Pensionarii vasluieni, împotriva pensiilor speciale


O delegație a pensionarilor vasluieni va merge la Predeal, la Consiliul Persoanelor Vârstnice din România, pentru a cere modificarea “legilor nedrepte”. Bătrânii mai vor ca pensia minimă să fie majorată la 1.000 de lei.

“Să dispară noțiunea de pensie specială! Nu se poate ca unii să iasă la pensie la 48 de ani, iar alții la 68! De ce unii pot să iasă la pensie, o pensie foarte mare, apoi să lucreze în continuare la stat, pe salarii mari?”, acestea sunt o parte dintre nemulțumirile pensionarilor vasluieni, exprimate de Ioan Stamate, președintele Comitetului Județean al Persoanelor Vârstnice, care le va comunica la Predeal, la Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice din România.
“Sistemul de pensii public trebuie să fie construit exclusiv pe baza principiului contributivității!”, proclamă Stamate, care consideră, de asemenea, că trebuie eliminată posibilitatea de pensionare sub vârsta de 55 de ani, cu excepția celor care au muncit în condiții cu adevărat deosebite.
“Există multe categorii de foști salariați care încasează pensii speciale foarte mari. Noi vrem să dispară pensiile speciale. Toate pensiile să fie calculate pe baza a ceea ce s-a contribuit la sistemul public, pe baza salariului pe care l-a primit fiecare. Imensa majoritate a pensionarilor sunt foarte nemulțumiți de pensiile care se plătesc în România. Unii au muncit în fabrici zeci de 20 de ani și primesc câteva sute de lei, dar aud de pensii de peste 100 de milioane lei vechi”, a mai spus Stamate.
Supărarea pensionarilor vasluieni este evidentă în condițiile în care dintre cei 102.278, câți trăiesc în județ, 30.300 primesc pensia minimă de 520 de lei. În condițiile în care după majorarea pensiei minime a urmat o creștere a prețurilor, pensionarii vasluieni vor propune la Predeal majorarea pensiei minime la 1.000 de lei, o sumă cu care cei cu cele mai mici pensii se vor putea descurca iarna viitoare.


Leave a Reply