Lifturi depăşite

liftPeste 100 de lifturi de la blocurile din judeţul Vaslui au norma de funcţionare depăşită, iar în unele imobile chiar au fost oprite pentru că puneau în pericol viaţa celor care le foloseau.
”Lifturile din asociaţia noastră ar trebui oprite toate, conform legii. Niciun ascensor nu îndeplineşte condiţiile de funcţionare în siguranţă, iar oamenilor le este frică să mai meargă cu ele. De foarte multe ori au rămas blocaţi în lift», ne-a declarat un administrator din Vaslui.

Postul Crăciunului, de 40 de zile, a început vineri

dezlegarePostul Crăciunului a început vineri, 14 noiembrie, şi durează 40 de zile, printre care sunt multe cu dezlegare la peşte, ulei şi vin. Asta, până în Ajunul Crăciunului, când se ţine post negru şi este aşteptat preotul să aducă vestea Naşterii Mântuitorului. Postul se încheie pe 25 decembrie, de ziua Naşterii Domnului. Dezlegarea la alimentele de dulce se face numai după Sfânta Liturghie de Crăciun.

Stele în Obiectiv: Povestea statuilor vii

festival_vivante_1Vasluiul a adunat în toamna asta atâtea stele în Vaslui, încât luminiţele lor ne mai încălzesc încă. N-aveau cum să dispară de pe cerul sufletului nostru, care a alergat spre ele dornic de a le vedea, de a le atinge, de a le pipăi, de a le fotografia. Mă număr printre fericiţii care au avut ocazia de a li se intersecta drumul cu multe dintre ele. În prima zi a Festivalului “Constantin Tănase”, am trăit alături de sute de vasluieni bucuria de a participa la cel mai frumos eveniment din ultimul timp: spectacolul necunoscut mie (că n-am prea călătorit prin lume) al statuilor vivante.

Vine vaccinul antigripal

?????????Prima tranşă de doze de vaccin antigripal pentru sezonul rece 2014-2015 va ajunge în judeţ astăzi, urmând ca, de mâine, să se distribuie medicilor de familie, în vederea imunizării populaţiei cu grad mare de risc.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui vor merge, astăzi, la Ministerul Sănătăţii pentru a lua în primire primele doze de vaccin antigripal din iarna 2014-2015. Pentru început, judeţului nostru i-au fost repartizate doar 3.750 dintre cele 61.125 de doze solicitate. Acestea vor fi distribuite chiar mâine medicilor de familie, în vederea vaccinării persoanelor cu factor de risc.

Locuinţă mistuită de flăcări, la Vutcani: Şi-a lăsat casa arzând

INCENDIUUn vutcănean a fost la un pas să fie înghiţit de flăcările care i-au cuprins casa. A reuşit în ultima clipă să iasă şi a luat-o la sănătoasa prin sat!

Noaptea trecută, Eugen Lumină, din comuna Vutcani, a fost la un pas să fie înghiţit de flăcările care i-au cuprins casa. Zgomotul de geamuri sparte şi fumul gros l-au trezit la timp. Îngrozit, omul a reuşit să iasă din capcana de foc şi a luat-o la sănătoasa prin sat, fără să ceară ajutorul cuiva.

Zilele Racoviţă

LER1Ieri, au debutat Zilele Liceului “Emil Racoviţă”, eveniment care marchează împlinirea a 36 de ani de la înfiinţarea unităţii de învăţământ.

În perioada 17-21 noiembrie, Liceul “Emil Racoviţă” (LER) Vaslui se află în sărbătoare. Unitatea de învăţământ aniversează 36 de ani de existenţă, prilej pentru conducere de a organiza o serie de momente festive, care au debutat ieri, cu Ziua Porţilor Deschise. Părinţi, elevi, cadre didactice, foşti elevi şi profesori, alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale au avut ocazia să viziteze liceul. Au urmat prezentarea filmului documentar despre viaţa marelui savant Emil Racoviţă, activităţi artistice şi sportive.

Profesor de fizică, primar, acum preşedinte al României

Klaus-Johannis-in-multimeLiderul opoziţiei liberale din România, Klaus Iohannis, a câştigat alegerile prezidenţiale. Acest drum lung l-a încheiat cu o înfrângere surpriză pentru prim-ministrul socialist Victor Ponta, în al doilea tur. Într-un interviu acordat agenţiei de presă germane DPA, Iohannis a declarat că va continua lupta împotriva corupţiei politice.
Fost profesor de fizică şi încă primar al Sibiului, oraş din centrul României, Iohannis, 55 de ani, nu este, cu felul său liniştit şi gânditor, reprezentativ pentru politica românească, unde volumul şi frecvenţa cuvintelor par de multe ori să conteze mai mult decât conţinutul, notează DPA.

Comstar, campioană la “Gheorghe Ola”

sporting comstarSporting Comstar Vaslui a devenit campioană judeţeană la Memorialul “Gheorghe Ola”, după ce a remizat, în ultima etapă, cu LPS Vaslui.

Sporting Comstar Vaslui este câştigătoarea etapei judeţene a Memorialului “Gheorghe Ola”. Fotbaliştii pregătiţi de Sorin Sava au remizat în ultima etapă, scor 2-2, cu Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui. Formaţia pregătită de profesorul Constantin Petrea avea nevoie de o victorie la cel puţin trei goluri pentru a mai spera la prezenţa în etapa zonală.

Sporting Viitorul, campioană la Under 8

sporting viitorulSporting Viitorul va reprezenta judeţul Vaslui la etapa zonală a Memorialului “Gheorghe Ene” la fotbal.

Sporting Viitorul Vaslui este noua campioană judeţeană la copii născuţi 2006, după ce a câştigat “Dubla” cu Pajura Huşi în cadrul etapei judeţene a Memorialului “Gheorghe Ene” la fotbal. Puştii pregătiţi de Sorin Sava au câştigat ambele meciuri cu cei din Huşi. În tur s-au impus cu scorul de 5-3, pentru ca al doilea joc să-l câştige cu 5-1, golaverajul fiind de 10-4 pentru Sporting Viitorul.

Prima echipă exclusă

fotbal judeteanFDR Tutova a fost exclusă din liga a patra de fotbal din cauza neprezentărilor repetate la meciurile programate în campionat.

Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Vaslui a decis excluderea din campionat a echipei FDR Tutova, care a bifat două neprezentări consecutive la meciurile programate în campionat. Ca urmare, partida cu Olimpia Stănileşti nu a mai fost programată.

Au trecut alegerile, urmează balul: Vot pentru viitor sau pentru trecut?

alegeri1Ieri a fost cea mai importantă zi a unui ciclu de cinci ani, ziua în care ne-am ales preşedintele. În judeţ, au fost aşteptaţi la urne peste 375.000 de vasluieni. Aproximativ 1.000 de angajaţi ai MAI au fost mobilizaţi pentru ca procesul de vot să se desfăşoare fără incidente. După toată încrâncenarea din timpul campaniei electorale, una dintre cele două tabere va izbucni în strigăte de bucurie, iar cealaltă va cădea în disperare. Unii vor spune că începe fericirea, alţii că începe dezastrul. Se vor plăti poliţe şi lupta va continua, dar nu în interesul celor mulţi.

Elev de clasa a VIII-a, decedat din cauza unei grave afecţiuni cardiace: Tragedie la Şcoala Ibăneşti

elevmort1Elevii Şcolii Gimnaziale Ibăneşti au fost martorii unui cumplit incident, pe care nu-l vor uita prea curând. Joi după-amiază, la ieşirea de la ore, un băiat în vârstă de 14 ani s-a prăbuşit la pământ şi, în ciuda manevrelor de resuscitare pe care i le-au aplicat, pe rând, două echipaje medicale, a fost declarat mort. Medicii legişti au stabilit că decesul a survenit ca urmare a unei „cardiomiopatii hipertrofice decompensate” (muşchiul inimii, mărit peste măsură, a cedat).

INTERVIU: Dincolo de amintire

poama_sorin_scan“Lăsaţi-mă, bre, sunt cu fiul!”, spune de această dată, de dincolo de lume, Alexandru Poamă. Amintirile senzaţionale ale tânărului actor Sorin Poamă îl readuc la viaţă pe profesorul de la LMK, pe îndrăgitul om de radio şi condeier de presă şi, mai mult decât orice, pe tatăl său.
Pe mine, reporterul care a trăit mari bucurii pe calea undelor alături de Alexandru Poamă, lăsaţi-mă să fiu sentimentală şi să vă spun că, ieri a fost ziua lui de naştere. Dacă nu ar fi plecat dintre noi în urmă cu 17 ani, în urma accidentului de circulaţie de la trecerea de pietoni din faţa hotelului Racova, profesorul Poamă ar fi împlinit 66 de ani.

Otrăvurile pe care le mâncăm: Producătorii de pâine, reverificaţi

paineCei trei producători de pâine din judeţ care, în iulie, au fost amendaţi de reprezentanţii DSP Vaslui au fost controlaţi din nou. Drept dovadă că au mai remediat din deficienţele găsite, s-au ales numai cu avertismente.

În luna iulie, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vaslui a desfăşurat o acţiune de verificare a respectării prevederilor legislaţiei în vigoare privind aditivii alimentari (enzime, arome, coloranţi, materiale ce vin în contact cu alimentul) la agenţii economici care produc, comercializează şi/sau transportă pâine, produse de panificaţie şi patiserie. S-a verificat, de asemenea, efectuarea examenelor medicale la angajare şi periodice, a cursurilor pentru însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă, respectarea condiţiilor de igienă în mijloacele de transport etc.

Huşenii sunt buni la chimie

chimieBrigada 282 Infanterie Mecanizată a găzduit, în zilele de 11 şi 12 noiembrie, Olimpiada chimiştilor militari, etapa pe Divizia 2 Infanterie „Getica”. Au participat militari specialişti în Apărare CBRN din marile unităţi, dar şi din unităţi subordonate diviziei. Concursul a constat în susţinerea de către militari a unei probe teoretice, a unei probe practice la instrucţie militară de specialitate, precum şi a unei probe sportive.