Revista presei internaţionale

Toate privirile sunt aţintite asupra Marii Britanii, unde alegerile generale de astăzi pot avea consecinţe serioase pentru Uniunea Europeană, scrie EU Observer. Principalii competitori, David Cameron şi Nick Clegg, se concentrează strict asupra ideii de a se agăţa de putere, deşi coaliţia de guvernare va pierde majoritatea în Camera Comunelor, crede The Guardian. Premierul David Cameron ar putea încerca să formeze un guvern conservator minoritar, după alegeri, atenţionează The Independent, iar The Telegraph subliniază că naţionaliştii promit să răstoarne bugetul de austeritate al laburiştilor, în timp ce conservatorii ţintesc o sută de mii de voturi care pot schimba rezultatul scrutinului.
Întrucât sondajele indică faptul că niciun partid nu ar obţine majoritatea absolută, Cameron a anunţat că nu va purta tratative cu niciun partener de coaliţie privind promisiunea sa de a renegocia cu Bruxelles-ul un acord mai bun pentru Regatul Unit şi de a organiza în 2017 un referendum cu privire la rămânerea sau ieşirea ţării din Uniune, notează Diario Economico.
UE a devenit ţapul ispăşitor pentru toate dificultăţile şi relele din Marea Britanie, ironizează La Libre Belgique. Imigraţia netă de peste un milion de persoane din Europa Centrală şi de Est, începând din 2004, este privită de un segment al populaţiei ca un motiv major pentru declinul standardului de trai al britanicilor, pentru creşterea şomajului şi pretinsa pierdere a identităţii tradiţionale. Considerată anterior ca fiind puţin probabilă, ieşirea Marii Britanii din UE devine acum o posibilitate credibilă, opinează ziarul belgian.
Procesul formării unui guvern după alegeri pare a fi unul încurcat şi îndelungat, iar viitorul premier britanic, oricare va fi el, va întâmpina serioase constângeri în respectarea agendei promise alegătorilor, notează The New York Times.
NATO a lansat unul dintre cele mai ample exerciţii antisubmarin din istoria sa, în Marea Nordului, invitând pentru prima dată Suedia, care nu este membră a Alianţei, pe fondul tensiunilor în creştere dintre Rusia şi vecinii săi nordici, scrie presa americană. Peste 12 nave din 11 ţări participă la exerciţiul numit Dynamic Mongoose, menţionează Stars and Stripes, precizând că aceste manevre nu sunt menite a transmite mesaje niciunei ţări anume.
În afară de exerciţiile din Marea Nordului, au loc şi alte exerciţii militare în Europa, implicând mii de soldaţi ai naţiunilor NATO şi aliaţilor, observă Russia Today. Armata lituaniană efectuează manevre proprii în cadrul operaţiunii naţionale Lightning Strike. La rândul său, Estonia organizează ample manevre militare sub denumirea Siil-2015, până la 15 mai, cu participarea de forţe din SUA, Marea Britanie, Germania, Letonia, Lituania, Belgia, Polonia şi Olanda, anunţă ziarul rus. În acelaşi timp, armata letonă susţine că a identificat un submarin şi două vase militare ruseşti în apropierea graniţelor sale, relatează Sputnik.
Interfax subliniază că reprezentanţi ai Statelor Unite şi Danemarcei execută un zbor de observare deasupra teritoriului Rusiei, în cadrul Tratatului internaţional Cer deschis. Mai multe avioane A-10 ale aviaţei SUA au ajuns la baza aeriană Amari, din Estonia, anunţă Business Insider. Aeronavele aparţin unui prim pachet de securitate aeriană şi sunt desfăşurate în Europa pentru aproximativ şase luni, în vederea întăririi sprijinului forţelor aeriene americane în Europa pentru operaţiunea Atlantic Resolve, dar şi pentru a reasigura aliaţii regionali, explică Business Insider.
Franţa va livra Qatarului 24 de avioane de luptă Rafale. Ceremonia de semnare a contractului de 6,3 miliarde de euro a avut loc la Doha, în prezenţa preşedintelui francez Francois Hollande, informează Le Figaro. Tranzacţia este confirmarea unui succes comercial, dar şi geopolitic al Franţei, titrează Le Temps. După Egipt şi India, Qatarul va fi a treia ţară care achiziţionează aceste aparate multimisiuni. Ziarul francez adaugă că preşedinte Hollande va vizita şi Arabia Saudită, primul client al industriei franceze de armament, având comenzi de şapte miliarde de euro în zece ani.
Franţa vizează vânzări de 15 miliarde de euro în 2015, adică locul al doilea mondial după SUA, în timp ce propriul buget al apărării, de 31 de miliarde de euro în 2015, a fost salvat în ultimul moment de Palatul Elysée, menţionează Le Temps. Qatarul a pus o condiţie pentru achiziţionarea avioanelor: obţinerea de drepturi de trafic suplimentare pentru compania sa aeriană, Qatar Airways, atenţionează Le Monde. Ar putea fi o lovitură dură pentru compania Air France, care deja face faţă cu greu concurenţei companiilor ţărilor din Golf, scrie ziarul francez.

Leave a Reply

%d bloggers like this: