Primar, adică incompatibil: Județul neintegru

Se pare că nu poți fi primar sau viceprimar în județul Vaslui fără ca măcar o dată în carieră să fii declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate, care i-a anunțat ieri ca “răi” pe primarul din Murgeni, viceprimarul din Băcești și un consilier local din Albești. Anul acesta, în vizorul ANI au mai intrat primarii din Bogdănești, Mălușteni și Vulturești și vicele din Iana.

Cristian PĂTRAȘCU
Adriana ȘUȘNEA

Orice primar e dator măcar o dată în “viața” sa administrativă să fie declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate (ANI). Într-un nou lot de “răi” pe care instituția l-a făcut public ieri, figurează 20 de aleși locali, dintre care trei sunt din județul Vaslui: primarul orașului Murgeni – Ioan Buta, viceprimarul comunei Băcești – Ionel Broșteanu, și un consilier local din Albești – Marcu Silviu Cernătescu.
Primarul este vinovat de faptul că “în perioada 31 octombrie 2012 – 10 decembrie 2014, a exercitat simultan funcția de primar și calitatea de membru – președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului de Psihiatrie Murgeni”, după cum se spune în comunicatul ANI.
Viceprimarul a fost găsit în ofsaid pentru că „în perioada 24 iunie 2012 – 3 martie 2016, a deținut și exercitat simultan funcția de viceprimar și calitatea de titular întreprindere individuală în cadrul Broșteanu Ionel Întreprindere Individuală”.
Consilierul local a făcut și el ce a putut, adică „în perioada 1 mai – 14 iunie 2013, a deținut și exercitat simultan calitatea de consilier local și funcția de consilier personal al primarului, încălcând astfel dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c), din Legea nr. 161/2003”.
Reamintim că, tot anul acesta, în evidențele ANI au mai intrat primarii din Bogdănești, Mălușteni și Vulturești, precum și vicele din Iana.
Astfel, primarul comunei Bogdănești și viceprimarul comunei Iana erau anunțați că: „Dorobanțu Ion, primar al comunei Bogdănești, județul Vaslui, în perioada 27 septembrie 2012 – 30 iunie 2014, a deținut simultan funcția de primar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii gimnaziale Horia Stamatin, sat Bogdănești, județul Vaslui, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d), din Legea nr. 161/2003. Țurlea Aurel, viceprimar al comunei Iana, județul Vaslui, începând cu data de 25 iunie 2012, deține simultan funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică, respectiv de titular al Țurlea I. Aurel Întreprindere Individuală, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) și g), din Legea nr. 161/2003”.
De asemenea, primarul primarul comunei Mălușteni, Liviu Romică Postolachi, era găsit în incompatibilitate după ce, “în perioada 26 iunie 2012 – 17 septembrie 2013, a exercitat simultan funcția de primar și calitatea de membru în Consiliu de Administrație al Școlii Gimnaziale din comună”.
Ghinionul a căzut și în capul primarului comunei Vulturești, Costică Anton, “comerciant” în cadrul propriei întreprinderi individuale: “Începând din data de 18 iunie 2012, deține simultan funcția de primar și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Anton C. Costică-Adrian Întreprindere Individuală, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g), din Legea nr. 161/2003″.
“Persoanele în cauză au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază, respectiv de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris”, se încheie comunicatul de ieri al ANI.

Leave a Reply