Simona Halep, în continuare pe locul 3

halepJucătoarea româncă de tenis Simona Halep ocupă în continuare locul 3 în clasamentul profesionist (WTA), dat publicităţii luni, fiind devansată doar de americanca Serena Williams şi de chinezoaica Na Li.
Sorana Cîrstea a coborât şase locuri faţă de săptămâna precedentă şi se află pe 35, Monica Niculescu a urcat o poziţie, pe 57, Irina Begu staţionează pe 64, în timp ce Alexandra Dulgheru a urcat două trepte, fiind pe 94. Alexandra Cadanţu, care nu cu mult timp în urmă era în “top 100”, a ajuns acum pe 183, după o coborâre vertiginoasă de 42 de locuri, în timp ce Andreea Mitu a reuşit un salt de 30 de poziţii, fiind pe 164.

Procurorul Vasile Şelaru reţinut de DNA

selaru_vasileVasile Şelaru, procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui a fost reţinut ieri pentru 24 de ore de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi, sub acuzaţia de de trafic de influenţă. Procurorul Şelaru este acuzat că a primit bani şi cazare într-un imobil pe litoral, pentru a interveni pe lângă alţi magistraţi, în vederea soluţionării favorabile a unui dosar.

Potrivit procurorilor anticorupţie, la sfârşitul anului 2013 procurorul Vasile Şelaru, lăudându-se cu influenţa pe care o avea asupra unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, respectiv a unor magistraţi de la Tribunalul Vaslui şi Curtea de Apel Iaşi, a promis unei persoane că va efectua anumite demersuri, în sensul soluţionării favorabile unui dosar.

A mituit un comisar de mediu: Blembea, arestat

catuseAfaceristul bârlădean Marian Blembea, 45 de ani, a fost arestat preventiv 30 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi îl acuză că, pe 24 iulie, i-a oferit unui funcţionar al Comisariatului General al Gărzii de Mediu suma de 10.000 de lei şi nişte vin, iar unei colege a acestuia, un parfum.

Modeşti la titularizare: Profesori de nota 1

titularizare2Doar 47,86 la sută dintre candidaţii la examenul de titularizare din acest an au reuşit să obţină nota minimă 7,00 pentru a putea spera la un post. Peste 60 de profesori s-au retras din concurs imediat după aflarea subiectelor pentru a scăpa de note ruşinoase. Chiar şi aşa, 116 candidaţi au reuşit “performanţa” să fie notaţi cu mai puţin de 5,00. Majoritatea celor picaţi sunt suplinitori cu state vechi în învăţământ, care au absolvit facultăţi la fără frecvenţă. Cele mai slabe rezultate, s-au înregistrat la educaţie fizică – 24 de note între 1,00 şi 4,99. În judeţ, sunt patru profesori notaţi cu 1,00 la titularizare.

Vasluiul este al bugetarilor: Statul, cel mai mare angajator

OLYMPUS DIGITAL CAMERADirecţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului este cel mai mare angajator din judeţul Vaslui, cu 2.300 de salariaţi, pentru care statul plăteşte lunar peste două milioane de lei. Pe locul secund figurează Rulmenţi Bârlad, cu 1.500 de angajaţi.

Instituţiilepublice, finanţate de la bugetul consolidat, au ajuns să fie cei mai mari angajatori din judeţul Vaslui, după ce marile fabrici şi-au redus treptat activitatea ori şi-au închis definitiv porţile.

Pe domenii de activitate, învăţământul are cei mai mulţi salariaţi, peste 6.500, în circa 700 de unităţi. Pe locul doi este sănătatea, cele patru spitale din judeţ însumând aproape 2.500 de angajaţi, inclusiv personalul auxiliar.
Luând fiecare instituţie în parte, cel mai mare angajator din judeţul Vaslui este Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), cu 2.300 de salariaţi, dintre care 1.480 sunt asistenţi maternali profesionişti.

Atenţie la hoţi!

hoti2Până în luna septembrie, Poliţia Română, împreună cu Groupama Asigurări desfăşoară campania de prevenire intitulată „Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi”, în scopul informării populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din locuinţe ori autoturisme, dar şi de prevenire a tâlhăriilor.

Infracţiunile contra patrimoniului sunt favorizate de factori de ordin socio-economic şi de tratarea cu superficialitate a măsurilor de protecţie recomandate de poliţişti. La nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, în vederea diseminării mesajelor destinate prevenirii tâlhăriilor, a furturilor din locuinţe şi a furturilor de şi din auto, sunt organizate acţiuni de informare cu grupuri-ţintă în zone cu aflux mare de cetăţeni, asociaţii de proprietari şi profesionale, angajaţi ai unor instituţii sau societăţi comerciale, ocazie cu care sunt prezentate o serie de măsuri de prevenţie privind protejarea patrimoniului propriu.

“Mamaia Copiilor a fost trenul care mi-a schimbat destinul”

1_mamaia copiilor 2012Creaţiile lui Marcel Iorga, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi compozitori de muzică pentru cei mici, s-au situat întotdeauna pe podiumul festivalului Mamaia Copiilor”. În timp, toate au devenit şlagăre şi sunt cântate la toate posturile de radio din ţară. Astăzi, însuşi compozitorul ne va destăinui ce s-a întâmplat anul acesta la festival.

Germania, tărâmul făgăduinţei

De câţiva ani, Germania a devenit un El Dorado pentru vasluieni. Graţie Şcolii Posliceale Sanitare “Radu Miron”, tot mai mulţi localnici îmbrăţişează profesia de asistent medical pentru a munci pe salarii frumuşele în centrele germane de ocrotire a persoanelor vârstnice. În prezent, 31 de vasluieni lucrează cu acte în regulă în zona Stuttgart.

Germania a devenit ţara făgăduinţei pentru tinerii vasluieni, care, în număr tot mai mare, doresc să-şi facă un rost în viaţă în această ţară. Dovadă că tot mai mulţi vor să urmeze cursurile Şcolii Postliceale Sanitare “Radu Miron” din Vaslui, unde se pune un accent deosebit pe învăţarea unei limbi de circulaţie internaţională.

Aproape totul despre mediere

Joined in businessÎn ultimii ani, a devenit posibil ca un conflict, înainte de a ajunge în instanţă sau chiar în timpul procesului aflat pe rol, să poată fi abordat şi prin altă formă de soluţionare, extrajudiciară, numită mediere. Ce presupune această procedură?

Procedura medierii este extrajudiciară şi a fost instituită în speranţa că părţile implicate într-o dispută şi care reacţionează pozitiv la raţionamentele propuse de mediator îşi vor putea formula în mod clar propriile obiective în raport cu disputa, dar şi opţiunile pe care le au la dispoziţie pentru a găsi soluţia optimă de rezolvare a conflictului respectiv.

„Mihaela a făcut istorie”

Mihaela Petrea - Campionat Mondial USA 2014Performanţă frumoasă reuşită de atleta Mihaela Petrea, de la Clubul Sportiv Şcolar Bârlad, la Campionatul Mondial de Atletism pentru Juniori 1 din SUA. Sportiva a reuşit să se claseze pe locul 16 mondial, îmbunătăţindu-şi recordul personal cu peste 20 de secunde. „Bârladul trebuie să fie mândru! De la gimnasta Andreea Răducan, noi nu am mai avut un sportiv individual la un campionat mondial”, spune antrenorul atletei.

După ce, în 2013, a devenit pentru prima dată campioană balcanică, Mihaela Petrea, de la Clubul Sportiv Şcolar (CSS) Bârlad, a făcut istorie şi la Campionatul Mondial de Atletism pentru Juniori 1, din Statele Unite ale Americii.

Personal best pentru Maria Ifteni

maria ifteniChiar dacă nu a prins un loc pe podium, vasluianca Maria Magdalena Ifteni şi-a doborât propriul record în proba de 3.000 de metri a Campionatelor Mondiale de juniori de la Oregon (SUA).

Maria Magdalena Ifteni s-a întrecut pe sine la Campionatele Mondiale pentru juniori I, de la Eugene, statul Oregon (SUA), unde a obţinut o performanţă de invidiat pentru o junioară II. Chiar dacă nu a prins podiumul, terminând pe locul 12 proba de 3.000 de metri, în spatele unor sportive cu cel puţin doi ani mai mari faţă de ea, vasluianca şi-a doborât propriul record.

Nu vor să renunţe la fotbal

fc vaslui_suporteriSuporterii FC Vaslui sunt dispuşi să sprijine o nouă echipă de fotbal în oraş, care să preia palmaresul şi culorile clubului care e pe cale să se destrame.

În ziua în care a debutat noul sezon al Ligii I, peste o sută de suporteri au populat peluza Nord de pe Stadionul Municipal Vaslui, pentru a-şi lua adio de la fotbalul de prim plan, dar şi de la echipa care e pe cale să se destrame, nefiind înscrisă nici măcar în liga a doua. Fanii galben-verzilor sunt dispuşi să se lupte pentru înfiinţarea unui nou club, care să preia palmaresul şi culorile FC Vaslui.

Galacticii României

sporting juniorul_kaposvarSporting Juniorul Vaslui a câştigat Festivalul de Fotbal pentru Tineret de la Kaposvar, fără înfrângere şi fără gol primit. În schimb, în cele opt meciuri disputate, a înscris de 44 de ori, media fiind de peste 5,5 goluri pe meci!

Sporting Juniorul Vaslui şi-a păstrat blazonul în Europa. La Festivalul de Fotbal pentru Tineret de la Kaposvar, puştii pregătiţi de Ionuţ Chiochiu au lăsat o impresie de invidiat, fiind apreciaţi de specialiştii prezenţi şi aplaudaţi chiar şi de adversari, demonstrând că trofeul nu a fost câştigat întâmplător.

Regina Balcanilor

mirela lavricMirela Lavric a devenit campioană balcanică la senioare, în proba de 800 de metri.

Mirela Lavric a trecut cu bine şi ultimul test înainte de participarea la Campionatul European de atletism. Vasluianca a confirmat şi la Piteşti, gazda Campionatelor Balcanice de seniori, forma bună prin care trece. Sportiva pregătită de Viorica Pintilie a fost cea mai bună în proba de 800 de metri, pe care a câştigat-o cu timpul de 2:04:21, secondată tot de o româncă, Mihaela Roxana Nunu.

Un pas important în cariera lui Lemnaru

lemnaruAtacantul Valentin Lemnaru, transferat de Steaua Bucureşti de la Universitatea Cluj, a declarat că venirea la campioana României la fotbal este un pas important în cariera sa: “Mă bucur foarte mult că am reuşit să semnez cu o asemenea echipă. Vreau să demonstrez că am valoare, acesta a fost principalul motiv pentru care am venit la Steaua. Îmi doresc foarte mult să ajung la echipa naţională, e un alt motiv pentru care am venit la Steaua”.