Refracții: Panegiric la moartea unui rege


Din nefericire, istoria a fost așa cum a fost și nimic nu se poate repara în mod retroactiv. De aceea, în perspectiva istoriei, Regele Mihai rămâne legat de toate marile drame pe care România le-a suferit în secolul XX

“De mortuis nihil nisi bene”. Regele Mihai (1921-2017) a traversat Styxul, pe urmele înaintașilor săi. Moartea sa, petrecută în aceeași lună în care, cu mulți ani în urmă, a fost silit să abdice și să ia calea exilului, oferă un bun prilej pentru rememorare.

Cel mai longeviv rege al României a fost contemporan cu aproape un secol din istoria noastră. Domnia sa a însumat aproximativ un deceniu (1927-1930 și 1940-1947), tot atât cât a stat la cârma statului și tatăl său, regele Carol al II-lea. În copilărie s-a bucurat de dragostea și prețuirea românilor generațiilor interbelice. A urmat școala într-o clasă specială, compusă din reprezentanți proveniți din diverse clase și categorii sociale, și i-a avut printre profesori pe savantul Nicolae Iorga și pe alți învățați.

La 19 ani, vârstă la care tinerii vremii încă mai aveau de așteptat până la majorat pentru a-și începe stagiul militar, s-a văzut în situația de a prelua tronul de la tatăl său, care l-a abandonat în grabă pentru a se exila departe, în străinătate, alături de amanta sa, Elena Lupescu. A fost un moment dificil în viața tânărului monarh, care era și el un om ca toți oamenii.

Ion Antonescu l-a dorit redus la un simplu simbol al ideii de regalitate, luându-i aproape toate prerogativele prevăzute în constituțiile din 1923 și din 1938, ambele scoase din uz. De la un monarh cu puteri dictatoriale, cum fusese Carol al II-lea, tânărul rege Mihai s-a văzut redus aproximativ la statutul unui rege feneant din epoca medievală franceză. Cei șapte ani de domnie care au urmat nu au fost ușori pentru el. Cum nu a fost ușor să stea în fruntea statului ca monarh sub trei regimuri politice opuse: mai întâi, sub regimul național-legionar (6 septembrie 1940 – 22 ianuarie 1941), apoi sub regimul de dictatură militară a lui Antonescu (ianuarie 1941 – 23 august 1944) și, în final, sub regimul de ocupație militară sovietică și de instalare a dictaturii comuniste (după 23 august 1944 și până la finele anului 1947). Sub care dintre aceste trei regimuri politice i-a fost mai ușor și sub care, mai greu, nu se poate ști exact acum. Cert este că Antonescu îl trata ca pe un om încă imatur din cauza lipsei sale de experiență, dar pe de altă parte, același Antonescu nu punea la îndoială rolul monarhiei în România și nici nu urzea planuri de detronare a Regelui.

Cu sovieticii și comuniștii ajunși la putere, situația Regelui s-a schimbat în mod dramatic, ca și situația României înseși. Greu de crezut, cu toate sursele de informare pe care le avea la îndemână, că Regele Mihai nu știa ce soartă îl aștepta odată cu instaurarea regimului totalitar comunist la noi în țară. Oficial se știe că a fost avertizat cu privire la înlăturarea sa cu ocazia vizitei pe care a făcut-o la Londra în noiembrie 1947, când a și fost sfătuit să nu mai revină în țară. Dar Iuliu Maniu declara cu multă vreme înainte că, după alegerile falsificate și după acapararea puterii de către comuniști, urma “șahul la rege”. O știa și opinia publică, care spera, totuși, în retragerea Armatei Roșii din România și în revenirea țării la democrație. Cu compromisuri sau fără compromisuri, este de presupus că abdicarea forțată și exilul i-au marcat în mod dramatic existența Regelui Mihai. Cine poate fi fericit când este silit să-și abandoneze țara și să-și petreacă o bună parte din viață prin zări străine?

Mulți se întreabă azi cum ar fi evoluat România, dacă după abolirea regimului comunist Regele Mihai ar fi revenit pe tronul țării, dar putem merge înapoi în timp pentru a ne întreba la fel de bine cum ar fi evoluat țara noastră ca monarhie constituțională, aici, în estul Europei, fără sovietici și fără comuniști. Dar, din nefericire, istoria a fost așa cum a fost și nimic nu se poate repara în mod retroactiv. De aceea, în perspectiva istoriei, Regele Mihai rămâne legat de toate marile drame pe care România le-a suferit în secolul XX.


Leave a Reply