Producătorii agricoli, sfătuiți să se asocieze

Direcția pentru Agricultură a Județului Vaslui a transmis tuturor primăriilor și producătorilor agricoli o informare referitoare la oportunitățile de valorificare a producției de pepeni și legume-fructe prin “aderarea la organizațiile de producători deja constituite, în conformitate cu prevederile din actul constitutiv al organizației referitoare la aderarea de noi membri, asocierea în vederea constituirii de organizații de producători”.
Potrivit documentului, în vederea obținerii recunoașterii ca organizație de producători, persoana juridică trebuie să îndeplinească una dintre următoarele condiții:
– să fie constituită din minimum cinci membri și să respecte toate criteriile prevăzute în anexa 2 la Ordinul nr. 694/2008;
– să fie constiuită din minimum cinci membri, să respecte toate criteriile prevăzute în anexa 2 și să dovedească o valoare a producției comercializate de minimum un milion de lei.
“Valoarea producției comercializate este cea realizată într-o perioadă de maximum 12 luni aparținând anului calendaristic curent sau precedent. În situația în care organizația de producători nu dispune de date istorice suficiente, se va lua în calcul valoarea medie a producției comericializate în ultimii trei ani de toți producătorii care sunt membri ai organizației la momentul depunerii cererii de recunoaștere”, se subliniază în adresă.
Printre facilitățile obținute prin asociere se numără valorificarea mai bună a producției, posibilitatea de a beneficia de măsura de retragere de pe piață a produsului, cu acordarea unei compensații (dacă organizația de producători derulează un program operațional), distrugerea și utilizarea sub formă de hrană proaspătă sau procesată pentru animale, compostare.
De asemenea, producătorii de legume-fructe se pot constitui în grupuri, în conformitate cu prevederile art. 5, alineatul (1), din Ordonanța 37/2005 și Ordinului de ministru 358/2016, sau în cooperative, în conformitate cu prevederile Legii 566/2004.

Leave a Reply