Protest al “stranierilor” în fața Prefecturii Vaslui: “Statul ne dă cu flit!”


În aceste zile, la Serviciul de Pașapoarte este un adevărat coșmar. Funcționarii nu mai pot face față cererilor, în ciuda introducerii serviciului de programări online. Ieri, circa 30 de persoane, unele cu copii în brațe, au venit în fața Prefecturii Vaslui pentru a protesta.

Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașaportelor Simple Vaslui este în aceste zile asaltat de cereri pentru eliberarea documentelor de călătorie în străinătate. Funcționarii eliberează 140 de pașapoarte pe zi, lucrând la capacitate maximă, după ce, de la începutul anului, numărul cererilor rezolvate nu a scăzut niciodată sub 100 pe zi. Nici introducerea opțiunii de programare online (care, la nivel național, funcționează doar în Vaslui, Cluj și municipiul București!), prin care cei din străinătate se pot înscrie din timp, nu a reușit să fluidizeze situația.
Așa s-a ajuns ca, ieri, nemulțumiți că stătuseră deja la coadă câteva zile și au fost amânați cu alte patru, circa 30 de cetățeni au participat la un protest spontant în fața Prefecturii Vaslui, unii purtându-și copiii în brațe. Trebuie spus că, ieri dimineață, la Serviciul de Pașapoarte a fost postat un anunț prin care oamenii erau înștiințați că nu se mai eliberează documente până vineri.
“Suntem mulți care mergem în Anglia și alte țări unde ne trebuie pașaport. Zilnic, este un rând de peste 100 de persoane. În fiecare noapte, la ora 23, se face prezența cu cei care stau la coadă, iar dacă nu ești acolo, pierzi rândul. E un haos. Am venit aici, la Prefectura Vaslui, poate ne va lua cineva în seamă. Stăm cu copii mici zile la rând pentru a le scoate pașapoarte, pe această căldură insuportabilă. Statul ne dă cu flit! Ei spun că nu au capacitatea tehnică și de personal ca să rezolve o problemă simplă, dar noi nu avem voie să spunem că nu putem plăti taxele și impozitele. Pe noi legea ne obligă, pe ei legea îi lasă să se scuze”, ne-a declarat unul dintre protestatari.
Soluția găsită de nemulțumiți a fost suplimentarea numărului de ghișee și funcționari.
“Nu este posibil ca o mamă să stea trei zile la rând cu un copil de un an și jumătate. Degeaba au program până la 18.30 pentru că aglomerația este aceiași. Alții stau cu copii mici prin mașini. Nu se poate așa ceva!”, a spus o femeie.
O delegație de trei persoane a fost primită de subprefectul Mircea Gologan, care le-a promis că situația va fi rezolvată: “Li s-a explicat că în această perioadă este foarte aglomerat. Nu au mai fost bonuri de ordine. Programarea online a fost introdusă pentru a fi eliminate aceste cozi. Indiferent câte bonuri se dau, coada va fi în continuare foarte mare. Lipsa de personal este cauza. Oamenii trebuie să înțeleagă că își pot scoate pașapoarte de oriunde din țară. O altă soluție poate fi programarea din timp, online. Știi că vii peste două luni, poți să te programezi. Un număr de 140 de cereri pe zi este capacitatea maximă a serviciului. Funcționarii de acolo lucrează și sâmbăta și duminica pentru că nu numai eliberarea propriu-zisă a pașapoartelor intră în atribuțiile lor, asta este doar ceea ce se vede”.


Leave a Reply