea adevărului și demontarea mitului nebuniei luetice susținut cu obstinație de G. Călinescu, considerat încă biograful oficial al poetului de forțe obscure.
Aşa cum apreciază criticul-eminescolog Theodor Codreanu, prin volumul publicat  „Valeriu Lupu are drept țintă combaterea celor patru mituri legate de viața și moartea lui Eminescu – mitul nebuniei luetice, cel al conspirației, mitul morții accidentale și mitul psihozei maniaco-depresive. Există argumente ale specialiștilor și într-o parte și în alta. Valeriu Lupu are, însă, contraargumente și la teza morții provocate de Petre Poenaru, teză luată în considerație în ultimele lucrări ale lui Nicolae Georgescu. În ansamblu, este o carte onorabilă, imagine a unui infatigabil scormonitor în memoria medicală și culturală, dovadă a unui spirit sensibil la adevăr și valori naționale”.
Meritul cărții constă și în iniţiativa realizării unor scurte prezentări a tuturor medicilor din România și străinătate care, de-a lungul timpului, au fost preocupaţii, prin scrierile şi studiile lor de creaţia eminesciană dar, mai ales, să descifreze sub aspect medical misterul morţii lui Eminescu. Valeriu Lupu, prin demersul său publicistic, a dorit să explice clar cititorului că Eminescu a murit din cauza unei boli moștenite – psihoză maniaco-depresivă, și nicidecum din cauza sifilisului. Tratamentul (test diagnostic) cu mercur a fost cel care a agravat boala psihică a genialului poet. Cartea merită să fie cunoscută şi citită.
Din prezentarea revistei ”Bibliotecă-Educație-Cultură”, realizată de moderatoarea evenimentului, bibliotecara Geta Modiga, reiese  existenţa în revistă a unui număr însemnat de articole cu tematică eminesciană, o dovadă în plus că preocupările privind creaţia şi viaţa lui Eminescu rămân o constantă în cultura noastră. În cuprinsul revistei se găsesc și valoaroase studii de specialitate pentru bibliotecari, cărora de altfel revista li se adresează. Doamna Valentina Lupu a detaliat parte din aceste studii ca o contribuție a celor care ostenesc în munca cu cartea ”preocupare științifică și literară” cum o numea Eminescu. În încheiere a ţinut să aducă mulţumiri tuturor colaboratorilor şi celor ce preţuiesc această revistă, realizată cu eforturi deosebite.
Manifestarea s-a desfăşurat într-un cadru deosebit, pe simezele sălii în care a avut loc momentul cultural fiind expuse lucrări de grafică semnate de artistul din Bucureşti, Mihai Cătrună, evident, inspirate din creaţia eminesciană.
Remarcabilă a fost prezența în sală a doamnei Ana Sârbu, președinta Fundației Culturale „Dr. Constantin Teodorescu” legatarul testamentar  a acestei ctitorii, alături de profesori, oameni de cultură și artă, eminescologi, iubitori de poezie și frumos în general din Bârlad şi Vaslui. (Viorica GENES, Dana CIOBOTARU)


Leave a Reply