Peter Kelder și Berni Siegel – Străvechiul secret al izvorului tinereții (IV): Descoperirile continuă


În total, Alexandra David-Nil a petrecut în Tibet 12 ani, din 1912 până în 1924. Ea și-a descris călătoria și descoperirile într-o serie de cărți populare, care și acum se reeditează.

Ea practica budismul și a studiat cultura și limba Tibetului sub conducerea lui Pancen-Lama – starețul mănăstirii-universitate Tashilumpo, echivalentul universității Oxford sau Harward. Această mănăstire era așezată în apropierea orașului Shihadze și avea o bogată bibliotecă. Aici locuiau 3.800 de călugări și tot aici Alexandra David-Nil a obținut echivalentul tibetan al gradului de doctor în filosofie și a fost decorată cu veșmintele de onoare de către Lama. Pentru oricare om din Occident, cu atât mai mult pentru o femeie din Franța, obținerea unei asemenea recunoașteri era o realizare neobișnuită și rămâne ca atare și în zilele noastre. Conform cuvintelor Prea Sfințitului Dalai-Lama al Paisprezecelea, Alexandra David-Nil era „primul om care a prezentat Occidentului un Tibet adevărat și a transmis o reală aromă a Tibetului, așa cum a simțit-o”.

Fără îndoială, povestea călătoriilor sale este foarte atrăgătoare, însă de o valoare reală sunt acele învățături pe care le-am cunoscut datorită ei. Ca și Blavatskaia și Spolding, Alexandra David-Nil a adus din Tibet povestiri despre minunatele fapte mistice și spirituale, în comparație cu care evenimentele relatate de colonelul Bradford pălesc. Ea a descris capacitățile neobișnuite ale multor „sportivi spirituali” pe care i-a întâlnit în călătoriile sale. În realitate, chiar Alexandra David-Nil era inițiată în tainele câtorva ritualuri ale Tibetului.

Astfel, unii maeștrii pot – stând dezbrăcați în vârful unui munte înzăpezit și învelindu-se în pături udate cu apă ca gheață – să transforme apa în abur și să usuce complet păturile. Ei fac acest lucru datorită felului lor special de a respira – tumo. Astfel, omul generează în interiorul său căldură, combinând un anumit fel de respirație, anumite gânduri și imagini. Toate acestea contribuie la creșterea căldurii interioare în plexul solar. Dacă o asemenea respirație este executată corect, începeți să simțiți cum se încălzește tot corpul.

Alexandra David-Nil, care întotdeauna suferea din cauza timpului rece, atât de bine a învățat respirația tumo, încât putea să călătorească prin Tibet îmbrăcată relativ ușor. Tumo a eliberat-o de teama față de frig și de frigul însuși.

Ea a văzut și lung-gom (mersul în transă). Primii călători occidentali în Tibet au povestit despre acest fenomen neobișnuit. Cei care au această capacitate pot învinge distanțe mari timp de multe zile, fără a se opri, fără a mânca și fără a bea apă. Maeștrii în lung-gom parcă zboară deasupra pământului – așa descriau mulți această iscusință uluitoare. Călugării Lama din Tibet stăpâneau această artă după exerciții respiratorii, mantre și vizualizări. Momentul-cheie în lung-gom este concentrarea conștiinței astfel încât, practic, să se identifice cu aerul.

Alexandra David-Nil descria un asemenea practicant, care trebuia să-și pună lanțuri grele din fier ca să stea pe pământ. Observând mai atent un alergător, ea a constatat că el nu fugea, ci „părea că plutește asupra pământului, mișcându-se prin sărituri. Fața lui era absolut calmă, cu privirea îndreptată spre depărtări, ochii erau larg deschiși, privirea era ațintită spre un obiect din depărtare. Pașii lui erau ritmici, la fel ca balansarea pendulului, erau fini și, de fiecare dată când piciorul lui atingea pământul, sărea în aer ca o minge. Când a trecut pe lângă noi, servitorii mei s-au dat jos de pe cai și s-au aplecat până în pământ, însă el a mers mai departe, probabil că nici nu a observat prezența noastră”.

Fără îndoială că, din punct de vedere practic, o asemenea deprindere era foarte valoroasă într-o regiune a Pământului atât de puțin populată și cu o configurație geografică atât de complexă.

Evans-Ventz confirmă

Omul de știință american W.I. Evans-Ventz, care a trăit în Tibet între anii 1917-1922, scria că dacă toate școlile occidentale ar învăța practica lung-gom, nu ar mai fi fost nevoie de niciun mijloc de transport motorizat și nici de poduri. Afară de aceasta, spunea el, respirația tumo ne-ar fi scăpat de încălzirea centrală.

Bazându-se pe cunoștințele căpătate în Tibet, Evans-Ventz considera capacitățile yoga – atât cele psihice, cât și cele fizice – de neîntrecut: „Maestrul yoga poate controla totul în lumea fizică, până la atom”.

Ca și Alexandra David-Nil, Evans-Ventz era unul dintre pionierii care au adus științele Tibetului în Occident. Ca și Alexandra David-Nil, el nu făcea simple comunicări despre capacități uimitoare, ci explica și căile de stăpânire a acestora, așa cum făcea colonelul Bradford, care a mers pe urmele lor aproximativ zece ani mai târziu.

Tinerețea și forța rațiuniii

„Acei călători, puțini la număr, care au putut să intre în contact strâns cu Tibetul și cu locuitorii lui ne vorbesc iar și iar despre lucruri stranii, care s-ar părea că nu se supun tuturor legilor naturii cunoscute tuturor”, spunea scriitorul german Teodor Illion în anii ’30 ai secolului XX. Comunicările despre realizări uimitoare și despre enigme de nepătruns l-au uimit pe acest călător, care a plecat el însuși în Tibet. A vrut să vadă totul cu proprii ochi, să-i întâlnească pe pustnicii legendari care trăiesc în peșteri, să vadă fenomenele uimitoare despre care citise.

Ca și predecesorii lui, Illion călătorea în secret, în haine schimbate. Se lovea de enorme greutăți și se confrunta cu permanente pericole. În final, eforturile sale au fost încununate de succes. Ca și Alexandra David-Nil, el i-a văzut pe cei care mergeau în transa lung-gom, a văzut călugări lama care pluteau deasupra pământului și păreau că ignoră legea gravitației.

Ca și Spolding, Illion dorea să întâlnească preoții și călugării lama care au reușit să-și prelungească viața. A întâlnit un asemenea om și a stat cu el cinci zile. Acest pustnic arăta de 30 de ani, deși, după cum spunea, avea 90 de ani. Odată, făcând împreună exerciții-pereche, Illion i-a atins corpul. „Era mlădios și elastic ca al unui adolescent de 19 ani”, a scris el.

Pustnicul i-a povestit lui Illion că aproape nu mănâncă și cea mai mare parte a timpului și-o petrece postind. „Deci, de aceea arăți atât de bine?”, l-a întrebat Illion. „Nu, a răspuns pustnicul, sunt tânăr fiindcă sunt eliberat de toxinele fricii, neliniștii și  panicii”. El a explicat că una dintre cheile vieții lungii și viguroase este arta relaxării: „Nu odihnă într-un fotoliu moale, ci liniștea minții nu permite să te cuprindă neliniștea, frica sau panica. Trebuie să găsești o asemenea stare de relaxare psihică. Când omul tot vrea ceva, acest lucru îl pune în tensiune permanentă, atât mintală, cât și fizică. Tensiunea permanentă îmbătrânește mintea și corpul și, în final, reduce durata vieții. Însă lucrul cel mai important, dacă dorești să rămâi tânăr, este să te simți tânăr. Este imposibil de păstrat tinerețea doar prin practici fizice. Dacă în inima ta ești bătrân, dacă gândești și procedezi ca un bătrân, bătrânețea vine repede, indiferent de dietă și exercițiile. Ca să fii mereu tânăr, în primul rând, trebuie să depui un efort interior de voință. Tinerețea este, înainte de toate, crearea unei stări mintale și eliberarea de modul obișnuit de gândire”.

Din nou, găsim ecouri ale acestor susțineri în cuvintele colonelului Bradford: “Momentul-cheie pentru ca toate cele cinci acțiuni rituale să aibă eficiență este starea psihică; dacă vreți să deveniți mai tânăr, trebuie să îndepărtați din conștiința voastră concepția despre îmbătrânire și s-o înlocuiți cu imagini și sentimente ale unui om tânăr. Dacă puteți să vă vedeți tânăr cu toată vârsta dumneavoastră, în curând și alții vă vor vedea tânăr”.

Secretele longevității

Din comunicările publicate despre călătoriile în Tibet devine clar că traseele colonelului Bradford în Tibet sunt veridice. Dar care este situația cu cele Cinci Ritualuri? Sunt ele reale? Oare au existat în Tibet învățături despre prelungirea vieții?

Ce-i drept, în tradiția budistă sunt multe povestiri despre faptul că, prin exercitarea unor practici speciale, se poate prelungi viața. Din acestea fac parte legendele tibetane despre marii maeștri, aproape supraoameni, despre adepții mahasiddhi, bărbați și femei, care au atins nivelul superior de iluminare spirituală. Printre ei se numără și așa numiții Nath-Siddhi, care meditează în peșterile izolate din munții Himalaya. Ei au jurat să nu plece din existența fizică până când sufletele tuturor oamenilor nu vor fi salvate de suferință.

Un exemplu contemporan de asemenea învățător tibetan este Namkhai Norbu (născut în anul 1938), care trăiește în Italia. Conform credințelor tibetane, marii maeștri ai trecutului au ascuns învățăturile despre adevăr înmormântându-le în peșteri. Sarcina preoților lama, care au trăit în vremuri mai târzii, este aceeași ca și sarcina noastră – să găsim aceste învățături tainice și să le dăm lumii întregi.

În anul 1984, meditând în peștera sa din Nepal, Namkhai Norbu a descoperit învățătura despre prelungirea vieții. Notițele lui de atunci includ mantre, exerciții speciale de respirație și exerciții pentru controlul fluxului de energie, chakre și canale energetice. Astăzi, Norbu predă practica de prelungire a vieții elevilor săi din Statele Unite și Europa.


Leave a Reply