O puștoaică de numai cinci ani a impresionat la ”Mărul de Aur”: Trofeul festivalului a ajuns la Vaslui

Lorena Popa a câștigat trofeul categoriei 5-7 ani la Festivalul Internațional de interpretare vocală ”Mărul de Aur”, de la Bacău.

Lorena Popa, o fetiță în vârstă de cinci ani, din Vaslui, a reprezentat cu cinste județul la ediția din acest an a Festivalului Internațional de interpretare vocală ”Mărul de Aur”, de la Bacău.
Interpretarea sa a fost una de excepție, impresionând publicul care a umplut sala. Membrii juriului i-au răsplătit talentul, Lorena primind trofeul categoriei.
Vocea de înger a micuței a atras și privirile maestrului Nicolae Botgros. Dirijorul “Lăutarilor” a ținut să o strângă în brațe și să o felicite, afirmând că ”rar mai auzi o vocea atât de caldă și curată”.
“Lorena este una dintre cele mai promițătoare voci din Vaslui. Interpretarea ei a sensibilizat publicul și a primit meritat premiul cel mare”, a declarat bunica fetei, Vestinica Vucichi, cea care de trei ani are grijă de Lorena și care i-a și descoperit talentul, cu ajutorul educatoarei de la grădinița din Vetrișoaia.
Lorena Popa nu este deloc străină de marile scene și, deși are numai cinci ani, deține un palmares de invidiat. Ea a reușit să culeagă simpatie și la emisiunea de televiziune ”Next Star”, precum și la festivalurile de muzică populară din țară. La ”Lira de Aur”, a primit din partea juriului premiul al II-lea.

Leave a Reply