O nouă campanie umanitară a “Solidar”: „Și copiii de la sate au dreptul la educație!”


Voluntarii ONG-ului vasluian doresc sprijinirea familiilor cu mulți copii în vederea începerii cu bine a noului an școlar. Se pot face donații în bunuri și bani.

Spectacolul de muzică folk “Infinita bunătate”, organizat pe 24 august de Asociația “Solidar” Vaslui, a dat startul unei noi campanii umanitare prin care voluntarii ONG-ului își propun să ajute copiii din mediul rural să se pregătească de începerea școlii.
“Campania «Și copiii de la sate au dreptul la educație!» urmărește sprijinirea familiilor cu mulți copii. De ce ar trebui să te implici într-o astfel de campanie? Pentru că viitorul nostru depinde de felul cum creștem copiii!”, se arată într-un comunicat al Asociației “Solidar”.
Cei care doresc să se implice pot face donații în bunuri (rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte etc.) la punctele de colectare din: Vaslui – strada Dobrogeanu-Gherea, numărul 26, camera 4, telefon 0335/402.413; Huși, telefon 0787/891.458. De asemenea, se pot face donații în bani, cu mențiunea „Pentru rechizite”. În acest sens, Asociația a pus la dispoziție următoarele conturi:
– Cont în lei RO41BTRLRONCRT0225705503, deschis la Banca Transilvania, Sucursala Vaslui, titular cont Asociația “Solidar”, CIF 32379418;
– Cont în euro RO45BTRLEURCRT0225705501, deschis la Banca Transilvania, Sucursala Vaslui, titular cont Asociația “Solidar”, CIF 32379418.
Codul SWIFT/ BIC al Băncii Transilvania este BTRLRO22.


Leave a Reply