Pompierii au liber la amenzi


Dacă nu au panouri de avertizare, cluburile, hotelurile și restaurantele pot fi amendate. De ieri!

Firmele care dețin cluburi, restaurante, hoteluri și alte spații asemenea care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu riscă să fie amendate dacă nu-și informează clienții despre lipsa documentului eliberat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

Concret, potrivit Legii nr. 28/2018, pentru completarea Legii nr. 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor, publicată joi în Monitorul Oficial, firmele sunt obligate să afișeze panouri de informare, în așa fel încât clientul să știe că intră într-un club sau într-un restaurant care nu are autorizație de securitate la incendiu. În caz contrar, amenda ajunge la 5.000 de lei.

Normativul prevede că proprietarii construcțiilor și amenajărilor care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu sunt obligați să afișeze public pericolul la care se expun vizitatorii. Obligația vizează toate clădirile și spațiile amenajate în unități de comerț, cultură și turism, după cum scrie în legea nouă: „Până la obținerea autorizației de securitate la incendiu, beneficiarii investițiilor care vizează construcții publice au obligația să realizeze și să amplaseze panouri de înștiințare în dreptul intrărilor în spațiile respective, cu următorul conținut, tipărit cu litere de tipar cu dimensiuni de minimum 2,5 cm, de culoare roșie, pe fundal alb: «Acest spațiu funcționează fără autorizația de securitate la incendiu»”.

Panoul de avertizare va trebui afișat de baruri, cluburi, discoteci, restaurante, centre comerciale, magazine, supermagazine, hipermagazine, teatre, cinematografe, săli polivalente, săli de spectacole sau altele asemenea, hoteluri, moteluri, hosteluri, vile turistice, cabane turistice, pensiuni, apartamente și camere de închiriat în regim hotelier. Pentru ignorarea acestor prevederi legale, amenda pornește de la 2.501 lei.

În continuare, exceptând clădirile care deja sunt folosite în scopuri comerciale, culturale sau turistice fără a fi autorizate de securitate la incendiu, legea prevede că autorizația este necesară înainte de începerea construcțiilor sau modernizărilor: „Începerea lucrărilor de execuție la construcții și amenajări noi, de modificare a celor existente și/sau schimbarea destinației acestora, precum și punerea lor în funcțiune se fac numai după obținerea avizului sau autorizației de securitate la incendiu, după caz”.

Reamintim că modificările legislative la regimul autorizării de către ISU au fost operate după incendiul petrecut în octombrie 2015 la clubul “Colectiv” din București, în urma căruia s-au înregistrat zeci de morți și sute de răniți.


Leave a Reply

%d bloggers like this: