Piesa unui dramaturg american, pe scena bârlădeană


Bârlădenii sunt invitați, sâmbătă, la premiera piesei „Efectul razelor gamma asupra anemonelor”, scrisă de dramaturgul american Paul Zindel.

 Trupa Teatrului „Victor Ion Popa” Bârlad a pregătit pentru acest weekend o nouă premieră. Este vorba despre spectacolul cu piesa „Efectul razelor gamma asupra anemonelor”, de Paul Zindel, a cărui primă reprezentanție va avea loc sâmbătă, 17 februarie, de la ora 18.30. Regia este semnată de băcăuanul Geo Balint, cunoscut publicului bârlădean încă din 2015, când a regizat spectacolul „Jocul de-a vacanța”, de Mihail Sebastian, iar scenografia a fost asigurată de Adriana Raicu Petre, cu care teatrul a avut prima colaborare în anul 1980, la spectacolul „Ciuta”, de Victor Ion Popa.

„Nucleul piesei este concentrat pe relația dintre trei femei – mama și două fiice – care se străduiesc să trăiască într-o casă (fost aprozar) în care nimic nu este cum ar trebui. Spectacolul este despre vise și  speranțe neîmplinite, despre o viață  sinonimă cuvântului chin. Beatrice (interpretată de Lily Popa Alexiu) – o femeie tânără încă, dar îmbătrânită, puternică, dar tristă – se sacrifică pentru fete, dar cu reproș, e tandră, dar e și rece. Acest amestec de sentimente și trăiri contradictorii vine din faptul că viața ei,  așa cum și-a visat-o, s-a închis în momentul în care au apărut fetele. Prin urmare, fetele sunt înconjurate de ura, iubirea, tandrețea, nebunia, grija și reproșul unei mame a cărei existență e ca o agonie în care le ține prizoniere și pe fete. Rezultatul? Ruth cea rebelă (interpretată de Dumitriana Crețu) se revoltă, în ea pulsează dragostea de viață, de ceva diferit de ceea ce are. Matilda (interpretată de Diana Hatmanu), timidă și cuminte, iubește atomul și vrea doar să meargă la școală. În acest spațiu plin de frustrări, șansa la fericire este aproape nulă. Singura bucurie, singura speranță prinde contur în cutiile în care au crescut anemonele radiate cu cobalt 60. Florile anemonelor sunt semnul fericirii pe care nu ți-o garantează nimeni, pe care tu singur trebuie să ți-o construiești”, spune Teodora Spînu, secretarul literar al teatrului bârlădean.

Dumitriana Crețu și Diana Hatmanu sunt două tinere actrițe, absolvente ale Universității de Arte „George Enescu” Iași. Ambele s-au alăturat colectivului de artiști ai teatrului bârlădean toamna trecută, după ce au promovat concursul.

Paul Zindel (1936-2003) a fost un dramaturg, romancier și educator american. A scris „Efectul razelor gamma asupra anemonelor” în anul 1964, aceasta fiind de altfel și prima sa piesă, iar șapte ani mai târziu a primit Premiul Pulitzer pentru ea. „Efectul…” se decupează frumos în peisajul acelor ani ca o dramă semi-autobiografică, un teatru realist-psihologic ecranizat în regia lui Paul Newman, în 1972.


Leave a Reply

%d bloggers like this: