Pe firul evenimentelor: Un marş sub semnul tricolorului


031Am simţit o atmosferă de fraternizare umană şi naţională specială, care parcă aducea cu aceea din ianuarie 1859, când s-a jucat Hora Unirii la Iaşi, Focşani, Bucureşti şi Craiova, sau cu cea din finalul Primului Război Mondial, când, la Chişinău, Sfatul ţării vota unirea, cu deosebirea că acum, în anul de graţie 2016, nu-i mai avem nici pe Cuza, nici pe Kogălniceanu şi nici pe regele Ferdinand, cu generalii săi.

Anunţat de câteva săptămâni, Marşul pentru Basarabia din ziua de sâmbătă, 22 octombrie, s-a desfăşurat aşa cum fusese planificat: ca o acţiune unionistă dintr-o serie mai lungă, începută într-o manieră simbolică cu podurile de flori de peste Prut din anii ’90 şi continuată, din 2012, într-o formă mai militantă şi mai dinamică, a marşurilor repetate în fiecare an. Marşul de acum a fost al cincilea, după cel din 2015, de la Chişinău la Bucureşti, al unui grup mai mare de elevi şi studenţi basarabeni.
M-am dus la hanul lui Manuc, locul unde, la 1812, Imperiul Otoman a cedat Basarabia Imperiului ţarist, aşteptându-mă să-i revăd pe aceiaşi tineri basarabeni de anul trecut şi pe colegii lor ajunşi în România la studii între timp, dar am avut surpriza să găsesc o adunare considerabil mai mare şi mai reprezentativă, formată din oameni veniţi din multe judeţe (inclusiv de la Vaslui, după cum a semnalat presa centrală), unii organizaţi, alţii nu, în semn de solidaritate şi din proprie iniţiativă. M-am bucurat să remarc că printre ei se aflau oameni de toate vârstele, bătrâni, maturi şi elevi, ba şi copii mai mici, ţinuţi de părinţii lor în braţe. Am dat şi peste un Gavroche unionist, cu tricolorul, şi l-am convins să se lase fotografiat. Când a sosit un şir de fete în costume populare de pe la Bistriţa-Năsăud, apariţia lor a fost întâmpinată cu un ropot de aplauze spontane. Am simţit o atmosferă de fraternizare umană şi naţională specială, care parcă aducea cu aceea din ianuarie 1859, când s-a jucat Hora Unirii la Iaşi, Focşani, Bucureşti şi Craiova, sau cu cea din finalul Primului Război Mondial, când, la Chişinău, Sfatul ţării vota unirea, cu deosebirea că acum, în anul de graţie 2016, nu-i mai avem nici pe Cuza, nici pe Kogălniceanu şi nici pe regele Ferdinand, cu generalii săi.
Pe la trei, după o pregătire prelungită, marcată de discursuri, scandări patriotice şi cântece unioniste, manifestanţii au început marşul pe “traseul celor patru pieţe”, Unirii – Universităţii – Romană – Victoriei, unde se conta că o delegaţie avea să fie primită la guvern, cu lista de doleanţe şi solicitări, care de data aceasta s-a concentrat în jurul unui singur obiectiv major: unirea Basarabiei cu România să fie asumată de guvernanţi şi de toată clasa politică românească drept principalul proiect de ţară.
Coloana manifestanţilor, cei organizaţi şi cei din proprie iniţiativă, întinsă pe o distanţă destul de mare, a urmat riguros itinerariul stabilit, iar pe parcurs nu s-au înregistrat niciun fel de incidente. În Piaţa Victoriei, o parte dintre manifestanţi a rămas în faţa clădirii guvernului, în aşteptare, în timp ce o altă parte, cu steaguri tricolore şi pancarte, s-a îndreptat spre Calea Victoriei. Nu-mi dau seama dacă a fost vorba de o lipsă de coordonare sau de o decizie spontană a manifestanţilor. Dar un cordon de jandarmi a blocat accesul pe strada pe care au mărşăluit cândva dorobanţii români victorioşi în Războiul de Independenţă şi care, din acest motiv, ar fi fost traseul cel mai indicat pentru revenirea manifestanţilor unionişti în Piaţa Universităţii, unde era planificată o nouă oprire. Cum comportamentul manifestanţilor până în Piaţa Victoriei a fost ireproşabil, s-ar fi putut da ad-hoc o derogare pentru a li se permite accesul pe Calea Victoriei, unde nu există nici Ambasada Rusiei, nici vreo altă reprezentanţă a ei, ca să apară teama producerii unor incidente la trecerea manifestanţilor unionişti pe acolo. Dar această derogare nu a fost dată şi de aici nu a fost greu să se ajungă la  “incidentele” semnalate în mass-media. Ce incidente? S-au folosit cumva cocteiluri Molotov contra oamenilor de ordine? Nu. Pur şi simplu, manifestanţii au cerut să li se dea voie să străbată în marşul lor şi Calea Victoriei. Că era sau nu era aprobată iniţial această deplasare contează mai puţin în cazul acestei manifestări cu un caracter atât de special. Câte marşuri care s-au soldat cu incidente nu au avut loc în anii trecuţi şi nimeni n-a mai bătut cu degetul arătător în vreo hârtie, găsindu-se drept scuză că a fost o acţiune “spontană”.
Dar să-i lăsăm pe cei în drept să tragă concluziile lor. Două observaţii după consumarea faptelor, care au aruncat o umbră nedorită asupra zilei de 22 octombrie. Unu. Cordonul de jandarmi care a blocat Calea Victoriei a acţionat nepotrivit în contextul dat. Jandarmii i-au împiedicat nu numai pe manifestanţii organizaţi să circule în mod paşnic şi nestingherit, ci şi pe cei care s-au alăturat marşului în mod voluntar şi care au dorit să se întoarcă acasă pe Calea Victoriei. Doi. Coloana de manifestanţi a fost însoţită pe traseu şi întâmpinată în Piaţa Victoriei de un număr nejustificat de mare de oameni de ordine, echipaţi ca într-un stat poliţienesc. Contra cui şi de ce? Marşul pentru Basarabia a fost unul dintre cele mai paşnice şi prietenoase marşuri care s-au văzut la Bucureşti în ultimii ani. Responsabilii din serviciile de pază şi ordine publică, care au desfăşurat în teren această veritabilă armada a jandarmeriei, ar trebui să dea nişte explicaţii ministrului lor, dacă nu şi opiniei publice.

031

026

012

011

010

01


Leave a Reply