„Accidentul” face ravagii

În doar câteva zile, metoda „Accidentul” a făcut patru noi victime în rândul bârlădenilor naivi, suma totală cu care au fost înşelaţi ridicându-se la peste 7.000 de euro şi 10.000 de lei. Cei mai creduli au fost vârstnicii, care au transferat în conturile escrocilor toţi banii ceruţi. Cel mai recent caz s-a petrecut duminică, victima fiind un bârlădean de 63 de ani care a crezut că îl scapă pe nepotul său de dosar penal dacă îi încarcă telefonul „avocatului” cu 65 de euro şi plăteşte 2.000 de euro femeii „accidentate”.

Poliţist, victimă a unui pompier

Un poliţist local a fost la un pas de înec în Ştrandul Municipal din Vaslui, după ce un angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă l-a împins în bazin.

strand vaslui (3)

Răzvan Burleanu: “Fotbalul românesc s-a desprins total de ceea ce înseamnă trecut”

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a condus cu autoritate lucrările adunării generale extraordinare a federaţiei, în care au fost aprobate subiecte importante, precum modificarea statutului, acordarea drepturilor de afiliere definitivă şi de promovare ale CSU Craiova, menţinerea afilierii CS Politehnica Timişoara SA, anularea contractului de rentă viageră acordat preşedintelui onorific, Mircea Sandu.

razvan-burleanu

Narcis Răducan, noul director general al FC Viitorul

narcis_raducan Fostul director general al clubului Oţelul Galaţi, Narcis Răducan, a declarat că, din  sezonul viitor, va ocupa aceeaşi funcţie la gruparea patronată de fostul internaţional  Gheorghe Hagi, FC Viitorul.

 “Am făcut alegerea corectă. Este unicul proiect de anvergură de acest  gen din România şi sunt convins că putem face lucruri frumoase şi să  ducem proiectul în etapa următoare, să-l consolidăm”, a spus Răducan.

Mircea Sandu a rămas fără rentă

Adunarea generală extraordinară a FRF a dezbătut, cu uşile închise, validarea contractului de rentă viageră al preşedintelui onorific, Mircea Sandu, şi a decis prin vot majoritar să anuleze toate privilegiile de care se bucura acesta.

mircea-sandu

Verdictul TAS se lasă aşteptat

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne nu a anunţat nimic oficial în cazul memoriului depus de Consiliul Local pentru ca FC Vaslui să continue în Liga I.

FC Vaslui încă trăieşte, iar oficialii LPF aşteaptă un semn de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru a configura prima ligă. În stand-by se află şi FC Braşov, care şi-a reluat pregătirile, iar jucătorii, neplătiţi cu lunile, aşteaptă veşti de la Lausanne pentru a vedea unde vor evolua.

Supercupă la nivel de judeţ

fotbal judeteanAsociaţia Judeţeană de Fotbal anunţă că, la începutul lunii septembrie, va organiza prima ediţie a Supercupei, finala fiind între FC Gârceni, campioana judeţeană, şi Vitis Şuletea, câştigătoarea etapei judeţene a Cupei României.

Hizo s-a retras din fotbal

Fostul tehnician al FC Vaslui, Viorel Hizo, a renunţat la antrenorat.fc-vaslui-hizo-viorel-decupat

Viorel Hizo, unul dintre cei mai longevivi tehnicieni din fotbalul românesc, a decis să pună punct carierei pe care şi-a început-o în urmă cu aproape 30 de ani, ca secund al lui Marian Bondrea, pe banca celor de la Inter Sibiu. El a declarat că s-a hotărât să nu mai accepte nicio propunere din partea vreunei echipe.

«Nu mai antrenez. Am luat această decizie împreună cu familia, am făcut consiliu de familie. La Vaslui am fost de patru ori, am fost de vreo patru-cinci ori la Piatra Neamţ, de vreo patru ori la Rapid, deci asta înseamnă că am lăsat ceva în urmă»,a spus Viorel Hizo.

Populaţia României rămâne sub 20 de milioane

Populaţia rezidentă a României număra, la 1 ianuarie 2014, 19.942.642 de persoane, în scădere cu 0,4% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul precedent, arată datele provizorii ale Institutului Naţional de Statistică (INS). Astfel, în prima zi a acestui an, populaţia rezidentă a României a fost mai mică de 20 de milioane, cauza principală a scăderii fiind reprezentată de sporul natural negativ (-70.812). Din totalul raportat, populaţia masculină s-a cifrat la 9.738.445 de persoane, echivalentul a 48% din populaţia ţării, ca şi la 1 ianuarie 2013.

Ce schimbări climatice ameninţă România

Schimbările climatice vor avea un impact din ce în ce mai mare asupra a securităţii alimentare a UE, iar România nu va fi ferită de previziunile care ameninţă să destabilizeze sectorul agroalimentar la nivel mondial. Într-o analiză oficială a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), specialiştii care elaborează strategii pentru următorul deceniu spun că se aşteaptă ca încălzirea globală să genereze efecte mixte şi inegal distribuite în UE.

Care este cea mai bună ţară din lume?

România se află pe locul al 65-lea în topul celor mai bune ţări din lume, prin prisma contribuţiilor aduse umanităţii şi planetei, realizat pe baza unor indici transmişi de ONU, Banca Mondială şi alte organizaţii internaţionale. Potrivit independent.co.uk, pentru alcătuirea acestei prime ediţii a topului, denumit “Good Country Index”, ţările lumii au fost departajate în funcţie de 35 de indici, transmişi de instituţiile citate.

Profituri record pentru bănci

Aproape o treime din profiturile record de 920 de miliarde de dolari înregistrate de primele 1.000 de bănci din lume au revenit creditorilor din China.

Băncile chinezeşti au înregistrat un profit total înainte de taxe de 292 de miliarde de dolari în 2013, echivalentul a 32% din câştigurile globale din industria bancară, a anunţat revista britanică «The Banker», care a prezentat clasamentul anual al primelor 1.000 de bănci din lume în funcţie de profit şi de soliditatea capitalului.

Surorile Toma, mari pianiste în devenire

Denisa şi Ralica Toma, eleve la Şcoala Gimnazială de Arte „N.N. Tonitza” Bârlad, s-au remarcat la Concursul Naţional de Interpretare Instrumentală „Marele Premiu” Bucureşti. 

Toma-Raluca - pian

Fără toxiinfecţii alimentare!

petcu_traian123

Pentru a preveni îmbolnăvirile pe fondul alterării produselor alimentare din cauza căldurii, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui sfătuieşte populaţia să consume alimente numai din spaţii autorizate şi să evite comerţul stradal. Tot în acelaşi scop, instituţia a organizat o instruire la care au fost invitaţi reprezentanţii unităţilor de alimentaţie publică din judeţ.

Măcinaţi de boli grave

Cancerul şi diabetul fac ravagii în rândul vasluienilor. În ultima lună, s-a constatat o creştre a consumului de medicamente în cadrul programelor naţionale.