O jumătate de oră de mișcare la ”Școală după școală”


Programul național “Școală după școală” va suferi din toamnă o serie de modificări, în sensul că vor fi introduse zilnic 30 de minute de educație fizică, mișcare și joc. În municipiul Vaslui, doar două școli au reușit să implementeze acest program.

Deși programul “Școală după școală” a fost introdus încă de acum cinci ani, doar două unități de învățământ din municiul Vaslui au reușit să-l implementeze. Este vorba despre gimnaziile ”Mihai Eminescu” și ”Constantin Parfene”.
Pentru noul an școlar, principala modificare va fi pe programul de lucru, în sensul că din cele maximum trei ore pe care copilul poate să le petreacă zilnic în cadrul programului, minimum 30 de minute vor constitui sport, joc și mișcare.
Potrivit ordinului de ministru care reglementează metodologia de desfășurare a programului “Școală după școală”, apărut în 2011, aici sunt cuprinse activități cu sprijin specializat (supraveghere și îndrumare în efectuarea temelor, recuperare pentru elevii cu dificultăți cognitive, emoționale, tulburări de limbaj prin activități remediale, consiliere, logopedice, activități de încurajare a lecturii independente etc.), ateliere/activități tematice și alte activități de tip recreativ.


Leave a Reply