Puterea-i bună, dar cu măsură: An greu pentru Buzatu


Dacă, politic, preşedintele PSD Vaslui şi al Consiliului Judeţean, Dumitru Buzatu, a strălucit în 2016, câştigând detaşat alegerile locale şi parlamentare, administrativ, anul trecut a fost un coşmar. Bugetul mic dat de “tehnocraţi” şi întârzierile la programele europene i-au scos peri albi.

“Îmi vine foarte greu să caracterizez anul 2016 pentru că a trebuit să schimbăm de câteva ori planurile din cauza a ceea ce s-a petrecut în materie de guvernare”, a declarat Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, care susţine că banii au fost prima problemă.
Bugetul mic alocat judeţului la început de an, dar şi rectificarea care a venit abia în noiembrie i-au scos peri albi lui Buzatu, iar întârzierile la programele europene au umplut paharul.
“Primul aspect care a influenţat activitatea noastră a fost legat de dimensionarea bugetului pe 2016, care s-a făcut într-un mod necorespunzător, şi doar rectificarea din ultima clipă, la sfârşitul lunii noiembrie, a mai salvat ceva din planurile noastre. Raţiunea pentru care această rectificare nu s-a făcut la şase luni de execuţie bugetară este necunoscută, ca de altfel şi raţiunile care au făcut ca abia la sfârşitul anului să se semneze fazarea la programul de reabilitare apă-canal, care a făcut ca fazarea sistemul integrat de management a deşeurilor, deşi a fost aprobată de Comisia Europeană, să nu fie semnată nici acum, astfel încât toate resursele financiare consumate au fost ale CJ”, a spus Buzatu.
Preşedintele CJ Vaslui îşi explică şi mai bine supărarea: “În condiţiile în care lucrările sunt finalizate la toate cele trei contracte şi noi am finalizat implementarea acestui program, plus că am plătit în cea mai mare parte facturile emise de executanţi, nu am semnat nici acum contractul de finanţare pentru a ne putea recupera sumele avansate din bugetul CJ. Fără nicio explicaţie”.
Noroc cu cele două rânduri de alegeri, care au menţinut PSD Vaslui, al cărui preşedinte este tot Dumitru Buzatu, la cele mai înalte cote la nivel naţional…


Leave a Reply