Preşedintele Colegiului Psihologilor Vaslui a fost plasat sub control judiciar: Brătianu, interzis ca psiholog judiciar

ionel-bratianu-sef-CPRUCANE-Bd_1Ionel Brătianu, preşedintele Colegiului Psihologilor Vaslui şi şeful Centrului de Primire în Regim de Urgenţă pentru Copilul Abuzat, Neglijat şi Exploatat Bârlad, va fi cercetat sub control judiciar, fiind suspectat de favorizarea făptuitorului în cazul unui viol petrecut anul trecut. Timp de cel puţin două luni, nu va avea voie să exercite profesia de psiholog judiciar.

În urma contestaţiei depuse de procurorii bârlădeni pe 24 iunie, magistraţii Tribunalului Vaslui au decis că Ionel Brătianu (37 de ani), lăsat iniţial în libertate de Judecătoria Bârlad, va fi cercetat sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. Brătianu, care deţine funcţiile de preşedinte al Colegiului Psihologilor Vaslui şi de şef al Centrului de Primire în Regim de Urgenţă pentru Copilul Abuzat, Neglijat şi Exploatat (CPRUCANE) Bârlad, este acuzat că, în calitate de psiholog, a întocmit un raport de expertiză în favoarea a doi violatori, cu care este prieten.
„În baza art. 204 Cod de Procedură Penală, admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, desfiinţează în parte încheierea nr. 32/24.06.2016 în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Brătianu Ionel. Dispune luarea faţă de inculpatul Brătianu Ionel a măsurii preventive a controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile începând cu data de 30.06.2016 şi până la data de 29.08.2016 inclusiv. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia municipiului Bârlad conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. Pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; d) să nu se apropie de persoana vătămată P.C.G. şi părinţii acesteia, P.F. şi P.J, de inculpatul Butnaru Cristian şi părinţii acestuia, Butnaru Nelu şi Butnaru Lenuţa, de inculpatul Ghintuială Marian, de martorii I.R, B.I.V, P.L.M, S.C, B.D.G, B.M, P.S.M, A.V, direct sau indirect, prin orice mijloace, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nici o cale; e) să nu exercite profesia de psiholog judiciar şi să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv psihologie judiciară; j) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. (…) Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, se arată în hotărârea judecătorilor Tribunalului Vaslui.
În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi doi inculpaţi din dosar, respectiv Cristian Butnaru (24 de ani), acuzat de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal, şi Marian Ghintuială (49 de ani), cercetat pentru tentativă de viol şi complicitate la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, magistraţii vasluieni au respins contestaţiile. Aşa se face că primul va rămâne în arest preventiv, iar al doilea, în arest la domiciliu.
Reamintim că, pe 17 iunie, procurorii au demarat cercetările faţă de Cristian Butnaru şi Marian Ghintuială, iar câteva zile mai târziu, şi faţă de Ionel Brătianu. Totul pentru că, spun procurorii, la începutul lunii mai 2015, Butnaru a răpit de pe stradă o adolescentă de 17 ani, din Ghergheşti, a dus-o acasă la Ghintuială, a bătut-o şi a violat-o. Ulterior, a încercat să o batjocorească şi Ghintuială, însă nu a reuşit. În cursul cercetărilor, Brătianu, care are o relaţie strânsă de prietenie cu familia lui Butnaru, ar fi întocmit un raport de expertiză din care a reieşit că minora nu a fost victima unui act sexual comis prin constrângere.
După ce şi-au petrecut noaptea de 23/24 iunie în arest, Brătianu şi ceilalţi doi au fost prezentaţi în faţa unui judecător de drepturi şi libertăţi, cu propunere de arestare preventivă, însă, odată ce ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore i-a expirat, directorul CPRUCANE a fost lăsat să plece acasă.

Leave a Reply