Primarul de Oșești, condamnat definitiv

osesti_2_lefterPrimarul comunei Oșești, Grigore Lefter, proaspăt reales în funcție, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Iași pentru fraude cu fonduri PHARE, infracțiuni comise în mandatul trecut. Alături de el au fost condamnați și Vasile Furcoi, manager tehnic, și Maria Damian, consultant financiar.

Pe 14 octombrie, magistrații Curții de Apel Iași au dat sentința în dosarul în care Lefter Grigore, primarul de Oșești, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru infracțiuni de corupție (fraude cu fonduri europene). Mai exact, edilul a fost acuzat de fals intelectual, instigare la fals material în înscrisuri oficiale și folosire sau prezentare, cu rea credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor. Dacă, în martie 2015, Tribunalul Vaslui l-a condamnat la doi ani și zece luni de închisoare, cu suspendare, judecătorii ieșeni au fost ceva mai blânzi și i-au redus pedeapsa la un an de închisoare, cu suspendare. Totodată, instanța a dispus anularea amânării aplicării pedepsei de un an de închisoare dictată de Judecătoria Vaslui pentru infracțiunea de conflict de interese și contopirea ei cu pedeapsa de față. De asemenea, magistrații ieșeni au dispus suspendarea pedepsei de un an închisoare, cu un termen de încercare de patru ani, pe parcursul căruia va trebui să respecte anumite obligații. Nu în ultimul rând, ca pedeapsă accesorie, instanța i-a interzis timp de un an (pe durata pedepsei principale) exercitarea drepturilor de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. Potrivit legii, odată ce secretarul comunei Oșești va intra în posesia hotărârii definitive a Curții de Apel Iași, va trebui să înștiințeze Instituția Prefectului despre condamnarea edilului, iar prefectul să emită ordinul de încetare a mandatului. Cum, deocamdată, județul nu are prefect, ci numai subprefect, rămâne de văzut ce se va întâmpla.
În același dosar a fost judecat și condamnat și Vasile Furcoi, manager tehnic, angajat și plătit în cadrul proiectului respectiv. La prima instanță, acesta a fost condamnat la doi ani și patru luni de închisoare, cu suspendare, tot pentru fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și complicitate la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. Acum, magistrații care au judecat apelul au considerat că este suficientă o pedeapsă de șase luni de închisoare, cu suspendare, cu un termen de încercare de doi ani și șase luni.
Nu în ultimul rând, Maria Damian, consultant financiar plătit în cadrul proiectului, a fost condamnată tot la șase luni de închisoare, cu suspendare, cu un termen de încercare de doi ani și șase luni, pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale și complicitate la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. Asta după ce, în primă instanță, funcționara a primit doi ani și două luni de închisoare, cu suspendare.
Procurorii DNA susțin și că cei trei inculpați au falsificat nu doar procesul verbal de recepție, ci și raportul final privind derularea proiectului. Ulterior, cele două documente au fost depuse, în copie, de primarul Lefter la Secretariatul General al Guvernului României, anexate ultimei cereri de plată, datată 9 august 2010. Cu proiectul aparent finalizat în timpul prevăzut în contract, banii primiți de beneficiar de la autoritatea contractantă, adică suma de 173.552,31 euro (reprezentând avans și tranșă intermediară de plată), nu au fost restituiți, iar contractul nu a fost reziliat, așa cum ar fi trebuit.
„Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă cu suma de 173.552,31 euro, reprezentând prejudiciul patrimonial. În vederea asigurării plății despăgubirilor civile, s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor aparținând inculpaților Lefter Grigore, Furcoi Vasile și Damian Maria până la concurența sumei de 173.552,31 euro”, se mai arată în rechizitoriu.

Leave a Reply