Start la recoltare!

Vasluiul este unul dintre județele în care s-a dat deja startul campaniei de recoltat la orz, iar specialiștii Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) susțin că lucrările sunt în grafic. Până în prezent, au fost recoltate aproape 400 de hectare din totalul de 3.840, iar producția medie este de 3.500 de kg/ha. Va urma recoltatul la orzoaică, secară, grâu șamd.

Fermierii vasluieni, invitați în Uniunea Națională a Cooperativelor Agricole

Potrivit directorului Direcției pentru Agricultură a Județului (DAJ) Vaslui, Gigel Crudu, toate cooperativele, asociațiile, companiile și persoanele fizice care activează în domeniul “agricultură” se pot înscrie în Uniunea Națională a Cooperativelor Agricole de Producție Integrată (UNCAPI), înființată la inițiativa Cooperativei Agricole “Țara Mea” și a Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine “Miorița”, pentru a beneficia de un sistem integrat de producție și desfacere, reprezentare în fața instituțiilor statului, consiliere pentru accesarea fondurilor europene, cursuri de formare profesională și oportunități de desfacere în cele mai mari lanțuri de retail.

Apă rece pentru bârlădenii aflați la plimbare

De joi, 14 iunie, punctele de prim-ajutor și distribuție a apei instalate în Bârlad în special în zilele cu temperaturi infernale au început să funcționeze. Este vorba despre un cort anti-caniculă, montat de primărie pe platoul central din Piața „Victoriei” (lângă Biserica Domnească), unde persoanele aflate prin oraș pot bea un pahar cu apă rece de la dozator, și despre șapte farmacii în care localnicii pot beneficia de primul ajutor în caz de urgență: Sensiblu (pe platoul central, lângă Biserica Domnească), Ropharma (pe Republicii 200), Biosfarm 1 (pe Republicii 251, în zona Stadion), Biosfarm 2 (pe Primăverii, bloc C1 – zona Gării), Biosfarm 3 (pe Vasile Lupu 12), Terapia (pe Republicii 277, vizavi de spital) și Tonic-Life Farma (pe Bulevardul Republicii 176, la intrarea în Piața „Sfântul Ilie”).

Spitalul Huși caută director medical

Conducerea Spitalului Municipal “Dimitrie Castroian” din Huși a anunțat că organizează concurs pentru ocuparea postului de director medical. Termenul limită de depunere a dosarelor de înscriere este 29 iunie, ora 15. Selecția se va face pe 2 iulie, iar data afișării este 3 iulie. Data limită pentru depunerea contestațiilor este 4 iulie, iar cea a afișării rezultatelor contestațiilor este 5 iulie.

Concursurile serviciilor pentru situații de urgență

În Poligonul de pregătire al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Podul Înalt” al județului Vaslui s-a desfășurat etapa județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență. Probele au fost: pista cu obstacole 100 m, ștafeta 4×100 m și dispozitivul de intervenție.

Înscrieri în învățământul profesional

Înscrierea pentru clasele de învățământ profesional din anul școlar 2018-2019 a început pe 15 iunie. Mâine vor fi publicate listele cu elevii înscriși, iar joi și vineri vor fi susținute probele eliminatorii.

“Sanitarii pricepuți”

La etapa județeană a Concursului pentru Sănătate și Prim-Ajutor „Sanitarii Pricepuți”, au participat opt echipaje de gimnaziu și liceu.

“Agro” Huși a stabilit calendarul corigențelor

Elevii din clasele terminale de liceu vor susține testele în perioada 23-24 iulie, iar cei cu situația neîncheiată, în intervalul 18-22 iunie.

Încep controalele estivale

Până la finele lui august, echipe de inspectori din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui vor lua la puricat zonele de agrement din județ.

„Caravana Cireșarilor”, la prima ediție

Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu” Bârlad a organizat o inedită activitate de comemorare a scriitorului Constantin Chiriță, autorul celebrului ciclu de romane „Cireșarii”, născut pe 12 martie 1925, în comuna Ibănești, județul Vaslui. Manifestarea a fost organizată cu sprijinul primăriei și a consiliului local, în colaborare cu Școala Gimnazială nr. 1 Ibănești.

Anthony Robbins: Putere nemărginită (XI): Convingerile-cheie

Întâmplări, extraordinare sau banale, pot ajuta la formarea convingerilor. În viața fiecăruia există întâmplări pe care nu le poate uita niciodată. Unde vă aflați în ziua în care a fost ucis John F. Kennedy? Dacă sunteți suficient de vârstnic încât să vă amintiți, sunt sigur că știți. Pentru mulți oameni, a fost o zi care le-a schimbat pentru totdeauna viziunea asupra lumii. Tot astfel, cei mai mulți dintre noi am trăit experiențe pe care nu le vom uita niciodată, momente care ne-au lăsat o impresie atât de puternică, încât ni s-au întipărit în minte pentru totdeauna. Acesta este tipul de experiențe care formează convingeri ce ne pot schimba viața.

Flacăra, noua campioană a Vasluiului!

Flacăra Muntenii de Sus a câștigat finala ligii a patra cu FC Gârceni, scor 2-1, grație golurilor marcate de Cosovăț și Gabriel Crăciun. Victoria a fost una cu emoții! Gârcenenii au dominat clar repriza a doua, în care au irosit numeroase șanse de gol.